Premierul Florin Cîțu le-a cerut funcționarilor responsabili să iasă din birouri și să își facă treaba, altfel vor fi demiși. El a mai spus că metehnele sistemului și-au făcut simțită prezența și vineri, în tragedia de la spitalul Matei Balș, așa cum s-a întâmplat și la Piatra Neamț, și ”se pare că nu am învățat nimic”.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe de altă parte, el a lăudat intervenția rapidă a echipajelor de urgență, comentând că în absența unei intervenții prompte, am fi putut asista la o tragedie și mai mare.

Cîțu a mai spus că este nevoie de investiții în sistem și că este inacceptabil ca 90% din resursele de la buget să meargă în salarii.

”Deși au fost alocate resurse importante acestui sector, doar anul trecut au fost alocați aproape 65 de miliarde de lei, adică 6,1% din PIB, doar o parte din acești bani au fost alocați investițiilor. Este momentul pentru toată lumea să înțelegem că nu putem să mergem așa mai departe. Nu putem să cheltuim 90 - 95 la sută din resurse pe salarii si sporuri”, a declarat Cîțu.

Premierul a mai spus că a fost constituită o echipă care va prezenta un raport, pe lângă ancheta penală.

”Pe lângă aspectul penal, există o echipă complexă pe care am constituit-o cu Corpul de Control, Corpul de Control al MS, care va prezenta un raport. Avem un raport preliminar, dar aștept concluziile finale și să avem și pașii pentru etapa următoare. S-a întâmplat anul trecut și se pare că nu am învățat nimic din acea experiență. S-a întâmplat astăzi (vineri – n.r.) din nou. Așa nu mai merge. Angajaților din administrație, angajaților Ministerului Sănătății, inspecțiile de sănătate, instituțiile de control ale Ministerului Sănătății le spun: ieşiţi din birouri şi făceţi-vă treaba, altfel plecaţi cu toţii acasă. Este momentul ca în România, fiecare angajat din sectorul public să-şi facă treaba pentru care este plătit. Este pretenţia pe care o am de la angajaţii din sectorul public”, a mai spus Cîțu.