





Cadavru carbonizat, găsit într-o mașină incendiată la marginea Timișoarei
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 9.00. Autoturismul a fost descoperit pe strada Bucegi din Chișoda, în apropierea Timișoarei, iar în interiorul său se afla un cadavru carbonizat.
„De urgență s-au deplasat la fata locului polițiștii Sectiei 1 Rurale, criminalisti din cadrul I.P.J Timiș si polițiștii Serviciului de Investigatii Criminale care au început o anchetă în vederea stabilirii situatiei de fapt”, a transmis reprezentanții IPJ Timiș.
În urma investigațiilor preliminare, s-a stabilit că victima este un bărbat în vârstă de 42 de ani. Oamenii legii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere.

Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
VIDEO REPORTAJ Libearty Sanctuary, cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa/ Care este populația reală de urși? Cât de mare ar trebui să fie ea?