Duminică va fi ținută o slujbă pe Dealul Mitropoliei, locul unde s-a consfințit Unirea Principatelor Române

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 24 ianuarie 2021, 8:22 Actualitate | Esenţial


Patriarhia Romana
Foto: Basilica.ro
La Sfânta Liturghie oficiată duminică în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române, trnasmite Patriarhia.

Anunțul a fost făcut în condițiile în care se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, pe 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza fiind ales domnitor și al Țării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

”După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ. După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale”, potrivit basilica.ro

De asemenea, în ziua de 24 ianuarie 2021, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române cu mult curaj și multă înţelepciune patriotică. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


468 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Ati auzit, necredinciosilor? (Duminică, 24 ianuarie 2021, 16:19)

    Zapateado [utilizator]

    Ati auzit cine a facut Unirea Principatelor? Pupatorii de moaste!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by