Cioloș: Șeful intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august va fi retras „foarte probabil” de la conducerea Jandarmeriei Prahova
„Am avut o discuție cu domnul Bode, pentru că a apărut și în spațiul public, și colegi din USR PLUS au ridicat întrebări. Am avut o discuție cu domnul Bode și am fost de acord amândoi că în urma a ceea ce s-a întâmplat de 10 august domnul Cazan nu ar mai trebui să aibă responsabilități la comandă operativă, pentru că modul în care s-a acționat atunci ridică probleme chiar și de etică profesională”, a declarat copreședintele USR-PLUS Dacian Cioloș.
„Am înțeles că domnul Bode va lua măsuri pentru ca domnul Cazan să nu mai aibă responsabilități operative, ci doar administrative, deci să nu mai aibă sub comandă oameni ca să avem surprize de genul celor de pe 10 august. Foarte probabil va fi retras de la Prahova și va avea alte responsabilități administrative. E greu să mai ai încredere în felul în care a acționat un astfel de om. Domnul ministru Bode a fost de acord cu mine că trebuie găsită o formulă prin care domnul Cazan să nu mai aibă sub comandă oameni cu acțiune operativă”, a mai spus Cioloș.
MAI a precizat că Laurențiu Cazan, coordonatorul intervenţiei jandarmilor la mitingul din 10 august, a fost numit la conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova „pentru a asigura continuitatea”.
„Privind împuternicirea locotenent-colonelului Laurențiu Cazan la IJJ Prahova, facem următoarele precizări: Decizia a fost luată pentru a asigura continuitatea conducerii acestei unități, ca urmare a trecerii în rezervă a fostului comandant, în baza art. 85, alin 1, lit.b din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare”, menționa MAI.
Laurențiu Cazan a fost detașat la IJJ Prahova și împuternicit pe o perioadă de 6 luni „pe o funcție echivalentă cu cea deținută în cadul Jandarmeriei București”.
Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române privind această împuternicire a fost semnat în data de 21.12.2020.
Laurenţiu Cazan a fost coordonatorul intervenţiei jandarmilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, când au avut loc incidente violente.

Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București
Soarta Măsurii 3 pentru finanțarea IMM-urilor a devenit incertă / Ministrul economiei nu vrea să spună ce se întâmplă cu proiectele depuse de firme
Irina Alexe, o fostă polițistă, pensionată la 42 de ani, a fost numită, până la urmă, secretar de stat în Ministerul de Interne
Moștenirea Gabrielei Firea pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei mai are de plătit circa 165 de milioane de lei pentru autobuzele Otokar cumpărate în 2018
Câți români și-au suspendat ratele și ce soluții s-au găsit pentru cei care gâfâiau la plata ratelor înainte de pandemie Vezi ce spun reprezentanții principalelor bănci
Asa ce invata pentru data viitoare cand vine PSD la putere? Face ce-i ordona dictatorul de atunci al PSD si daca e sa vina altii iese la o pensie calduta!
A, am uitat, ne-a explicat Orban, acum e stare de alerta, n-avem timp sa ne incurcam cu fleacuri, concursuri, constitutie etc.
Voi astia nascuti dupa ultima ploaie de aveti impresia ca ati inventat democratia, lasa-ti-o mai usor, devine penibil. Poti sustine pe cine vrei, evident, dar nu mai fi penibil, sa ii divinizezi.
Ai auzit tu de vreo initiativa de a se face concursuri de angajare in functiile de conducere la nivel central sau local unde sefii au fost numiti politic (cam toti de PNL in ultimele 12 luni) ?
Si te rog, informeaza-te, ajuta sa nu mai comentezi aiurea-n tramvai. La CNAS tocmai a fost numit unu' de 35 de ani ca e prieten cu Vlad Voiculescu (de catre Vlad Voiculescu, evident). Eu vorbesc pe ce vad, nu pe ce sper sau cred.
Sursa https://adevarul.ro/news/societate/cine-viitorul-sef-cnas-institutia-mai-mare-buget-sanatate-romania-1_5feff7655163ec42717e8d18/index.html
A, era sa uit. Ca tot esti votant, cum e cu referendumul pe justitie, unde ai ales mandru sa nu se mai dea OUG pe justitie? Ce zici de onor ministrul Stelian? Sau e ok acum ca e USR si nu Ciordache, Tudorel sau alti bizari?
Poate va mai termina si societatea cu ''raul cel mai mic'' sau ''daca fac astia nu conteaza, bine ca nu-s ailalti''.
Asa e la noi, reforma la reforma, dupa 10 reforme o facem pe a 11a ca celelalte erau proaste.
Nici ciolos nici usr nicio forma politica nu angajeaza pe concurs.
Problema este una, si aproape singura: cine a lins si cine linge clante la ambasadele straine.
Deci totul va fi permis pentru noua coalitie.
Cand veti face curatenie cu cei care au sters pe jos cu noi???USR se aude?PNL dormiti inca???
" les giletes jaunes" cu bastoanele de cauciuc?
Ca si Nițu!
Aceasta e calea prin care se mareste numarul celor cu pensii speciale!
Vinovați, incompetenți fara scrupule se trag pe linie moartă!
Trăiască pensiile speciale!
Ciolos pare avocatul lor.
Nu spun ca domnul Jandarm nu ar trebuii destituit dar si acel Jandarm daca e sa fim corecti a primit ordin "de mai sus" sa intervina in seara de 10 august, sunt ferm-convins ca nu a facut-o de capu lui...
Ce era sa-i spuna la Ministrul de interne de atunci sau de la cine o fi primit ordinul, Ca nu il executa?