Pentru a putea răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi să înțelegem de ce mirajul epocii ceaușiste persistă până astăzi. Nostalgicii folosesc un set de argumente, pe care le vom detalia, menite să blocheze orice discuție argumentată sau rațională referitoare la aspectele negative ale regimului.
Simpla justificare că au experimentat direct perioada reprezintă un argument invalid, fiindcă în societatea „multilateral dezvoltată”, unde „se făureau oamenii noi” realitatea era limitată la un set de experiențe definite de educație, gradul de percepție, numărul de legături sociale. Nu se neagă veridicitatea experienței, ci doar se evidențiază cât de relativă este în raport cu imaginea de ansamblu.
Nostalgicii care văd trecutul comunist în lumini pozitive reprezintă produsul unui conținut ideologic, care, în mod ironic, nu ține de ideologia comunistă, ci de aparentul eșec al perioadei de tranziție și a gradului ridicat de nemulțumire față de noua clasă politică de după 1990. Ce s-a întâmplat la nivelul întregului fost lagăr sovietic a fost că experimentul social de conturare a unui veritabil „homo sovieticus”, forțat și creat prin manipulare culturală și politică, a supraviețuit mult timp după căderea comunismului, rezultând un „om al tranziției ” frustrat de noua societate democratică, pentru care singurul ideal statal valid era reîntoarcerea la „gloria țării” deținută anterior schimbării de regim.
Aceasta este doar una dintre cauzele actuale ale nostalgiei, dar rădăcinile sunt cu mult mai profunde dacă ne uităm la perioada anilor regimului de teroare sub Gheorghe Gheorghiu Dej, când între 1950 și 1960 peste 3 milioane de persoane au fost supuse regimului represiv, încarcerare, colonii de muncă, reeducare și deportări iar dintre aceștia aproximativ 800.000 și-au pierdut viața.
Doar 8% din populația din perioada 1950-1960 a fost afectată de represiune
Un astfel de argument pare suficient de convingător pentru a dovedi caracterul genocidal și teroarea, însă insuficient pentru a sugera amploarea reală. Statistica relevă că doar 8% din populația din perioada 1950-1960 ar fi fost afectată de represiune (sursa: Daniel Barbu, "Destinul colectiv, servitutea involuntară, nefericirea totalitară: trei mituri ale comunismului românesc" în Miturile comunismului românesc, (ed. Lucian Boia), Nemira, București, 1998, pp. 192-194.), fapt care ridică serioase semne de întrebare asupra a cât de mult știm despre victimele comunismului până în zilele noastre.
Dacă am menține, cel puțin teoretic, aceeași logică statistică și pentru perioada „comunismului de omenie”, așa cum a fost definit momentul Ceaușescu, atunci ar rezulta că societatea a fost împărțită într-o fracțiune restrânsă de victime și o mare pătură de persoane care fie nu au avut de suferit direct, fie erau integrate și protejate de sistemul „Pile Cunoștințe și Relații”.
Așadar, o altă sursă care alimentează nostalgia este accesul la informațiile și dosarele incomplete sau parțiale ale tuturor persoanelor care au fost urmărite politic, arestate la domiciliu, asupra cărora s-au făcut presiuni sau care au dus o luptă surdă cu regimul, fără ca ei să fi ieșit vreodată la suprafață.
Gradul de relativism este și aici destul de ridicat, ca de exemplu multe dintre cazurile de dizidență politică erau trecute de către Securitate în subordinea Miliției, pentru a efectua arestările în numele lor fără a implica serviciile în mod direct. Efectul s-a văzut în reducerea numărului de dosare asociate dizidenților și în îngreunarea efortului de a identifica cât de mulți au făcut parte din rezistența tăcută din anii „epocii de aur”.
Din punct de vedere social toți cei care au trăit fără să fie afectați de represiunea comunistă în mod direct, au contribuit, fără să știe, la ceea ce poate fi definit ca logica sacului de pietre.
Ce înseamnă logica sacului de pietre?
Atât timp cât pietrele sunt în sac nu contează cum este folosit acesta, în ce scopuri, pietrele sunt în zona de confort, neștiind că sunt utilizate ca unelte colective, sau chiar dacă știu nu pot să iasă din sistem. Vina aparține întotdeauna celui care leagă și folosește sacul, dar acum în plină democrație încă nu putem face distincția între gestionarii sacului și simplele pietre care au fost puse în el atunci când utilizăm argumente de tip vindicativ.
