​​Cu câteva zile înaintea sărbătorii Crăciunului, stațiunea Vatra Dornei a arătat ca un oraș-fantomă, iar localnicii și patronii de pensiuni din zonă nu se așteptau ca lucrurile să se schimbe prea mult nici în zilele dinaintea Anului Nou.

Partie Vatra DorneiFoto: Hotnews

Aflat în scenariul roșu privind măsurile de protecție împotriva COVID-19, Vatra Dornei rămâne deschisă pentru turiști de Crăciun și Anul Nou, dar toți din domeniul Horeca cu care am vorbit se așteaptă la un minim istoric al turiștilor.

Vatra Dornei a fost mereu un amestec ciudat între localnicii de-o viață și turiștii de weekend care tranzitează mereu străzile centrale. Orașul-stațiune e construit într-un fel de depresiune și e înconjurat de dealuri impunătoare, de păduri, de oportunități de petrecere a timpului liber în natură.

Vara sunt zeci de oferte de echitație pe cărările bătătorite de munte, e o bază de pornire bună pentru cei care vor să meargă pe Giumalău, cel mai lung telescaun din țară (3 kilometri, 25 minute) merge și vară, și iarna, iar odată cu zăpada sunt trei pârtii deschise.

De aceea, în ciuda aspectului de oraș părăsit, cu blocuri gri și fumurii în centru, iar pensiuni răsărite ca ciupercile pe toate dealurile de jur împrejur, Vatra Dornei a fost mereu o destinație turistică aglomerată.

În weekendul trecut, însă, pe străzile din centrul stațiunii mai mergeau doar localnici, majoritatea cu masca la nas, în fugă, intercalați de patrule de jandarmi și mașini ale ISU care difuzau avertismente către populație. De pe 18 decembrie și până în Anul Nou, Vatra Dornei va rămâne în zona roșie, cu măsuri suplimentare de protecție împotriva COVID-19.

Restaurantele închise, magazinele cu praf de-un deget pe marfă și aglomerație doar în dreptul farmaciilor. La intrare în parc se muncește la cazinoul cu o arhitectură superbă, intrat de ani de zile în paragină, ce va fi reabilitat cu fonduri europene. În interiorul parcului, pe aleea principală, în miezul zilei nu e nimeni decât proprietarii celor patru-cinci magazine cu suveniruri, care întind folii de plastic peste produse în așteptarea unor ploi anunțate la radio.

„Nu sunt turiști, nu că «nu prea», ci «nu deloc». Mai așteptăm să vedem de sărbători, că mereu veneau așa, după Crăciun, dar până acum am vândut doar la localnici”, a povestit o doamnă din fața unei tarabe pline cu șosete pufoase, de lână.

Nici celebrele veverițe care răspund la „Mariana” și vin să le mănânce oamenilor nuci din palmă nu sunt de văzut, fiindcă nici nu are cine să le strige. Doar duminică dimineață am văzut un cuplu care a reușit să convingă, timid, o veveriță să coboare dintr-un brad înalt.

În mijlocul parcului, patinoarul e gata să primească clienți, dar în cele trei ture date toată ziua pe lângă el nu am văzut pe nimeni pe gheață.

Singura animație din toată stațiunea era la pârtia de schi, unde aproape 100 de persoane erau pe jumătatea inferioară a pârtiei, cu zăpadă artificială creată de tunurile amplasate chiar mai sus de „baby-ski”.

Codul roșu sub care încă se află Vatra Dornei se vedea cel mai bine tot la baza pârtiei: oamenii mâncau preparate din tot felul de ambalaje de carton, luate la „to go” de la restaurantele încă deschise în oraș, marea lor majoritate aparținând de hoteluri, singurele în care sunt și clienți, în interior, la mese.

Pensiune de cinci stele, cu lacătul pe servicii

Patinoarul din Vatra Dornei

Marian are aproximativ 45 de ani, este căsătorit, are o fetiță, și are una dintre pensiunile recomandate a fi de cinci stele din Vatra Dornei, construită în inima orașului, într-un cartier între blocuri.

Când am vorbit cu el, avea o singură cameră ocupată din capacitatea de maximum zece câte are pensiunea sa, iar în afară de un mic dejun oferit oaspeților nu mai poate folosi nicio altă opțiune din dotările mini-hotelului său: saunele uscate și umede, băile cu hidromasaj, sesiuni de masaj, mese festive etc. Iar de Crăciun, situația nu arată grozav.

„Am rezervări până de Anul Nou, dar nu integral și nu cât m-aș fi așteptat, chiar și pentru o perioadă de pandemie. Nu poți impune avansuri oamenilor, am avut multe situații în care au anulat, mulți se tem și îi înțeleg, anul acesta asta este situația. Cu virusul nu te joci, așa cum mă vezi pe mine om sănătos, am fost acum o lună de zile bolnav și o săptămână nu m-am putut da jos din pat, n-am fost om”, povestește bărbatul.

Marian spune că la toate locurile de cazare de care știe el în Vatra Dornei regulile sunt respectate pe cât posibil. El are termometru la intrarea în pensiune, mănuși, măști și dezinfectanți pentru clienți, dar și nebulizatoare pe care le folosește în sala de mese și în camere, atunci când se pregătește pentru clienții următori.

Dar, explică acesta, e greu să oferi un simț de încredere și de siguranță clientului și dincolo de ușile hotelului, de aceea mulți oameni dintre cei care au venit în acest început de iarnă nu au mai adus cu ei aceeași bucurie ca de obicei.

O situație similară se regăsește și la pensiunile mai mici de pe dealurile care înconjoară Vatra Dornei. Doamna Elena are o pensiune pe strada Bârnărel, cum treci Bistrița dinspre centrul stațiunii. Anul acesta spune că este, de departe, cel mai slab pe care l-a avut și crede că cea mai mare problemă e faptul că multe pensiuni nu oferă și servicii de mâncare, iar cum restaurantele sunt închise, unii oameni se feresc de asta.

„Avem rezervări, nu în totalitate, dar da - față de alți ani e foarte slab. Gândiți-vă doar la faptul că sunt multe pensiuni care nu au dat nici revelionul, cred că vorbim de un grad de ocupare de 50-60 la sută acum, înainte de Crăciun, eu nu mai îmi aduc aminte să mai fi fost așa. Cred că este însă mult mai rău la hoteluri, din ce am vorbit cu oamenii, sunt multe camere și ei se feresc și se tem să meargă”, a spus femeia.

Aceasta întreține pensiunea în care și locuiește cu soțul ei, la parter, și spune că a remarcat un tip de comportament al clienților care îi fac și pe ei să se simtă în siguranță. Oamenii vin în grupuri mari, rezervă cât mai mult din pensiune, și sunt oameni care se cunosc și care trăiesc sau interacționează împreună și în orașul de unde sunt, înainte să vină să se cazeze.

„Unii se și testează înainte să vină, dar ei se cunosc între ei și stau fără grijă și încercăm și noi să stăm și să fim la fel”, a spus doamna Elena.

Proprietarii de pensiuni spun că prețurile nu au crescut față de anul trecut, iar cei care au mărit tarifele au inclus în cei 10-15% extra materialele sanitare necesare dezinfectării suplimentare a camerelor și a spațiilor comune. Înainte de sărbători prețurile porneau de la 100 de lei camera dublă și ajungeau până la aproape 400 de lei la pensiunile de 5 stele, cu mic dejun inclus.