DNA acuză un atac „direct și nefondat” la adresa sa, după declarațiile deputatului UDMR Csoma Botond

de R.M.     HotNews.ro
Vineri, 15 ianuarie 2021, 15:17 Actualitate | Esenţial


Sediul DNA
Foto: Hotnews
DNA cere oamenilor politici „să se abțină de la atacuri publice nefondate” împotriva parchetului anticorupție și caracterizează acuzațiile liderului grupului UDMR din Camera Deputaților, Csoma Botond, la adresa Direcției drept un „atac direct și nefondat” care „aduce atingere probității profesionale și independenței magistraților procurori”.

„A susține că procurorii D.N.A. au comis fapte de abuz în serviciu și șantaj față de magistrați reprezintă un atac direct și nefondat la adresa instituției, care aduce atingere probității profesionale și independenței magistraților procurori”, afirmă DNA, într-un comunicat în care citează o serie dintre afirmațiile deputatului UDMR:

  • „Trebuie găsită o soluție astfel încât DNA să nu-i trimită în judecată pe procurori și judecători, deoarece am văzut ce abuzuri au avut loc în trecut”,
  • „vedem un pericol mai mare ca judecătorii și procurorii să fie investigați din nou de parchetul anticorupție”,
  • „nu ar trebui să existe loc pentru șantaj în lupta împotriva corupției”,
  • „Nu știu conținutul acestora, dar faptul că DNA a produs un număr atât de mare de dosare pentru judecători este excesiv de suspect”.
DNA afirmă că nu există nicio hotărâre definitivă a vreunei instanțe care să constate săvârșirea presupuselor abuzuri comise de procurorii D.N.A. În plus, „numărul de dosare înregistrate la nivelul D.N.A. care vizează procurori și judecători a fost aproape egal pentru ambele categorii de magistrați, iar numărul sesizărilor din oficiu a constituit un procent redus din numărul total de dosare, majoritatea acestora fiind constituite ca urmare a plângerilor și denunțurilor depuse de cetățeni”.

„Solicităm oamenilor politici să se abțină de la atacuri publice nefondate împotriva D.N.A. de natură să afecteze imaginea instituției noastre și credibilitatea eforturilor de luptă împotriva corupției la nivel înalt”, mai arată Direcția Națională Anticorupție, ale cărei precizări pot fi citite mai jos:

  • Procurorii D.N.A. aplică aceleași reguli și standarde procedurale, prevăzute de lege, indiferent de calitatea persoanei cercetate.
  • Nu a existat niciun dosar penal care să fie înregistrat ca urmare a „neacceptării argumentelor procurorilor anticorupție și tratării acuzațiilor din rechizitoriu cu rezerve de către judecători”; au fost însă înregistrate dosare care vizau comiterea de infracțiuni de corupție sau asimilate celor de corupție, de către magistrați.
  • De altfel, susținerile privind deschiderea de dosare penale ca urmare a dispunerii vreunei soluții de achitare este lipsită de temei logic, având în vedere multitudinea de exemple de judecători care au pronunțat soluții de achitare în cauzele D.N.A. și care nu au fost anchetați, precum și trimiterea în judecată a unui număr similar de procurori sau judecători în materie civilă.
  • Nu a existat o disproporție privind numărul de dosare înregistrate la nivelul D.N.A. și care vizau magistrați, față de numărul de dosare înregistrate care vizau alte categorii profesionale de competența unității de parchet.
  • În cazul D.N.A. au existat condamnări definitive ale judecătorilor și procurorilor trimiși în judecată.
  • În perioada în care a avut în competență fapte de corupție și asimilate corupției săvârșite de magistrați (2002 – octombrie 2018), D.N.A. a trimis în judecată 161 de magistrați (76 de procurori și 85 de judecători), iar în aceeași perioadă au fost condamnați 100 de magistrați (47 de procurori, 52 de judecători și 1 magistrat asistent). Precizăm că, unele cauze în care D.N.A. a dispus trimiterea în judecată a unor magistrați se află în continuare în diferite faze de judecată.
  • În același timp, după pierderea de către D.N.A. a competenței privind infracțiunile de corupție săvârșite de magistrați (octombrie 2018) și până la finalul anului 2020, niciun magistrat nu a mai fost trimis în judecată pentru corupție.
  • D.N.A. nu a avut și nu solicită competența exclusivă pe infracțiunile săvârșite de magistrați. Procurorii D.N.A. sunt specializați în combaterea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate corupției, iar în cazul săvârșirii, de către magistrați, a altor infracțiuni, competența de urmărire penală ar trebui să revină parchetelor de pe lângă curțile de apel și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (inclusiv pentru eventuale fapte penale comise de procurorii D.N.A.).