Cel mai consistent semn de întrebare este cât de mult, în cazul de față, controla statul și cât de mult se auto-cenzurau sau acționau cetățenii din frica de regim? Frica dă naștere la un fenomen natural, bazat pe instinctul de conservare, în care ceea ce este moral sau imoral, corect sau greșit nu mai contează, singurul aspect care primează este supraviețuirea.
În cazul acesta denunțul devine, în mod ironic, o formă a exprimării individuale, în condițiile în care libertatea de exprimare era restrânsă. Nostalgia folosește mecanismul memoriei selective sau a externalizării răului, fiindcă din punct de vedere psihologic există o justificare coerentă care determină acțiunile unei persoane.
Instituția denunțului era o practică des răspândită în toate statele comuniste, însă dilema este dacă toți cei care o făceau erau constrânși, li se impunea ca obligație, erau colaboratori sau informatori de ocazie? Trebuie să admitem că anumite informații erau oferite și din convingerea că acțiunea individuală avea o contribuție pozitivă în dezvoltarea regimului, ceea ce înseamnă ca scopul ideologic de a crea un „om nou” fusese atins, rotița din sistem funcționa.
Sistemul „Pile Cunoștințe și Relații”

Coadă la piață în București, decembrie 1989. FOTO: Jose Nicolas/ AFP/ Profimedia
Am menționat existența sistemului de „Pile Cunoștințe și Relații”, pe scurt PCR. Acesta în sine este un motiv care susține astăzi argumentele de tipul „în perioada lui Ceaușescu lumea o ducea mai bine”. Acest PCR era un mecanism de corupție socială, putem să-l numim și capital social, dar existența sistemului clientelar de obținere de beneficii a determinat, în mod inconștient perpetuarea chinului economic al RSR în anii ’80.
De ce? Dacă ne uităm la ce se putea obține prin intermediul conexiunilor de tip PCR vedem că exista un top patru de beneficii care puteau fi obținute: 1. Locuințe și bunuri; 2. Servicii mai rapide în eliberarea pașapoartelor sau obținerea de excursii avantajoase; 3. Beneficii educaționale pentru copii, prin înscrierea la școli sau facultăți; 4. Obținerea de locuri de muncă în marile orașe.
Consecința pe termen lung era că întreaga economie era marcată odată de presiunea ideologică de a produce la cotă, respectiv tensiunea internă dată de nevoia de a alimenta piața neagră care profita de lungul șir de falsificări economice a rapoartelor. Criza s-a acutizat și mai mult odată cu iernile dintre 1984 și 1986, când alimentația rațională promovată de Iulian Mincu devenise un deziderat iluzoriu în condițiile în care sistemele de încălzire nu făceau față, caloriferele erau golite pentru a nu îngheța, ceea ce determina în unele cazuri apariția de țurțuri în casă, iar familiile erau obligate să investească și să improvizeze haine groase în casă.
Gazele nu aveau presiune sau nu funcționau, iar apa curentă era un joc de noroc în sine. Rețetele de mâncare se reinventaseră și se adaptaseră la resursele existente, erau preferate tortul economic, prăjitura fără ouă și imitațiile de icre. O serie de argumente pertinente pentru impactul regimului asupra vieții cotidiene, dar din nou relative pentru că experiența comunismului este individualizată până și la nivel micro regional în cadrul RSR.
În București întreruperea apei curente, a electricității era o practică aplicată în zonele unde nu aveau reședințe membrii de partid sau nu existau ambasade, iar presiunea la gaze nu îi afecta pe toți bucureștenii în mod egal. Secretarii regionali de partid erau cei mai bine integrați în sistemul de „Pile Cunoștințe și Relații” fiindcă aveau nevoie de toate resursele clientelare necesare pentru a-și putea menține funcția.
De exemplu în regiunile producătoare de carne sau de îngrășăminte, exista constant o aprovizionare cu carne în măcelării, pe când la orașe aceasta era o raritate. Reversul medaliei era că în regiunile rurale pâinea se dădea pe cartelă, iar în marile orașe nu.
Un întreg sistem de influențe, nevoi și telefoane de sus aranjau modul în care o întreagă regiune putea avea sau nu resursele alimentare de bază. Sunt cazuri de mariaje care au finalizat prin divorț, fiindcă unul dintre parteneri nu a mai putut suporta penuria de la oraș, preferând să se întoarcă la domiciliul de origine, unde situația era relativ mai bună.
„Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”
Impresia că totul mergea, cel puțin la nivel propagandistic, se datora unei practici sociale foarte bine definite de următoarea zicală: „noi ne facem că muncim, ei să fac că ne plătesc”. Privită comparativ această replică reprezintă răspunsul dat de cetățeni la faptul că sunt obligați să respecte regulile impuse fără ca guvernanții să le reprezinte lor interesele.
Pentru prima dată putem găsi un echilibru în societatea totalitară a „comunismului de omenie”, statului nu îi păsa de starea de bine a cetățenilor, iar cetățenilor nu le păsa de starea economică a statului atâta timp cât ei se puteau descurca și singuri. În mod paradoxal, și aici avem o rădăcină a nostalgiei, fiindcă în ciuda sistemului de control și a restricțiilor impuse existau suficiente lacune pentru a permite emergența pieței negre, a celor care se „descurcau” sau „aveau pe cineva”.
Deseori s-a folosit expresia „mămăliga nu explodează” pentru a sublinia caracterul docil al românilor în raport cu sistemul totalitar, dar dacă privim atent vom vedea prin această simplă expresie nu facem altceva decât sa încurajăm argumentele de tip nostalgic. În RSR nu s-a trăit mai bine, ci s-a trăit mai rău comparativ cu alte state comuniste.
În cazul URSS, anii ’80 o găsesc într-o criză politică, dar nu una economică de amploarea celei din RSR, în care sunt impuse restricții alimentare, practic problemele naționale variază și indică într-o bună măsură modul de funcționare diferențiat al comunismelor europene. Când utilizăm termenul „mămăligă” pentru a ne referi la lipsa de reacție a poporului român ne facem un deserviciu, fiindcă neglijăm perioada dintre 1977 și 1989, când pe tot cuprinsul țării s-au înregistrat peste 16 proteste regionale de amploare, cu precădere în zonele bazinelor miniere.
Se uită de existența efemeră a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii, fondat în 1979 și desființat în același an de Ceaușescu. Mult invocata „mămăliga” a explodat cu mult înainte de Brașov, Timișoara sau București, au fost fracturile lente, aproape invizibile în structura regimului. Crăpături care inițial au fost trecute cu vederea, minimalizate de regim, dar care, pe termen lung au provocat ruptura finală din decembrie 1989.

Imagine de la Revoluția Română, 1989. FOTO: Jean-Marie HURON/ AFP/ Profimedia
Relativismul vine din lipsa de înțelegere că Revoluția din ’89 nu ar fi putut exista fără mișcările sindicale, fără protestele regionale. Aici intervine memoria selectivă care preferă imaginea pozitivă, „în comunism nu se murea de foame” sau versiunea „nu duceam lipsuri”, iar societatea de azi nu ajută la umplerea golurilor fiindcă ne axăm doar pe momentele cheie nu și pe pașii mărunți, dar la fel de dramatici care au construit marea explozie.
Sursele nostalgiei sunt multiple, iar articolul de față a indicat doar câteva dintre rădăcinile care mențin convingerea că sistemul comunist oferea mai multe oportunități. Mecanismele care au dus la construirea unui arhipelag al nostalgiei nu pot fi atribuite numai trecutului, fiindcă acuzând nostalgicii de blocare în trecut prin folosirea aceluiași trecut ca factor de argumentare pentru a-i combate este o abordare care îi favorizează.
Nostalgicii nu sunt responsabili pentru sentimentele lor în totalitate. Regimul schimbat și lipsa de perspective, pierderea unui întreg stil de viață, toate acestea au scos la iveală matricea pe care ceaușismul nu a reușit să o construiască în 24 de ani de dictatură, anume reușita creării unui „om nou”.
Mulți dintre aceștia au putut să se debaraseze de cămașa ideologică și au intrat în cursa pentru capital, au inițiat afaceri sau au plecat liberi la prima deschidere a graniței, dar cei care nu au reușit să se adapteze au trăit și încă trăiesc cu angoasa că sistemul politic actual îi uită și neglijează, îi privează de beneficiile pe care le aveau altă dată.
Nu are sens să fim ipocriți, sistemul de „Pile Cunoștințe Relații” este deplin funcțional și în zilele noastre, doar că s-au schimbat actorii și posibilitatea de accesa bunurile și serviciile. Vocile nostalgiei de azi sunt amplificate și de folosirea eronată a istoriei ca mijloc de analiză morală, implicată în nevoia de a scrie și relata trecutul dintr-o perspectivă normată și aprobată.
