​Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Constanţa într-un dosar al DNA în care a fost judecat pentru că ar fi vândut la preţ subevaluat mai multe terenuri din Mamaia, cu un prejudiciu estimat de procurori de aproximativ patru milioane de euro. Decizia Curţii de Apel este definitivă. În primă instanţă, el fusese condamnat, în acest dosar, la şase ani şi jumătate de închisoare.

Radu Mazare (foto arhiva)Foto: Agerpres

Curtea de Apel Constanţa a decis, luni, să desfiinţeze hotărârea atacată, a rejudecat dosarul şi a decis achitarea fostului primar Radu Mazăre, pentru abuz în serviciu, dar şi a Sorinei Gina Hortolomei Moscu şi SC Mehmetoglu SRL pentru spălare de bani, scrie News.ro.

Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.

În luna mai 2018, Radu Mazăre fusese condamnat în acest dosar de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren şi la doi ani şi jumătate de închisoare deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată. Astfel, instanţa a decis contopirea pedepselor, rezultând că Radu Mazăre trebuia să ispăşească o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.

Cealaltă persoană judecată în acest dosar, Sorina Gina Hortolomei Moscu, primise o condamnare de doi ani şi unsprezece luni de închisoare cu suspendare. Totodată, societăţile judecate în acest dosar au primit în total amenzi penale care se ridică la un milion de lei.

Potrivit DNA, în 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării la un preţ derizoriu, de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 m.p., situat în staţiunea Mamaia. Prin această faptă, procurorii anticorupţie au stabilit că a fost provocată o pagubă de 1.104.884,16 de euro unităţii administrativ teritoriale şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

În 28 februarie 2007, Radu Mazăre şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 m.p. şi 502,81 m.p., aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului, mai spuneau procurorii DNA.

"Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina”, au menţionat procurorii DNA. În 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei Moscu şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 m.p. cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de către Sorina Gina Hortolomei Moscu. “Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri”, au mai arătat procurorii.

De asemenea, el a mai fost acuzat de procurori că nu a suspendat mai mulţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, care fuseseră trimişi în judecată pentru diverse infracţiuni.

Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din Mamaia. De asemenea, el este judecat în mai multe dosare instrumentate de către procurorii DNA.