Cele patru motoare principale ale noii megarachete NASA au fost pornite simultan pentru prima oară, pentru a proba puterea de lansare extraordinară a acesteia. Un astfel de test a mai avut loc doar înainte de misiunile Apollo din anii 60-70. Racheta Space Launch System (SLS- Sistemul de Lansare în Spațiu) este parte a programului Artemis ce are ca scop retrimiterea americanilor pe lună în următorii câțiva ani, respectiv până în 2024. La viitoarea misiune pe lună va participa și o femeie.

Racheta SLSFoto: NASA

UPDATE 8.00: Testarea la sol a celor patru motoare ale rachetei SLS, care va îndeplini misiunea Artemis de aselenizare până în 2024, s-a încheiat mai devreme, echipa NASA urmând să analizeze datele culese în timpul probei.

Cele patru motoare urmau să fie pornite pentru un interval ceva mai mare de 8 minute, adică același interval care va fi necesar pentru lansarea în spațiu a rachetei.

Echipa a reușit cu succes să pornească motoarele și să înceapă numărătoarea finală, însă motoarele s-au oprit după 7 minute, cu ceva mai mult de un minut mai devreme de intervalul necesar.

NASA va stabili care va fi următorul pas după analizarea experimentului.

"Testul de sâmbătă a fost un pas înainte pentru a ne asigura că principalele motoare ales rachetei SLS sunt gata de misiunea Artemis 1 și pentru a transporta echipaje în viitoare misiuni”, a declarat administratorul NASA Jim Bridenstine, care a asistat la test.

”Deși motoarele nu au rămas pornite pe toată durata estimată, echipa a reușit cu succes să parcurgă numărătoarea finală, să le pornească și să culeagă date prețioase”, a mai spus el.

----

Proba de foc a motoarelor este ultimul test crucial dintr-o serie de teste cunoscute sub denumirea de Green Run.

Testul motoarelor cu combustibil lichid ale rachetei SLS va fi transmis LIVE AICI:

Acesta va ajuta NASA să verifice și să certifice buna funcționare a rachetei în vederea zborului planificat pentru sfârștiul anului.

În momentul în care zborul va fi efectuat, SLS va deveni cea mai puternică rachetă care a zburat vreodată în spațiu.

Misiunea denumită Artemis-1, ce se desfășoară fără echipaj la bord, va lansa și următoarea generație de nave spațiale, Orion, în jurul lunii.

Testul de sâmbătă are loc la sol și va dura în jur de opt minute, în intervalul 22:00-00:00 GMT, având menirea de a simula ascensiunea rachetei pe orbită, scrie BBC News. Evenimentul va avea loc la stația spațială NASA din Goful St Louis, Mississippi.

În cadrul acestui test al motoarelor vor fi aprinse doar cele care funcţionează cu combustibil lichid, fără cele care funcţionează cu combustibil solid.

Cu o înălţime de 98 de metri, SLS este puţin mai mică decât racheta Saturn V (110 metri) ce a fost folosită pentru misiunile Apollo, care i-au dus pe astronauţii americani pe Lună în anii '60 şi '70.

Noua rachetă este însă substanţial mai puternică, generând cu 15% mai multă forţă de tracţiune în cadrul lansărilor şi ascensiunii spre spaţiul cosmic. Racheta SLS va avea capacitatea de a transporta o încărcătură de peste 27 de tone spre Lună.

Notă: În mitologia greacă, Artemis era zeița vânătorii. A fost una dintre cele mai vechi zeități ale Greciei Antice, fiind fiica lui Zeus și a lui Leto, și sora geamănă a lui Apollo. Era zeița pădurilor, fertilității, a vânătorii și era reprezentată mereu cu arc și săgeți. La romani, ea a fost numită zeița Diana. știre actualizară