Nostalgia este un curent de opinie pentru alții, o convingere pentru unii, o experiență relativă și limitată pentru majoritatea, tocmai pentru că în România nu am găsit calea de a scrie o istorie cu adevărat sinceră a comunismului, în care să nu rămână lacune sau interpretări echivoce.
Alexandru Groza este istoric și cercetător asociat la Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc
E aceelasi tip de manipulare pe care l-au folosit sovieticii: da, am avut Gulag, dar si americanii au somaj si droguri. Strict tehnic vorbind, se numeste relativizare. Nu se compara infractionalitatea inerenta si problemele economice, toate fiind pretul libertatii, cu terorizarea voita a populatiei si omorarea "random" a unora din semenii tai, doar pentru a-i face pe ceilalti complianti cu dictatura.
Nu, nu e tot aia. Orban, cand a fost prins cu chilotii in vine de DNA, s-a retras pana a primit un verdict. Dragnea, in schimb, a aruncat o tara intreaga in aer si era sa ne scoata din UE.
In '96-2000 am avut cea mai grea perioada, risc de incapacitate de plata, devalorizare masiva a leului, insa mult hulitul CDR si mai ales Isarescu au inversat trendul si abia in 2000 am inceput si noi sa crestem. Ajunsesem acolo din cauza imprumutirilor si rezistentei la reforma a unora ca Vacaroiu, chestii pe care le-a decontat CDR. Ce a inteles romanul? Ca CDR e rau si PSD e bun, ca le da. Atata se poate. Incercati sa stoarceti la nesfarsit aceeasi prostie din poporul asta, mai nou cu AUR, dar vedeti si voi, ca e din ce in ce mai greu si sper sa fie asa, desi prostie e inca destula pe aici.
Frustrarea celor care au dus-o bine inainte de 1944 dar rau sub comunisti si frustrarile celor de azi care au dus-o bine in comunism si o duc greu azi.
In asta consta esenta lucrurilor. In rest o lunga vorbarie fiecare incercand sa-si apere punctul de vedere,vorbarie care are uneori valorile unei propagande mascate.
De asemenea e bine de stiut ca in orice societate ai trai exista un pret pe care trebuie sa-l platesti.
Societatea perfecta care sa multumeasca pe toata lumea nu s-a inventat inca si nici nu exista sanse sa se inventeze datorita firii,naturii umane.
în comunism nu a dus-o nimeni bine, cu excepţia elitei de partid şi din securitate...
nostalgicii subiect al articolului regretă practic doar două lucruri:
a. relativa siguranţă (în mizerie) a zilei de mâine;
b. faptul că nu îţi lua nimeni casa pentru datorii la întreţinere...
Asta vroiam sa zic si eu: parintii, nascuti in 1924, au dus-o relativ bine inainte de comunism, dar sunt morti de aproape zece ani, CINE sa mai fie frustrat acum?!
Da, pe timpul lui Pingelica exista o relativa siguranta. Si infinit mai putine alegeri de facut!
Cine iti ia casa pt datorii la intretinere?
Si la mine la blco, dar si la altele, sunt unii care au datorii "istorice si care nu au patit nimic!
Vezi aici:
https://www.maxi.ca/Alimentations/Viandes-et-fruits-de-mer/Pr%C3%A9par%C3%A9s-et-marin%C3%A9s/Saucisses-et-saucisses-%C3%A0-hot-dogs/Hot-dogs-au-poulet/p/20058192_EA
Mâncam mult mai bine în comunism. Trăiam mult mai bine.
Mai multe detalii aici: http://www.emigrarecanada.altervista.org/
cu excepţia unor pasionaţi care au avut norocul să activeze într-un domeniu ce i-au pasionat de mici, tot restul muncesc de dragul rezultatelor materiale ale muncii iar nu de dragul muncii în sine...
Ca sa fii atat de sarac in Canada, trebuie sa fi luat si tu niste decizii proaste in viata, stii tu, cu scoala, cu seriozitatea, samd. Si acum ne vorbesti de parca ar fi vina societatii ca tu ai ajuns un maturator de strada.
Repet, povestea nu e reala, este manipulare venita din "cealalta Canada", de la est, aia in care se bea multa vodka si se gandeste putin.
si cultura noastra ca tara care preferam sa fim condusi ca vitele,
mai bine sa fii cu stomacul plin si indoctrinat decat cu stomacul gol si liber cugetator...