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


4572 vizualizari

  • -13 (23 voturi)    
    Sa-i multumiti madamei Kovesi pentru (Vineri, 15 ianuarie 2021, 15:35)

    xrogo [utilizator]

    aceste aprecieri la adresa DNA, o intrebare, daca Portocala cu Onea erau anchetati de DNA ce credeti ca se intampla, mai aflam noi de porcariile facute de celebrii paraditori?
    • +4 (10 voturi)    
      Iti multumim tie, pentru "imaginatia" (Vineri, 15 ianuarie 2021, 16:18)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      de care dai dovada in postarile tale.
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Duminică, 17 ianuarie 2021, 8:22)

      prio [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      ai ramas incremenit in timp Coane Fanica
  • +7 (17 voturi)    
    Nu-i bolund Botond,crede ca-si va apara penalii (Vineri, 15 ianuarie 2021, 15:39)

    Plagarus [utilizator]

    Ce soioase carpe cu ciucuri spilcuiti are si UDMRul.
  • -7 (19 voturi)    
    DNA (Vineri, 15 ianuarie 2021, 15:45)

    atc [utilizator]

    "Fata mare" a Romaniei tocmai ce si-a pus poalele-n cap!
  • -8 (18 voturi)    
    UDMR contra DNA (Vineri, 15 ianuarie 2021, 15:49)

    animatron [utilizator]

    Liberalii din PNL si progresistii din USR-PLUS, cu rezultate slabe la alegerile parlamentare, au preferat sa se alieze cu UDMR in loc sa accepte sa se prezinte din nou in fata alegatorilor.

    Liderul UDMR, Hunor Kelemen, a plecat imediat dupa veste la Budapesta pt a-l intalni pe nationalistul Orban Viktor, principal lider al "iliberalilor" si euro-scepticilor din UE, apropiat si de regimurile de la Moscova si Beijing (decizii legate de energie, vaccin, cooperare).

    UDMR sustine ideea de "autonomie" teritoriala si etnica, prin care se incearca separarea vietii minoritatii maghiare de viata economica, culturala si administrativa a restului Romaniei.

    Separatistii maghiari urmaresc, prin "politica pasilor mici", sa contruiasca treptat un embrion de "stat paralel" maghiar in Romania, cu institutii si economie proprie.

    Fondurile vin in abundenta de la Budapesta si exemple au fost oferite in ultimul an de presa romaneasca.

    Nu exista nici un interes strategic pentru Ungaria sau pentru UDMR ca statul national al romanilor si institutiile sale sa devina mai puternice si mai performante.

    DNA e o institutie care face Romania mai puternica si asta e neconvenabil pentru UDMR, in consecinta astfel de atacuri contra DNA vor continua, lansate chiar din interiorul majoritatii care conduce acum Romania.

    Sa vedem reactia PNL si USR la agresivitatea UDMR contra justitiei romanesti !
    • -1 (5 voturi)    
      Alegeri (Vineri, 15 ianuarie 2021, 18:14)

      fdaniel [utilizator] i-a raspuns lui animatron

      Pe rrromânii verzi și mândri, degrabă înjurători de UDMR, i-a durut în kur de alegeri și au ales să-și manifeste grija față de glia străbună absentând de la vot.
      Dacă intelijența le-ar fi jumate cât fanfaronada naționalistă, și-ar da seama că la o prezență la vot de 60% UDMR ar fi avut 4%. Case closed!
      Mult mai civilizat, democratic și eficient decât șoșocismele de paradă!
  • +8 (10 voturi)    
    Here we go again... (Vineri, 15 ianuarie 2021, 16:01)

    Barbaneagra [utilizator]

    Cand credeam ca am scapat de ineptiile pesediste, bashka atacurile furibunde de la antene, iata ca UDMR nu se dezminte si preia stafeta (sustinuta cu abnegatie in spatele PSD de sase-sapte ani). Am senzatia ca se pune de niscaiva dosare maghiare. Incredibil, tocmai acum cand UDMR are si muschi in guvern, si nu mai sustine idiotenile PSD-iste de pe margine...
  • +7 (9 voturi)    
    un ungur (Vineri, 15 ianuarie 2021, 16:43)

    nahir [utilizator]

    bătut de soartă în cap, ca mulți alții din conducerea udmr, acest psd de limbă maghiară care nici n-ar trebui să existe.
  • -5 (9 voturi)    
    Despre (Vineri, 15 ianuarie 2021, 17:11)

    Ibit [utilizator]

    Negulescu - portocala - si seful lui , nu spune nimic DNA-ul ?
  • +2 (4 voturi)    
    DNA-ul nu face rau nimanui (Vineri, 15 ianuarie 2021, 17:20)

    VOX. [utilizator]

    Cu mici exceptii, si alea din obligatie.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by