Un incendiu a izbucnit marți la o casă de schimb valutar din Ploieşti, după ce un bărbat a aruncat cu motorină pe geamurile unităţii, apoi a dat foc. În interiorul casei de schimb valutar erau două femei, dar nu au fost rănite.

Ambulanta SMURDFoto: Hotnews

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, în interiorul casei de schimb valutar erau două femei, dar nu au fost rănite, scrie Agerpres. La faţa locului au mers două echipaje de stingere şi unul SMURD.

"La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul era stins. Se pare că este o acţiune intenţionată, un bărbat a aruncat cu motorină pe geamurile unei case de schimb valutar. În interior erau două femei, dar nu sunt rănite", au precizat reprezentanţii ISU Prahova.

Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.

"Poliţiştii au fost sesizaţi că are loc un incendiu la o casă de schimb valutar din municipiul Ploieşti. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, efectuând cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, identificării autorului şi tragerii la răspundere penală a autorului. Din primele date a rezultat faptul că o persoană nemulţumită ar fi aruncat cu o sticlă ce conţinea lichid inflamabil şi ar fi aprins cu o brichetă conţinutul, după care a fugit", anunţă Poliția Prahova.