O mare parte din Bulgaria va fi afectată de ninsori puternice, marți și miercuri, anunță Ministerul Afacerilor Externe, care a transmis o avertizare de călătorie pentru români.

Iarna - zapadaFoto: Hotnews

În conformitate cu datele transmise de Institutul bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, în perioada 26 - 27 ianuarie, o porţiune însemnată a teritoriului ţării va fi afectată de ninsori abundente.

În acest context, au fost emise următoarele coduri de atenţionare meteorologică:

  • cod galben de ploi și ninsori pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Smolian, Stara Zagora, Kârdjali, Haskovo, Yambol, Sliven, Burgas, Şumen, Varna şi Dobrici. Precipitaţiile vor înregistra cantităţi de până la 25 - 30 mm, iar condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă;

  • cod galben de ninsori în următoarele regiuni: Kiustendil, Pernik, Sofia-regiune, Sofia, Loveci, Gabrovo, Pleven, Vraţa, Montana, Vidin, Veliko Târnovo, Ruse, Târgovişte, Razgrad şi Silistra, iar condiţiile meteorologice vor fi prielnice apariţiei troienelor de zăpadă.

Autorităţile bulgare recomandă consultarea prognozelor meteo, adoptarea unei conduite preventive în trafic, adaptarea vitezei de deplasare la condiţiile meteo şi echiparea autovehiculelor pentru circulaţie pe drumurile publice în condiţii de iarnă, respectarea cu stricteţe a semnalizării rutiere temporare şi a indicaţiilor/semnalelor organelor de control aflate la faţa locului.

Conform sursei citate, în perioada instituirii codurilor de atenţionare meteorologică este posibil ca unele categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere din cauza formării troienelor de zăpadă sau a vizibilităţii reduse în condiţii de viscol.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

  • cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei "Vămi" din Bulgaria - www.customs.bg;
  • cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL - pe site-ul www.bgtoll.bg;
  • cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare - pe site-ul www.mvr.bg;
  • cu privire la starea vremii - pe site-ul www.weather.bg;
  • cu privire la starea actuală a drumurilor - pe aplicaţia gratuită LIMA https://lima.api.bg/ de pe pagina de internet a Agenţiei "Infrastructura Rutieră" - www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, românii care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.