Strat de zăpadă de peste 80 de centimetri și risc de avalanșe în Făgăraș / Recomandările Salvamont pentru turiști

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 29 decembrie 2020, 14:01 Actualitate | Esenţial


Refugiul Iezer
Foto: Facebook
Grosimea stratului de zăpadă depăşeşte 80 de centimetri în zona înaltă a Masivului Făgăraş şi există risc însemnat de avalanşă, toate traseele montane din zona de creastă fiind închise, a anunţat, marţi, Salvamont Argeş.

Conform sursei citate, în acest moment, stratul de zăpadă măsurat la staţia meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2.000 Transfăgărăşan, este de 83 centimetri, iar riscul de avalanşă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1.800 metri şi 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5. Traseele montane din judeţul Argeş care acced către creasta Făgăraşului, precum şi traseul de creastă al Făgăraşului, Iezerului, Pietrei Craiului şi Leaotei sunt şi vor rămâne închise până la sfârşitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca majoritatea semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină.

Reprezentanții Salvamont Argeș spun, într-un comunicat citat de Agerpres, că pe versanţi sunt zone întinse unde zăpada s-a depus în strat proaspăt de peste 30 de centimetri, peste stratul deja existent, îngheţat, astfel că există risc de alunecare şi condiţii de formare a unor avalanşe însemnate cantitativ. De asemenea, viscolul a format troiene de 100 - 150 de centimetri de zăpadă fără coeziune.

"Prognoza meteo pentru următoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puţin la menţinerea gradului de risc. La începutul noului an vremea se va încălzi, astfel că se aşteaptă apariţia avalanşelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcate cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanţii nordici. Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuţi s-au produs avalanşe cu victime decedate în munţii din ţara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont", avertizează salvamontiștii.

Ei îi sfătuiesc pe cei care vor petrece următoarele zile în munţii Argeşului să nu încerce să urce pe traseele închise şi să ceară informaţii fie de la salvatorii montani din zonă, fie de la Dispeceratul Naţional Salvamont, formând numărul 0SALVAMONT.

Trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în aşa fel încât să existe o marjă de siguranţă de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ţinând cont că înainte de ora 17:00 este deja întuneric. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălţăminte şi îmbrăcăminte adecvată, colţari, piolet), trebuie să existe în permanenţă în rucsac o lanternă cu baterii încărcate.

Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat ca turiștii să aibă încălţări şi îmbrăcăminte de iarnă, chiar şi o lanternă, pentru situaţiile în care aţi putea fi nevoiţi să vă deplasaţi pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârşire parcarea sau chiar şi numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1610 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by