Profitul miliardarilor lumii în perioada pandemiei, suficient pentru a cumpăra vaccinuri pentru toată lumea

de R.P.     HotNews.ro
Luni, 25 ianuarie 2021, 13:04 Actualitate | Esenţial


Jeff Bezos
Foto: Blue Origin
Averea însumată a celor mai bogați zece oameni din lume a crescut cu 540 de miliarde de dolari în timpul pandemiei de coronavirus, relatează BBC News citând datele furnizate de Oxfam.

Printre cei zece miliardari ale căror averi au crescut din martie 2020 și până acum sunt fondatorul Amazon Jeff Bezos, fondatorul Tesla Elon Musk și cel al companiei Facebook Mark Zuckerberg.

Potrivit organizației respective, suma ar fi de ajuns pentru a combate sărăcirea populației, la nivel global, ca urmare a efectelor economice ale pandemiei. În plus, ar rămâne bani pentru achiziționarea vaccinurilor antiCovid pentru toată lumea.

În același timp, averea însumată a miliardarilor lumii echivalează cu totalul cheltuielilor dispuse de guvernele din G20 pentru redresarea economică.

În acest context, organizația citată cere guvernelor să ia în calcul impozitarea suplimentară a miliardarilor lumii.

Raportul organizației ”Inechitatea în vremea pandemiei” a fost publicat chiar în timp ce liderii lumii s-au reunit într-o ședință online în cadrul Forumului Economic Davos.

Măsurile de redresare economică fără precedent adoptate de guverne au dus la o explozie pe piața bursieră, ceea ce a determinat o creștere a averii miliardarilor în timp ce economia reală se confruntă cu cea mai gravă recesiune a secolului, se mai arată în raport.

Din martie până în septembrie 2020, Bezos a câștigat atât de mult încât ar fi putut să le ofere tuturor celor 876.000 de angajați ai companiei Amazon un bonus de 105.000 de dolari și să rămână la fel de bogat pe cât era înainte de pandemia de coronavirus.

Prin comparație, cei mai săraci oameni ai lumii ar putea avea nevoie de un deceniu pentru a-și reveni după această criză.

Oxfam estimează că din cauza pandemiei în jur de 500 de milione de oameni au ajuns să trăiască în sărăcie, anulând astfel evoluția pozitivă privind declinul sărăciei la nivel global înregistrată în ultimii 20 de ani.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1895 vizualizari

  • +1 (9 voturi)    
    Ce exprimare comunistă! (Luni, 25 ianuarie 2021, 13:39)

    asavreau [utilizator]

    Să furi banii cuiva,să dai pomană.Minte de Gigi.(Becali).Pentru țările sărace sunt organisme care se pot ocupa cu strângerea de fonduri și procurarea de vaccin pe care să-l distribuie,aceiași miliardari,de obicei,contribuie.Numai că OMS lucrează comunist,adică vrea ca alții să se ocupe,ei doar să primească laudele.
    • +1 (5 voturi)    
      ce exprimare neoliberala! (Luni, 25 ianuarie 2021, 14:15)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      adica bogatii sa aiba si mai mult, iar saracii si mai putin; eventual bogatii sa le arunce firimituri saracilor! bravo, roman securistoido-portocaliu
  • 0 (0 voturi)    
    . (Luni, 25 ianuarie 2021, 16:55)

    Mihai_P1 [utilizator]

    "Potrivit organizației respective, suma ar fi de ajuns pentru a combate sărăcirea populației, la nivel global, ca urmare a efectelor economice ale pandemiei."

    Nu zic ca nu e asa. Dar sunt curios: cum anume? Pe ce cale? Banuiesc ca daca exista o astfel de cale de a combate saracia, domnii Musk si Bezos chiar ar putea cistiga din asta, sa-i ajute pe oameni si sa obtina si un profit. Important e insa: cum? Daca s-ar afirma clar calea, ar fi un inceput.
  • 0 (0 voturi)    
    Bune maniere (Luni, 25 ianuarie 2021, 16:59)

    VOX. [utilizator]

    Ca esti miliardar sau ca ai salariul minim, doamna cu coasa ti se adreseaza in acelasi mod cuviincios:

    - Poftiti, sa mergem!

    - Pai sa stiti ca eu sunt, ca eu am... trebuie sa fie o confuzie,,,
  • +1 (1 vot)    
    Observatie (Luni, 25 ianuarie 2021, 17:06)

    danver [utilizator]

    Sumele mentionate in articol nu sunt chiar bani. Sunt cresteri a valorii actiunilor. O incercare de transformare a lor in bani ar duce la prabusirea valorii lor.
    Faceti un efort de imaginatie: cum ar fi fost viata noastra in ultimul an fara aceste mari corporatii?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by