În București, va continua să ningă până miercuri, dar vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și condiții de polei. Capitala și 22 de județe din sudul țării se află sub cond galben de ninsori abundente și vânt puternic, până luni la ora 14.00.

Foto:

Potrivit prognozei speciale emise luni de Administrația Națională de Meteorologie, în București, până la ora 14.00 vremea va fi închisă. Temporar se vor semnala precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va mai depune un strat nou de zăpadă, în medie de 3-7 cm. Astfel, la finalul intervalului este estimată o grosime a stratului de zăpadă, în general, de 8-15 cm. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări ce vor atinge la rafală viteze de 35...45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jur de 1 grad.

De luni după-amiză și până miercuri, la ora 10.00, înnorările vor persista și temporar va mai ninge, dar vor fi și intervale cu lapoviță și ploaie și condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat (rafale de 30....40 km/h). Vor fi maxime în jur de 1 grad și minime de -2...0 grade.

Conform ANM, în cea mai mare parte a țării, până miercuri vor fi precipitații, mai ales ninsori și polei, iar până luni, la ora 14.00, jumătatea de sud a țării și Capitala se află sub cond galben de ninsori abundente, strat de zăpadă consistent și intensificări ale vântului.