Au un standard de viață la care nici nu îndrăzneau să viseze în comunism cu apă caldă și rece, curent electric fără întrerupere, benzină și alimente de import la liber, îmbrăcăminte, pe alese, TV color de scandal 24/7. Mici, bere, țigănie. Ce altceva le mai lipsește?!
Nostalgia lor vine de la faptul că alții o duc azi mult mai bine. În comunism grosul oamenilor erau egali în sărăcie. Nostalgicii sunt furioși că ei nu au avut șansa să fure în capitalism cât să se îmbogățească și atunci își doresc cu ardoare măcar o sărăcie generalizată cum numai Ceaușescu putea oferi. De aia îl plâng cu atâta amar.
Nostalgia provine din deziluzia promisiunilor facute de "clasa politica" de acum, cat si realizarile lor profesionale (??) si realitatile de zi cu zi.
In comunism toate preturile erau stabilite de stat.
In capitalismul de acum, cu toate ca se reclama a fi "economie de piata" este o "economie de monopol" si e cam la fel: vezi scumpirile care se vor aplica de la 1 Ianuarie 2021 pentru electricitate si gaze. Avem agentii care ar trebui sa supravegheze si combata "monopolul". E responsabil cineva si ca atare suporta consecintele ? Nu.
Cresterea pensiilor de contributivitate ca si alocatiile votate in parlament si promovate de presedinte nu se aplica de ce nu se aplica?
Se motiveaza ca nu sunt bani, economia n-are surse ca si cum pensionarii (carora li s-a luat sutomat contributia la pensie) precum si copii ar putea sa lucreze si sa faca economia mai infloritoare !!! din care sa li se mareasca alocatiile si pensiile. Dar unde-i ANAF-ul cu colectarea taxelor la nivelul cel mai scazut din Europa? Dar de ce insasi guvernul scuteste de taxe firme de stat nepeformante in care conducerea este formata din sinecuristi din toate partidele.
In schimb ca si comunism, pensiile speciale (inclusiv ale organelor de forta) sa maresc automat pentru efectul legii.
Au ajuns sa taie panglici exact ca Ceausescu iar limbajul de lemn este la fel. Atunci se vorbea de sistemul capitalist de afara iar acum se vorbeste de ceilalti care-s rai si noi suntem buni.
Mai sunt multe nerealizari si frustari a celor cu venituri mici cand vad ca toti imbogatiti sunt
proveniti din "clasa politica" si "organele de forta" si evident, neamurile si cunostintele lor, adica PCR (Pile, Conostinte si Relatii).
Culmea e ca Marx, care pentru multi e doar "parintele comunismului", se gandea din tihna vietii lui de intelectual bogat la acei muncitori care se aliniau dimineata ca sa intre in tura, si se gandea la ce se intampla cu spiritul lor, ei fiind obligati sa faca munci repetitive, la banda. Pentru cine nu intelege cum era, le recomand satira lui Charlie Chaplin din filmul "Modern Times". A nu se intelege ca am vreo simpatie pentru Marx si solutiile lui, cum ar fi lupta de clasa.
Dar macar problemele le-a vazut bine.
Cei care au venit si si-au insusit doctrina, bolsevicii, niste psihopati dupa parerea mea, s-au folosit de doctrina comunista, care le-a venit ca o manusa: ca sa le dea in cap "burghezilor", chipurile pentru a elibera clasa muncitoare. S-au instalat in vilele burghezilor din Primaverii, in timp ce muncitorii au fost inghesuiti in cutiute si li s-a dat "libertatea" de a munci in frig, foame, si a sta la cozi pentru chestiile de baza, sacrificandu-se pentru ceva abstract numit "revolutia socialista". Nu le-a pasat o clipa de ce mananca, daca tremura de frig, ca sa nu mai vorbim despre "fineturi" a la Marx, adica cu umanitatea, spiritul lor. Vedem azi ce s-a intamplat cu spiritul lor, majoritatea suntem autisti, in tot cazul, fara empatie, iar daca unii au dat de bani si de o usoara stima de sine, egoul se umfla cat casa.
