Stelian Ion, propus ministru al Justiției în noul guvern, este avocat și e la al doilea mandat de deputat USR. S-a remarcat în Parlament în perioada modificărilor aduse legilor justiției de către majoritatea PSD-ALDE. În decembrie 2017, el a dat drumul la muzică în timpul ședinței Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, artizanul celebrei Ordonanțe 13 și al modificărilor celor trei legi ale justiției. "Este evident o simbolistică, este evident că s-a început îngroparea justiţiei. Şi practic asta este atmosfera din Parlament şi din întreaga ţară", spunea el.
Stelian Ion are 43 de ani.
Potrivit CV-ului său, între 1997 și 2001 a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, iar între 2002 – 2016 a fost avocat în Baroul Constanţa, fiind specializat în drept penal, drept civil, drept comercial, drept administrativ.
În 2018,
constanța.ro a scris că Stelian Ion a fost avocatul lui Radu Mazăre într-un proces intentat de Sulfina Barbu, după ce fostul primar al Constanței o numise "proastă”, într-o conferință de presă. Procesul a fost câștigat în final de fostul primar. Stelian Ion a reacționat spunând că la începutul carierei sale a colaborat cu o avocată care l-a reprezentat pe Mazăre în trei dosare civile, iar el a ajutat-o. Stelian Ion spunea că a primit câte 500 de lei pentru fiecare dosar.
"Eu nu am fost nici apropiat al lui Mazăre, nici părtaș la acțiunile sale prin care patrimoniul Constanței a ajuns în mâinile camarilei sale, nici complice îmbogățit de Mazăre. Dacă printr-un concurs de împrejurări l-am reprezentat pe Mazăre în 3 dosare, asta nu înseamnă că l-am admirat pe Mazăre, că am fost de acord cu toate mizeriile pe care le-a făcut în calitate de primar (despre unele aflând abia după 2010) sau că s-a creat vreo relație de subordonare sau de servilism care să mă facă să tac. Ca avocat, asta faci: aperi clienții care te angajează, nu neapărat toți simpatici, nu neapărat toți ușă de biserică. E ciudat că trebuie să dau explicații pentru aceste lucruri, deoarece mi se pare firesc ca oamenii să facă diferența între avocat și client, mai ales atunci când legătura este una sporadică, de circumstanță…”, a afirmat Stelian Ion pentru constanta.ro.
În iulie 2019, el îl critica pe Klaus Iohannis pentru că a acceptat propunerile făcute de Viorica Dăncilă pentru ministerele de Interne și de Externe - Nicolae Moga și Ramona Mănescu. "O spun cu toată responsabilitatea: senatorul PSD Moga a fost permanent alături de Mazăre și Nicușor Constantinescu la jefuirea bugetului Constanței timp de aproape două decenii și este, fără îndoială, unul dintre vinovații pentru decăderea acestui important oraș al României. E o comicărie de teatru absurd ca în timp ce justiția demantelează o mafie și îi bagă pe jupâni la pușcărie, locotenentul lor să devină șef peste poliție. La rândul său, Ramona Mănescu este un personaj incapabil să-și justifice averea impresionantă, dobândită adesea prin tranzacții dubioase (vezi investigațiile Rise Project). Și la fel de grav este că nimic nu o recomandă pentru poziția de șefă a diplomației. Asta merită România, domnule președinte Klaus Iohannis?”, scria Stelian Ion pe Facebook.
Stelian Ion a intrat în politică în 2016, când a candidat pe lista USR pentru Camera Deputaţilor și a câștigat primul mandat de parlamentar.
În Parlament, Stelian Ion a făcut parte din Comisia Juridică și s-a remarcat prin poziţiile critice din perioada modificărilor aduse legilor justiției de către majoritatea PSD-ALDE. În decembrie 2017, el a dat drumul la muzică în timpul ședinței Comisiei speciale conduse de Florin Iordache, artizanul celebrei Ordonanțe 13 și al modificărilor celor trei legi ale justiției. "Este evident o simbolistică, este evident că s-a început îngroparea justiţiei. Şi practic asta este atmosfera din Parlament şi din întreaga ţară", spunea el.
Stelian Ion este unul dintre parlamentarii USR care au criticat și au atacat și Guvernul PNL condus de Ludovic Orban.
Deputatul USR l-a criticat pe Cătălin Predoiu încă de la începutul mandatului acestuia la Justiție, pentru amânarea desființării Secției Speciale, dar și pentru graba de numire a procurorilor-șefi.
"Nu se schimbă mai nimic, nu se repară aproape nimic din ce a distrus PSD-ul în materie de justiție. Ok, nu mai stăm cu teama că se dă mâine ordonanță de amnistie și grațiere, dar legea recursului compensatoriu scoate AZI criminalii și corupții din penitenciare, iar procurorii de rând înalt vor fi puși pe funcții tot de politicieni. Cum adică nu abrogăm legea asta odioasă pentru că se supără CEDO și ne sancționează? CEDO nu știe ce efecte oribile a produs acest act normativ?”, scria Stelian Ion, pe Facebook, în 28 noiembrie 2019.
