Guvernul va aproba luni reorganizarea ministerelor

de C.P.     HotNews.ro
Luni, 28 decembrie 2020, 9:57 Actualitate | Esenţial


Guvernul Citu
Foto: Guvern
​Principala temă aflată pe ordinea de zi a ședinței de luni a Guvernului va fi proiectul de Ordonanță de Urgență privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale. Acesta include decizii care să permită îndeplinirea, în cel mai scurt timp, în noua structură, a activității Guvernului și a ministerelor.

Fără această ordonanță Guvernul nu poate funcționa, în condițiile în care noua structură prevede 18 ministere, în loc de 16, și două posturi de vicepremier, în loc de unul singur. În plus, a fost schimbată și denumirea unor ministere. De asemenea, ar putea fi schimbări și la nivelul Secretariatului General al Guvernului (SGG), prin preluarea unor atribuții de către alte ministere, cum ar fi autoritatea asupra companiilor Transelectrica și Transgaz.

Proiectul este promovat ca urmare a Hotărârii Parlamentului României 31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României din 23 decembrie 2020.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5570 vizualizari

  • -2 (12 voturi)    
    ministere (Luni, 28 decembrie 2020, 10:30)

    atc [utilizator]

    HN / 13.10.2019: Ludovic Orban. El afirmă că va fi un "guvern mult mai suplu", cu 15, maximum 16 ministere, iar prima măsură va fi reducerea numărului de structuri birocratice - oficii, agenţii, autorităţi."

    HN /28.12.2020: "noua structură prevede 18 ministere, în loc de 16, și două posturi de vicepremier, în loc de unul singur."
    Desigur, in interesul "tzarisoaaaaaaarei"
    • +2 (2 voturi)    
      Ce secretos ești d-le !!!. (Luni, 28 decembrie 2020, 12:36)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui atc

      Guvernele PSD de la Grindeanu,la Viorica și anterior ale lui Ponta,câte ministere aveau?Nu ți se păreau obeze pe un suport șubred?
      • 0 (0 voturi)    
        ministere (Luni, 28 decembrie 2020, 13:14)

        atc [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        1. Eu comparam doua declaratii ale ACELORASI guvernanti, la 1(un ) an diferenta.

        2 Care "obeze pe un suport șubred" ?! Chiar glumesti?! Ia si compara "suportul subred" lasat de PSD in noiembrie 2019:
        – datorie publica:360,85 mld.lei (75,7 mld.E), adica 36,5% PIB
        – deficit bugetar:29,5 mld. lei (6,20 mld E), adica 2,84 % PIB
        – rata inflatie: 3,8% PIB
        – rata schimb: 1E= 4,755 lei.
        – punct pensie:1225 in 2019(dupa 3 aniPSD) / 871,7 in 2016 (Ciolos), adica o crestere cu 40%.
        – PIB 2019 = 223 mld E (dupa 3 ani PSD) / PIB 2016( Ciolos)= 170,4 mld.E), adica o crestere cu 31 %.s.a., cu dezastrul ACTUAL in care a adus PNL tara.
        Ce zici?
  • +1 (1 vot)    
    la alesi noi, metehne vechi (Luni, 28 decembrie 2020, 13:34)

    vigni [utilizator]

    vechea strategie este sa schimbi ceva in denumire minister, apare ca noua institutie si poti da afara sau oricum elbera din functiile de conducere pe cei vechi ca sa pui pe ai tai cu perioada determinat, ca daca nu seneaza ii schimbi cu altii

    Prea mare mizeria politica si coruptia.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by