Jandarmii tulceni au întocmit un dosar penal unui bărbat care a distrus un autoturism asemănător celui al fostei soţii şi este acuzat de săvârşirea infracţiunii de distrugere, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), citat de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Bărbatul din municipiul Tulcea a fost observat, luni după-amiază, în timp ce lovea cu pumnii şi picioarele un autoturism parcat pe o stradă din apropierea falezei Dunării, iar persoana care l-a văzut a sesizat infracţiunea la numărul unic de urgenţă 112.

"Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat care a declarat faptul că, în timp ce se deplasa către domiciliu, a observat un autoturism care semăna cu autoturismul fostei soţii, iar pe fondul consumului de alcool şi al supărării a distrus oglinzile şi bara de protecţie ale autoturismului", se arată în comunicatul IJJ.

Potrivit sursei, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.