Aceste probleme nu sunt rezolvate nici de capitalism, corporatismul capitalist e plin si el de autisti lipsiti de empatie, desi multi cred tocmai contrariul despre ei si problemele acestea nu se vor rezolva prea curand. Ne uitam cu fascinatie la coroporatii Americane de top, dar nu citim pe forumuri ce spun oamenii care lucreaza in ele, ne minunam de China, cum toarna betoane si construieste in draci, insa prea putin ne uitam la costurile in plan uman cu care vine tot glamour-ul acesta care ne ia ochii.
ţi-o spune un fost golan din p-ţa universităţii aprilie-mai '90, unde s-a scandat "francois mitterand c'est l'ami de l'assasin" şi "dacă iese fsn, noi plecăm în rfg" - nu franţa, ca să vezi, deşi mai tot românul ştie franceza dar mult mai puţini germana...
Acum, cu nesimtire, se merge din eroare in eroare si mai mare - Grindeanu sef la ANCOM - ce il recomanda pentru aceea functie???
#ciumarosie este in toate, in cele ce sunt si sper sa nu mai fie in curand
trecut-au anii si noi tot nu vrem sa ne facem bine
sa incepem cu gandirea proprie, apoi trecem la mentalitatea aplicata prin practica si sigur sistemul se va auto-reformula sau auto-reforma.
O fosta sefa de a mea -americanca - spunea ce este greu de definit mentalitatea dar cel mai greu este sa faci o schimbare de mentalitate
tovarăşul ce venea la tine să stea de vorbă era sigur de la secu, cine ştie de ce conjunctură norocoasă ai avut parte de nu te-a luat cu el...
în schimb am fost dus în calitate de inginer stagiar de provincie căci terminând în '81 am prins legea ce interzicea repartizarea absolvenţilor în oraşele mari...
vremurile s-au schimbat, mentalitatile trebuie sa fie altele: fiecare sa incerce, macar sa incerce, sa isi faca singur propriul viitor.
Sigur va fi mai bine!
mai devreme sau mai tarziu...
Faptul ca oamenii pleaca in Germania e semn ca adevaratul capitalism, cel din Vest, functioneaza de minune, nu ca zisul capitalism, cel "de cumetrie" post comunism. Cit despre nivelul "de lux" din anii '80, iarna paharul de apa care mi-l puneam linga pat era dimineata acoperit cu o pojghita de gheata. Asta intr-un oras mare. Iar cind mergeam cu autobuzele cu elevii sa muncim toamna la cimp, la intoarcere se controlau gentile si buzunarele copiilor sa ne fura cumva 3 graunte din porumbul strins de ei. Odata au gasit la un copil in buzunar o mina de porumb. Sa va povestesc ce a urmat ?
Ipocrizia cea mai mare este ca tot nostalgicii se plang cel mai tare acum.
Industria era o rusine. Am asteptat 7 (sapte) ani de la achitarea banilor sa pot sa iau o masina 1982-1989, masina care de noua era o ruina. Un an de zile am tot fost cu ea prin Service ca sa o pun la punct!
Tot ce cumparai era stramb si nu functiona. Usile la ap nou, nu se inchideau, ferestrele la fel. Robinetul nou suferea de "incontinenta".
Erai fericit daca cumparai o Lada ("cea mai buna masina" asa i se spunea), la fel o bicicleta Sputnik in loc de una Tohan autohtona.
De ind farmaceutica, ce sa mai spun, aveam pe reteta un medicament de import si la farmacia pol. Sahia mi-au spus ca nu-l au. Am vorbit cu o cunostinta care cunostea o farmacista acolo si mi l-a procurat la pret dublu (unde crezi ca isi are originea coruptia de azi?)
Era o criza cronica generala, electricitatea se oprea ore intregi aproape in fiecare zi, caldura si apa calda nu erau de aproape un deceniu, pt un rezervor de benzina stateai 2 zile la coada.
Transportul, care il lauzi era cel mai rau. Oamenii din comunele din apropierea capitalei veneau iarna pe jos (15-20Km) la serviciu in Bucuresti (iarna circulatia vehiculelor particulare era oprita).
De ce crezi tu ca era atat de "iubit" tovarasul?
la teatre a început atunci celebra epocă a "şopârlelor" introduse de actori pe lângă text, spre deliciul publicului care aplauda în delir... şi câte altele...
unde naiba a fost "excelenţa" despre care vorbeşti, că eu nu am întâlnit-o?
Va dati seama de monstruozitatea a ceea ce laudati ?
şi se vindeau pe bani, nu pe datorie în lumea a 3-a cu regimuri de stânga precum produsele industriei grele...
dar am pierdut ceva extrem de important din vedere: neglijarea PRINCIPIIlor si a incapacitatea de a prioritiza
Cum ati reusit sa scrieti ceea ce ati scris???
Dvs. nu va lipsea libertatea atunci???
Sunt un om relativ tanar, nu am prins regimul burghez ca sa am o idee clara a ceea ce insemna libertatea dar intuitiv ceva imi lipsea in socialism/ comunism/ whatever
Am descoperit lucrul acesta dupa 1989.
Dar meritul apartine tatalui meu care m-a crescut in spirit liber si in acelasi timp acordand atentie responsabilitatilor ce imi revin.
Este cumva libertatea in sangele meu - prin transfer genetic de la stramosii mei - dar in acelasi timp am invatat de la tatal meu ceea ce inseamna sa iti pastrezi coloana verticala - m-a uimit felul in care a facut acest lucru tatal meu si asta i-a adus un respect extraordinar si de la alte persoane.
Deci daca nu ai un set de principii clare orice ciorba iti pare buna in functie de situatia data.
Este o abordare oarecum superficiala dar ea este prezenta in mintea multor oameni.
Principiile si valorile nu erau puse in discutie pe vremea ailalta pentru ca aduceau serioase prejudicii ordinelor de partid: partidul era in toate, in cele ce erau...
Viata oricarui om este legata de a celui de langa dar in acelasi timp fiecare are dreptul la o opinie liber exprimata si numai comunistii si dictatorii au fost cei care au negat acest lucru,
Asadar ceea ce lipsea in acele vremuri si este definitoriu este lipsa libertatii, in totalitatea sa, si implicit a dreptului de a fi altfel fata de celalalt si totusi sa poti trai si vietui printre semenii tai in felul tau propriu.
Doar comunismul a pus, cu forta, bineinteles, toate pietrele in acelasi sac. In rest, imposibil sa le pui pe toate acolo - ai nevoie de saci diferiti, in culori diferite Iar unele nu incap intr-un un sac gata confectionat...
sa accepti diferentele si sa le respecti!
Opinia Dvs este oarecum nostalgica
şi eu mi-am trăit ceva mai mult de jumătate din viaţa de până acum în comunism dar nu sunt nostalgic.
sunt nostalgic după tinereţe, părinţi, rude sau prieteni care atunci erau iar azi nu mai sunt, dar nu după comunism.
deşi, din pt. de vedere economic, oportunităţi de a face bani aproape din orice în anii '80 datorită penuriei generalizate şi surplusului de cash pe care îl aveau toţi în buzunar (pt. că nu aveai pe ce să dai banii câştigaţi, nu se găsea absolut nimic!) nu au mai fost în deceniile următoare...
p.s. terenurile de tenis (cel puţin cele pe zgură) nu erau gratis, erau chiar scumpe: 40 lei/h atunci când cu 2 lei îţi puteai lua o pâine sau un pachet de ţigări fără filtru...
perioada anilor 1965-1978. În această perioadă nu a fost foamete, era apă caldă, căldură, s-a dat puțină libertate la cultură, s-au tipărit cărți bune, filme bune, a venit chiar Moulin Rouge din Paris la Sala Palatului.
Apoi a fost dezastru: frig, foamete, represiune, lipsă curent electric, cenzură ( cam 10 ani)
Tragice comentariile, revelatoare : vai, vai, aveam - nu aveam haleala, caldura, medici etc (unii da, altii nu, in functie de PCR)., DAR DE LIBERTATE nimeni nu spune nici un cuvint, NIMIC. Ne balaceam in minciuna, inghiteam propaganda mincinoasa cu liguroiul, lingeam in c.. nulitatile care se jucau cu vietile noastre, inaltam ode partidului si conducatorilor in timp ce matele ne ghioraiau de foame, nu spuneam nici pis si tremuram de frica... Popor de SCLAVI.
In socialism este un tovaras sau un grup de tovarasi care baga toate, dar toate, pietrele intr-un singur sac
In capitalism este un rau, viata insasi, sau poate LIBERTATEA, care curge destul de repede sau uneori mai lent, la batranete, si slefuieste natural pietrele multe si foarte diferite ca forma si consistenta.
Tovarasi, sa punem toate pietrele in acest sac!
declara socialistii/comunistii/dictatorii
sau
Lasati apa sa curga!
altfel spus sa avem libertatea in formele cele mai diverse de exprimare ar spune ceilalti
În schimb nu poţi condamna nişte oameni care nu au cunoscut niciodată libertatea să-i simtă lipsa.
unii dintre noi am simţit-o. chiar acut. dar nu toţi...
după '70 s-a împuţit chifteaua cultural iar după '80 şi economic.
ceea ce vad azi este ca nu au disparut deloc, acei comunisti de rang mic: cei carora partidul le-a dat incredere sa spioneze, sa intineze, sa batjocoreasca pe cei care aveau inteligenta dar nu erau cu ei!
Asa cum e tara asta facuta, faza cu capra vecinului, plina de opulenta si risipa corelata si cum a fost comunismul, in care numai egali nu eram, rezulta ca suntem virusati pe multi ani de acum incolo cu invidie, ura, para, rautate, cerseala, puturosenie pentru o parte importanta din populatie.
Insa uite ca mai exista inca lipsa de caldura si apa calda, in multe case, multa birocratie, spaga, relatiile, nepotismul dus la extrem in societatatile de stat si ministere!
Cine a stiut atunci ca trebuie sa invete singur (nu cu ajutorul partidului) ca sa isi cladeasca o cariera si un trai mai bun, o va face si azi, fara probleme! Nu va astepta si nu va cersi de la partide, decat respect ca restul si-l obtine el!
Azi, sunt multe lucruri bune interzise de partidul de atunci, deci nu am cum sa regret vreodata 22/12/1989 si ce era inainte de aceasta data!
Niciodata!
Aici insa intervine si propriul arbitru sa iti spuna ce anume sa alegi
Se deschide astfel o alta cheie care este legata de alegerile pe care le faci in viata atunci cand esti liber
merci!
ca sunt prostovani care conduc credeti ca se vor termina cu ei vreodata??? Dar evident conteaza si proportia in care ii gasesti in conducere si daca aia, mai prostovani, sunt nemuritori pe acele posturi...
deci nostalgia poate sa vina fie de la neadaptarea fie din naivitate fie din crearea unei mari asteptari oarecum nerealiste, care odata ce se erodeaza si se apropie de realtitate sapa si mai adanc in nostalgie
Momentul ancorarii in nostalgie este la fel de important si asta diferentiaza nostalgicii - unii se plang ca nu mai au aceleasi privilegii, altii ca si0au dorit ceva si a iesit altceva...
Practic nostalgia este incapacitatea de cuplare la realitatea concreta si aruncarea cu buna stiinta spre un imaginar irealist/imposibil de realizat.
Ca sa scapi de nostalgie cred ca ar trebui sa incepi sa analizezi ce este cu plus si ce este cu minus fata de ceea ce iti doresti si sa incerci sa faci ceva ca sa aduci visul cat mai aproape de realitatea curenta fiind constiient ca poate niciodata nu vei ajunge chiar exact acolo unde iti doresti dar macar ai incercat sa iti implinesti visul.
Nu este chiar greu!
PS
niciodata nu mi-au placut nostalgiile desi nu am dat dovada de prea multa actiune, recunosc dar usor si din cand in cand ma tratez de inactiune....
deci, stimate domn Alexandru Groza, vă rog să ne explicați mai cu detalii de unde și pînă unde au omorît comuniștii 800 de mii de oameni în România.
vă mulțumesc!
In ceea ce priveste identitatea lui AG ,caruia ii solicitati explicatii,am incercat sa-l identific pe internet ca sa-mi dau seama cu ce se ocupa si cum gandeste in general.
N-am reusit sa-l gasesc ,la modul concret,in multimea de persoane care poarta acest nume.
Mi-au atras atentia cateva persoane mai deosebite dar niciuna avand preocupari jurnalistice.
Daca a mai auzit cineva de dl.AG poate ne spune si noua unde mai putem citi si alte articole ale domniei sale.
ISBN: 978-606-44-0006-2
Autor: Adrian Cioroianu, Alexandru Groza
Editura: Curtea Veche
Data aparitie: 2018
Va recomand -
sunt putine carti care fac referire la Elena a Romaniei - mai exista si o carte scrisa de un autor englez absolut minunata dar nu am informatiile despre ea la indemana
Apoi mai e categoria celor foarte mulți care sunt pur și simplu înebuniți de succesul celorlalți. Comunismul a oferit egalitatea în sărăcie a marii majorității a oamenilor. Analfabetul necalificat era adesea mai bine plătit ca medicul sau inginerul. