După declanșarea pandemiei în martie 2020, oameni din întreaga lume au experimentat, fie că și-au dorit sau nu, munca de acasă. Treptat, odată cu relaxarea măsurilor de siguranță, munca de acasă a fost înlocuită în multe situații cu cea de la distanță. Asta s-a întâmplat și în România, iar după aproape un an, atât angajații, cât și angajatorii văd avantajele (dar și dezavantajele) acestei decizii. Pentru unii însă nici nu mai este cale de întors. Munca de la distanță înseamnă viitorul.

TenerifeFoto: Arhiva personala

Raluca Jianu, co-fondator Epicvisits.com, prima prima platformă de servicii și rezervări online dedicată locurilor de cazare tematice și experiențelor găzduite de acestea, spune că flexibilitatea este un concept care există de câțiva ani pe piața muncii din România, fie că e vorba de un program de lucru adaptat în funcție de nevoile echipei sau de munca remote.

Ea menționează că studiile făcute încă din 2018, privind generația millennials (care va reprezenta 75% din forța de muncă la nivel global până în 2025), arătau că posibilitatea de a lucra de la distanță este un criteriu esențial atunci când vine vorba de alegerea unui job.

„Pandemia a forțat accelerarea acestui trend și multe companii, în special dintre cele care puteau funcționa exclusiv în mediul digital, au văzut în această criză o oportunitate de a stabili o nouă relație de colaborare cu angajații care să aducă mai multe beneficii pentru toți”, confirmă Raluca.

Mara Eliza Barza și Amalia Ștefan, fondatoarele startup-ului Remote Stories și cele care au inițiat campania „Pornim România Remote”, a cărei obiectiv este acela de a prezenta avantajele muncii remote, atât pentru individ și companie, cât și pentru societate și economie, confirmă faptul că mulți români observă beneficiile acestui stil de muncă.

„Pentru o parte dintre români a fost o reală bucurie. De exemplu, în loc să piardă două ore în trafic dus-întors, puteau să doarmă o oră în plus, să facă oră de sport, sau pur și simplu să se bucure mai mult de timpul lor. Altora le-a fost mai greu să se acomodeze pentru că munca remote s-a implementat oarecum peste noapte și nu aveau o zonă acasă potrivită pentru munca de la distanță și nici instrumentele necesare”, spun cele două antreprenoare.

Ele aduc în vedere faptul că în prezent părerile sunt împărțite. În timp ce unii au realizat că nu vor să se mai întoarcă la birou și pentru ei este ideal să muncească remote, alții vor să revină în companii sau au ajuns la concluzia că vor să lucreze hibrid, atât la birou, cât și acasă.

În ceea ce privește viitorul post-pandemie privind munca de la distanță, Mara și Amalia se bazează pe statisticile care susțin că peste 50% dintre companii vor deveni remote sau hibride după pandemie.

Raluca Jianu întărește aceste informații și susține că toate schimbările care survin în relația dintre un angajat și o companie trebuie să aibă același obiectiv: „să ne fie bine tuturor.” Ea spune că dincolo de trenduri, vorbim despre un parteneriat în care trebuie să găsim mijloacele prin care să atingem performanța, creștem productivitatea și starea de bine.

„Din discuțiile avute cu alți parteneri, în anii următori se va încerca un mix între muncitul remote și prezența într-un spațiu de lucru comun. Din perspectiva mea de antreprenor la început de drum, cu o echipă în formare, interacțiunea directă periodică este importantă până la sudarea unei relații de colaborare”, completează Raluca.

Epic Visits și Epic Month, concepte care te ajută să muncești la distanță

Munții Făgăraș, FOTO: HotNews.ro

Epicvisits.com este o platforma de rezervari care grupează cazari și experiențe în pachete tematice, fondată de Raluca Jianu, Mihai Bârsan și Bogdan Jianu. În cadrul acestui start-up a fost dezvoltat Epic Month, o inițiativă apărută la solicitarea unor companii care își doresc să le ofere angajaților ca beneficiu posibilitatea de a călători și de a sprijini sectorul turistic, în timp ce rămân conectați la proiectele lor.

În plan concret, Epic Month reunește locuri de cazare deosebite care oferă discount-uri între 30-50% față de tarifele standard de închiriere în regim hotelier. Toate listările din aceasta categorie sunt verificate de echipa Epic Visits și includ facilități precum conexiune bună la Internet, mașină de spălat, bucătărie complet utilată/opțiuni de servire a meselor.

Epic Month a fost gândit pentru prima parte a anului, dar cum face parte dintr-o campanie de Workation, va fi extinsă pe tot anul. Partea inedită a acestui concept este dată de locurile de cazare alese, care impresionează atât prin design, cât și prin poveste.

Raluca Jianu amintește câteva dintre ele: Bio ValePutna din Bucovina casele construite din bușteni Hecas Villas din Siriu, județul Buzău casa de oaspeți din Porumbacu de Sus, cu o priveliste deosebita asupra Munților Făgăraș casele din Cosama Village (Sighișoara).

Toate aceste case, care în mod normal se puteau închiria cu 97 de euro/noapte se pot rezerva acum cu 30 de euro/noapte pentru patru persoane. Ele sunt gândite pentru familii mari, echipe sau grupuri de prieteni și pot fi rezervate pentru o lună, dar și pe termen mai scurt.

Antreprenoarea spune că deși inițiativa a pornit la solicitarea companiilor, există interes și din partea freelancerilor sau angajaților. Feedback-ul primit până acum este unul pozitiv și se așteaptă la o creștere a interesului în perioada următoare.

„Clienții pe care-i avem vor să schimbe mediul de lucru și nu-și mai găsesc inspirația acasă sau se gândesc să se mute definitiv într-o anumită zonă și vor o perioadă de probă”, menționează Raluca.

„Când lucrurile vor intra în normalitate, atunci oamenii vor testa cu adevărat munca remote”

Tenerife. FOTO: Andreea Bozoi

Interesul oamenilor pentru munca de la distanță exista și înainte de pandemie, dar contextul actual l-a dezvoltat și l-a popularizat. Mara Eliza Barza, specialistă în comunicare și PR și Amalia Ștefan, specialistă în tehnologie hotelieră, au dezvoltat start-up-ul Remote Stories la începutul toamnei lui 2019, după o discuție pe care au avut-o în București, când lucrau la o piscină în aer liber.

Ambele au experiență în munca remote. Mara lucrează în acest sistem din 2014 și adoră să lucreze de oriunde, atâta vreme cât are laptop, telefon și internet. Pentru ea, munca la birou nu i-a oferit libertatea din prezent. Amalia lucrează în domeniul IT și conduce echipe din Constanța, București și Londra, motiv pentru care trecerea la munca remote a decurs ușor.

Ea crede că în aceste moment, „munca remote este cel mai important beneficiu care poate fi oferit unui angajat.”

Remote Stories este un proiect ce are ca scop promovarea beneficiilor conceptului remote work și sprijinirea angajaților, freelancerilor și companiilor în adaptarea lor la munca remote (atât de acasă, cât și din alte locații).

Un alt obiectiv este susținerea economiei locale și a turismului intern. Ambele sunt de părere că munca remote îmbunătățește calitatea vieții și îi oferă individului libertatea de a se bucura mai mult de spațiul de acasă, de cei dragi, de natură și de a călători prin lume.

Mai mult, Mara și Amalia susțin că angajatorul poate stimula angajații să lucreze de unde își doresc și totodată să susțină economia turismului intern. În ceea ce privește clienții pe care i-au avut, antreprenoarele spun că angajații sunt dornici să testeze noi locații de unde pot lucra remote, locații care le oferă experiențe speciale.

Plus de asta, ei caută și informații despre cum să-și organizeze mai bine timpul, cum să-și crească productivitatea muncii, cum să-și amenajeze zona de lucru de acasă sau cum să aibă un stil de viață sănătos.

Feedback-ul oamenilor este împărțit, iar unii sunt fascinați de munca de la distanță, în timp ce altora le-a fost mai greu să se adapteze și le este dor să meargă la birou.

„Însă, din ce ne-am dat seama, de fapt le este dor de întâlnirile cu alți oameni, le este dor să socializeze, nu neapărat de birou fizic. Munca remote din această perioadă a fost una atipică, dusă la extrem prin faptul că am stat izolați în casă. Însă, când lucrurile vor intra în normalitate și vom putea ieși din nou din casă la orice oră vrem, când vom putea să ne plimbăm și să călătorim pe unde ne dorim, atunci oamenii vor testa cu adevărat munca remote și beneficiile ei asupra vieții noastre și mediului în care trăim”, spun fondatoarele Remote Stories.

Munca de la distanță și trei cazuri concrete din Tenerife

Tenerife. FOTO: Sandra

Trei tinere din România au ales să lucreze o perioadă în afara țării și au ales destinația Tenerife. Deși există restricții și în Spania, ele susțin că pandemia se simte altfel de aici, iar prețurile sunt comparabile cu țara noastră.

Cristiana, 32 de ani, Product Lead - Trainings & Development la o companie din Praga

Cristiana lucrează de câțiva ani la o campanie din Praga, dar pandemia a readus-o pe plaiurile mioritice. După un an petrecut în țară, ea s-a hotărât să profite de singurul avantaj COVID, munca remote, și să se relocheze temporar „la căldurică.”

„În principiu, mi-am dorit soare și să schimb mediul”, spune tânăra. Ea s-a mutat în urmă cu mai puțin de o săptămână. A zburat direct cu Wizz Air, iar prețul biletului a fost în jur de 100 de euro, doar dus. Suma a fost completată și de faptul că a fost nevoită să-și facă un test PCR COVID cu 72 de ore înainte de zbor.

Odată ajunsă în Tenerife, nu a verificat-o nimeni pentru test, ci a trecut prin etapa asta doar înainte să se urce în avion: „Am fost întrebată dacă am test și l-am arătat. Nu poți zbura fără PCR, dar nu e nevoie să te carantinezi când ajungi.”

Cheltuieli zilnice

Cristiana locuiește momentan în Medano, împreună cu alte două prietene. În ceea ce privește chiria, ea spune că prețurile diferă de zonă și de cazarea pe care ți-o dorești: „pot varia de la 500 la 4000 de euro pe lună.”

Nu și-a alocat un buget anume pentru plecarea asta, dar spune că avantajul de a locui într-o casă este mare, deoarece își poate face de mâncare, așa cum ar face oriunde altundeva ar locui.

„Dacă nu ești pe mindset de vacanță, poți să te întreții ok fără să spargi o căruță de bani, dar evident că există cheltuieli cu cazarea. Plus de asta, poate mai vrei o plimbare, un surf dacă ești aici, deci depinde de fiecare cât își poate întinde pătura”, spune ea.

Tenerife vs București

Cristiana spune că este un lux, chiar și în interiorul bulei din care face parte, pentru faptul că a putut veni aici în ianuarie, în timpul unei pandemii globale. „Nu am venit să pun poze pe Instagram să vadă lumea ce bine o duc eu, ci pentru că îmi doream să schimb mediul cu unul mai însorit.”

Ea spune că avantajele sunt evidente, pentru că poți face tot ceea ce faci și acasă, doar că atunci când deschizi ușa sunt 20 de grade afară și vezi palmieri. Tânăra subliniază faptul că Tenerife găzduiește o adevărată comunitate de „digital nomads” care stau aici de luni de zile, pentru că pe lângă job, poți să te plimbi, să faci hikes, kite și surf, lucruri care schimbă puțin rutina vieții din Capitală, în această perioadă a anului.

Faptul că și-a făcut test îi oferă puțină siguranță, măcar psihologică, că toată lumea care ajunge pe insulă e ok. „După aia, te prinde repede „the island feeling”, în care totul se desfășoară mai lent și mai relaxant”, spune ea.

Dezavantaje nu prea sunt multe, spune Cristiana, doar faptul că e mai scump decât dacă ai sta la tine acasă.

Work remote în pandemie

Cristiana putea lucra remote și pre-pandemie, așa că i-a fost mai ușor să se adapteze. Ea spune că unul dintre avantaje este faptul că te poți reloca oricând, iar un dezavantaj e faptul că nu mai ai rutina de a merge la birou și de a socializa. Pentru ea, momentan funcționează mai bine stilul ăsta de muncă, dar rămâne să vadă cum va simți și după ce va trece această perioadă.

Andreea Bozoi, 33 de ani, CEO la Fortuners digital boutique agency

Andreea Bozoi. FOTO: Arhiva personală

De-a lungul anilor, Andreea și-a creat o tradiție de a-și petrecere Crăciunul și Revelionul la căldură. Este singurul moment din an în care-și poate lua o vacanță mai lungă, așa că decizia de a pleca și la final de 2020 a venit în septembrie, când încă visa că are variante locuri din Asia.

În octombrie 2020, când a văzut că granițele (în special cele cu Thailanda) rămân închise, a început să caute alternative. A ales insulele Canare dintr-o serie de motive: sunt în Europa și putea călători fără vize suplimentare sunt în Spania, iar sistemul de sănătate este la un standard înalt, în cazul în care avea nevoie (aici ajută și cardul de sănătate european) vremea este de 19 grade, în cel mai rău caz insulele sunt pline de plaje, dar și de munți, iar opțiunea unei vacanțe active este la îndemână deși administrativ este Europa, geografic e un pic de Africa, iar din poze (și realitate), arată minunat

La final de toamnă, într-o perioadă extrem de aglomerată și stresantă la job, a luat și biletele de avion. Asta a ajutat-o să-și ducă la capăt task-urile, până la vacanța care includea palmieri.

Drumul până în Tenerife

Andreea a plătit 460 de euro pe un bilet dus-întors, la Wizz Air (singura companie care zbura direct), cu bagaj la cală. A fost cel mai lung zbor (șase ore) - București - Tenerife Sud - cu o companie low cost, dar spune că nu a fost niciun fel de problemă.

În decembrie, când a plecat, a avut nevoie de test PCR cu 72 de ore înainte. A fost nevoită să-l arate în avion, dar la destinație nu a verificat-o nimeni, însă a fost o condiție obligatorie și pentru hotelul unde s-a cazat.

Pandemia în afara țării

Andreea spune că pandemia în Insulele Canare se simte diferit de la o insulă la alta, deoarece este o zonă care se baza pe turism, iar numărul turiștilor a scăzut dramatic în anul 2020.

Spre exemplu, din cauza asta, tânăra spune că hotelurile operează în două tranșe, câte o jumătate de lună, împărțind personalul, pentru a optimiza costurile. Ea și iubitul ei, alături de care a plecat, au ajuns în Tenerife pe 19 decembrie, când autoritățile au impus lockdown, pentru că numărul de cazuri creștea.

Aveai voie să stai în oraș până la ora 22 și puteai să mănânci doar afară, maxim patru persoane la o masă, în timp ce toate parcurile de distracție și acvatice erau închise. De revelion, la ora 21, toate restaurantele au fost închise.

Andreea a călătorit în mai multe orașele din zonă și povestește cum a fost nevoită să scrie declarații pe propria răspundere cu motivul deplasării, atunci când a mers din Tenerife în Gran Canaria. Cu toate astea, aici, dar și în Fuerteventura, pentru că erau puține cazuri, se putea mânca în interior, lockdown-ul începea la 12 noaptea și se simțea mai multă relaxare.

„Vedeam restaurante, hoteluri și diverse atracții închise și, uneori, mă simțeam ca într-o scenă de film post-apocaliptic, cu locuri abandonate, dar priveam natura și uitam repede”, spune Anda.

Tenerife. FOTO: Cristiana&Sandra

Cazare

Andreea și iubitul ei au stat în două hoteluri și trei Airbnb-uri, în decurs de o lună. A fost important să aibă un hotel ca primă opțiune de cazare, pentru a se mula pe regulile lor și pentru a putea oferi o adresă oficială, în toate documentele necesare, pentru a genera un QR cod.

„Înainte de a decola, trebuie să depui o serie de documente online pe site-ul indicat de fiecare țară, unde vei explica scopul vizitei, unde stai etc., iar apoi ți se generează un QR code unic. Trebuie să îl ai cu tine pentru că este scanat în momentul în care aterizezi și este scanat și când părăsești țara, pentru a monitoriza cât timp ai stat pe teritoriul lor. Am văzut același sistem și în Grecia și în Spania”, spune ea.

La hoteluri a ales variante de camere standard sau junior suite, în funcție de ce găsea disponibil la cele care își luau măsuri anti-Covid, iar la Airbnb-uri au luat apartamente cu două sau trei camere, pentru a avea spațiu de unde să lucreze și dormitor separat.

În total, toate cazările au fost în jur de 1500 de euro, pentru două persoane, timp de o lună. „în Tenerife am stat și în partea de Sud în Costa Adeje, iar în Nord în Santa Cruz de Tenerife și pot spune cu mâna pe suflet că m-am îndrăgostit. Dacă în Sud se simte un aer mult mai turistic, Nordul are izul de Spania cu bodegi micuțe unde ies localnicii să mănânce zilnic”, povestește Andreea.

Cheltuieli

Andreea spune că bugetul, cu tot cu cazări, pentru o lună și pentru două persoane, a fost aproximativ de 3500 de euro. Ea spune că, fără cazare, costurile sunt asemănătoare cu o lună de viață în Capitală, mai ales dacă nu ai timp să gătești și dai banii pe mâncarea comandată. Același lucru se aplică și în supermarket-uri sau la restaurante, costurile sunt asemănătoare Bucureștiului.

Tenerife vs București

Avantaje: vremea e mult mai bună. În cel mai rău caz, sunt 19 grade în ianuarie, care e cea mai friguroasă lună în Tenerife ești înconjurat de natură și se simte; și în aer și în toată verdeață din jur poți să faci baie în ocean când vrei tu sau să faci surfing mai toate restaurantele și cafenelele au ofertă wifi.

Dezavantaje: diferența de fus orar nu e în favoarea noastră, Insulele Canare fiind cu două ore în urmă față de România. Orice call de muncă la ora 9 am = 7 am. Dacă ne trezeam la 9-10 dimineața, eram deja învăluiți de mailuri și mesaje online, pentru că era miezul zilei în țară. conexiunea la internet: în Tenerife, există internet prin fibră optică, însă nu e foarte rapid pentru că e greu să fie legat de mainland.

Mai mult, în hoteluri, internetul e mai încet, pentru că e limitat, pentru a putea fi accesibil tuturor

Work remote în pandemie

Andreea și-a confirmat viziunea asupra lucrului remote în pandemie. „Lucrez în comunitatea online și am o echipă descentralizată de cinci ani, așa că nu doar că nu am simțit diferențe și nu am avut la ce să mă acomodez profesional, dar chiar am încredere că asta este formula câștigătoare.

Iar acum cred că va fi înțeleasă mai ușor, deoarece cred cu tărie că oamenii lucrează mai bine când sunt fericiți. Plus de asta, deadline-urile se pot atinge de oriunde, dacă ai o serie de condiții minime - laptop și conexiune decentă la internet”, spunea ea.

Tânăra vrea să plece și mai mult pentru a lucra remote, așa cum a mai făcut-o, deoarece nu se poate deconecta complet de la job, dar încearcă să îmbine utilul cu plăcutul.

Anul trecut a lucrat din Mykonos, Valencia și Istanbul, iar în curând speră să lucreze din Bali.

Sandra, 32 de ani, director de creație într-o agenție de publicitate

Tenerife. FOTO: Andreea Bozoi

Sandra a ajuns în Tenerife în urmă cu o lună, pentru că avea mai mulți prieteni pe insulă, și de atunci nu a mai plecat. Între timp a schimbat două localități, Costa Adeje și Medano, unde locuiește în prezent. Ea lucrează la o agenție din Italia.

În 2020 ea a venit la București, unde și-a propus să stea două săptămâni, dar a stat, de fapt, trei luni jumate („bănuiesc că asta e viața în ultimul timp”). A ajuns în Tenerife cu Wizz Air. A dat 100 și ceva de euro pe un bilet, plus testul PCR care era obligatoriu cu 72 de ore înainte.

În cazul ei, testul a fost verificat și la plecarea din București și la aterizarea la destinație.

Cazare și cheltuieli

Tânăra a locuit în două case până acum. În prima a stat cu încă șapte prieteni, în a doua au stat șase, iar în prezent sunt trei. Ea spune că e relativ ușor să-ți găsești cazare pe Booking.

„Găsești și ceva comparabil cu București și ceva la 2000 de euro pe lună, depinde ce cauți.” Ea nu și-a setat niciun buget pentru perioada pe care o va petrece aici, dar spune că prețurile sunt comparabile cu Bucureștiul, atât la terase, cât și în magazine.

Pandemie și work remote

Sandra spune că pandemia se simte altfel aici și viața e mai ușoară. „În primul rând, sunt infinit mai puțini oameni pe stradă. Apoi, e liniștitor să știi că ești pe o insulă care nu are contact cu oameni din exterior decât dacă își fac testul și iese negativ”, povestește ea.

În ceea ce privește munca de la distanță, tânăra o adoră. Așa cum spune, ea lucrează extrem de mult zilnic, iar faptul că poate vedea locuri noi și nu doar peretele din față de la birou e super. „Mi se pare foarte tare să lucrezi remote. Îmi e dor și de oamenii de la birou, dar mi-ar plăcea să nu ne mai oblige nimeni să stăm tot timpul în clădiri”, concluzionează Sandra.