În mandatul 2016-2020, conform site-ului Camerei Deputaților, el s-a numărat printre inițiatorii a 115 proiecte de lege, între care desființarea controversatei Secții de anchetare a magistraților sau DNA-ul Pădurilor.
Stelian Ion spunea marți că viitorul Guvern va desființa rapid Secția Specială de investigare a magistraților, înființată în timpul guvernării PSD. ”O desființăm, este foarte clar lucrul ăsta, nici nu există discuții și aici vă spun un lucru, nici nu vor fi mari dezbateri, pentru că despre desființarea Secției Speciale am vorbit mai bine de trei ani de zile, deci se cunosc toate argumentele și de o parte și de alta, cunoaștem și opiniile magistraților și opiniile specialiștilor, avocaților, societății civile, opiniile emise de instituții internaționale (...) și atunci suntem în măsură să luăm o decizie fără să mai stăm pe gânduri multe luni de zile”, a spus Ion la RFI.
La alegerile locale din septembrie, Stelian Ion a candidat la Primăria Constanța și a pierdut în fața lui Vergil Chițac (PNL).
Niciun avocat sa nu ramana nepedepsit si niciun procuror sa nu fie acuzat vreodata ca ar fi deschis dosare penale cu probatoriu nul!
Asa se face justitia, in mod echidistant, luandu-i pe toti la fel, indiferent de religie, sex, partid politic etc, altfel daca alegi care-s victimele, care mai este legatura cu justitia?
Considerand ca condamnarile sunt corecte prin acele metode neconstitutionale, de ce nu am vazut dosare intocmite si contra oamenilor sistemului?
Bine, stiu raspunsul, e vorba despre inaltii oficiali de dreapta, in fata carora trebuie sa stam cu capetele plecate, ca doar sunt ingeri, nu?
Asta inseamna ca pe unii ii vanezi, ca vrei sa-i vezi morti si s-ar putea sa ajungi si in situatia de a-i condamna pe nedrept, iar pe ceilalti ii protejezi.
Daca asa intelegeti voi rezistacii ca trebuie sa functioneze justitia, cu o clientela de partid protejata de justitie si o alta hartuita, atunci este de inteles care-i treaba cu ipocrizia pe care o afisati in mod voit sau involuntar din cauza superficialitatii care va caracterizeaza in masa.
Despre care presa a scris.
Pincipalele aspecte discutabile sunt:
1. deși era tolerat în spațiu în apartamentul părinților, a încheiat peste noapte un contract de închiriere cu tatăl său contra sumei de 100.000 de lei vechi (10 lei noi) lunar;
2. a declarat că are un handicap grav care necesită însoțitor, deși era contrazis chiar de actele medicale pe care el însuși le-a depus la dosar;
3. a declarat numai parțial venituri și nici măcar cele declarate nu se încadrau la punctajul obținut;
4. a declarat că lucra la o instituție publică, deși era avocat. În total, Stelian Ion și-a crescut artificial punctajul cu cel puțin 27 de puncte (din rezultatul final de 81).
O fi contat faptul ca, la acea vreme, mama lui lucra la RAEDPP,, cu faptul că era avocatul RAEDPP, institutia care i-a evaluat dosarul pentru inchirierea garsonierei ANL ?
A se vedea si o adresa a Primariei trimisa catre Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației din acest an in care se arata “A fost dispusă o misiune de audit public intern cu caracter excepțional pentru a analiza aspectele semnalate în petiția dumneavoastră. În urma verificărilor efectuate s-au constatat următoarele: (...) Punctajul, în urma verificărilor este de 74 de puncte comparativ cu punctajul de 81 de puncte, stabilit la momentul repartizării locuinței (2005), diferența de 7 puncte este aferentă criteriului - pentru că beneficiarul nu își desfășoară activitatea într-o instituție publică de interes național și comunitar, așa cum reiese din documentele depuse la dosar. Ținând cont că, în anul 2005, conform HCL nr. 460/2004, au fost repartizate un număr de 118 locuințe, ultimul punctaj obținut fiind de 77 de puncte, se poate constata că prin punctajul calculat în prezent, de 74 de puncte, pe baza documentelor depuse la dosar, beneficiarul în cauză nu era îndreptățit, la momentul 2005, să i se repartizeze o locuință în regim de închiriere, construită prin programul ANL.”
Evident ca fiecare se justifica intr-un fel si toti demonteaza acuzatiile care li se aduc, iar daca o luam pe aceasta cale, atunci nu prea exista infractori in tara si toti sunt corecti, iar coruptia este ca si inexistenta.
este o profesie utilă dar, ca şi alte câteva, nu te recomandă drept un monument de moralitate.
si avocat de-al lui Mazare pe deasupra
Pacat, dubios cum isi strica USR+ si ultima bruma de credibilitate...poate va fi inlocuit de cineva mai corect...
Tari in gura pot fi multi; la treaba e mai greu ...