Un bărbat care a plecat singur într-o drumeţie la Vârful Omu a fost recuperat de către salvamontişti miercuri, după ce a dormit două nopți sub cerul liber. Potrivit salvamontiștilor, bărbatul a rămas pe munte epuizat fizic şi fără baterie la telefonul mobil.

barbat recuperat de salvamontisti dupa ce a dormit sub cerul liber la Varful OmuFoto: Salvamont Dambovita

Bărbatul în vârstă de 45 de ani este din Constanța și a plecat singur în drumeție la Vârful Omu, în cursul zilei de luni. El a pornit din zona telecabinei Peștera, unde și-a lăsat mașina. Vremea capricioasă, ceața și precipitațiile i-au creat mari probleme, bărbatul fiind epuizat fizic și pus în situația de a nu-și mai putea continua drumul, spun salvamontiștii. El nu a putut nici să solicite ajutor pentru că telefonul mobil i s-a descărcat.

Două nopți, el a dormit sub cerul liber, după ce s-a rătăcit undeva între Babele-Omu.

Reprezentanții Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița spun că bărbatul, epuizat fizic, a fost găsit miercuri după-amiază în zona Platoul Babelor, de către echipa Salvamont Bușteni, aflată în patrulare și care fusese alertată că un autoturism se află în zona telecabinei Peștera, iar propietarul nu a revenit de pe traseu.

Bărbatul a fost preluat din zona Babelor de către echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmbovița și transportat până la autoturismul care se afla la telecabina Peștera. Salvamontiștii spun că echipamentul profesional i-a salvat viața turistului.