O cununie la care participau 40 de persoane a fost oprită, joi, de intervenția polițiștilor, care au aplicat amenzi pentru nerespectarea normelor de limitare a răspândirii coronavirusului, relatează Mediafax.

Poliţiştii din Timișoara și un echipaj din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au intervenit, joi după-amiaza, pentru restabilirea legalității pe strada Constantin Brâncoveanu din oraș, unde, într-o sală de evenimente avea loc o petrecere de cununie.

Au fost legitimaţi toţi cei 40 de participanţi la eveniment, cărora le-au fost aplicate amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, valoarea sanctiunilor fiind de 60.000 lei.

De asemenea organizatorul evenimentului a fost sancţionat cu amenda în cuantum de 5.000 lei. Petrecerea a fost oprită, iar toţi participanţii au părasit locaţia.