Mai multe mii de polonezi au ieşit din nou vineri seară pe străzile capitalei Varşovia pentru a-şi exprima furia, ca urmare a intrării în vigoare a unei controversate decizii a justiţiei care interzice practic avortul, notează AFP.

Proteste in Polonia (sursa foto: twitter)Foto: Hotnews

Adunări similare au avut loc şi în alte oraşe ale Poloniei, pentru a treia noapte consecutiv după publicarea unei decizii a Tribunalului Constituţional în Monitorul Oficial, miercuri.

Conform dorinţei coaliţiei de dreapta ultra-catolică la putere, această decizie scoate în afara legii avorturile realizate din cauza unor probleme congenitale ireversibile.

Este interzisă, astfel, orice întrerupere voluntară a sarcinii, cu excepţia cazurilor de viol sau incest sau atunci când viaţa mamei este în pericol.

"Corpul meu, alegerea mea!", "Gândesc, simt, decid", "Revoluţia, ea are un uter", "Aveţi sânge pe mâini", se putea citi pe pancartele manifestanţilor la Varşovia, unde câteva mii de persoane au răspuns la apelul organizaţiei 'Greva Femeilor', principala mişcare la originea protestelor, potrivit unor corespondenţi ai agenţiei France Presse citați de Agerpres.

Numeroşi protestatari au purtat măşti având desenat un fulger roşu, simbolul militanţilor pro-avort. Apelurile la "avort la cerere" şi avertismentele către guvern care va fi "abolit de femei" au răsunat în zgomote de tobă şi de petarde fumigene.

Unii au purtat fulare verzi în jurul gâtului, simbolul militanţilor pentru dreptul la avort în Argentina, care au reuşit să obţină luna trecută legalizarea avortului în ţara lor.

La Varşovia, manifestaţia s-a încheiat, fără incidente majore, în faţa casei lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Justiţie (PiS) aflat la putere, protejată de un important dispozitiv de poliţie.

După un "festival al libertăţii" compus din cântece, dansuri şi sloganuri, organizatorii i-au îndemnat pe protestatari să se întoarcă acasă.

Protestele ar urma să fie suspendate pe durata weekendului, pentru a nu interfera cu versiunea poloneză a teletonului anual.

Cu o zi înainte, poliţia a arestat mai multe persoane care au încercat să intre în clădirea Curţii Constituţionale. Polonia, ţară predominant catolică, are una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din Europa, mai scrie AFP.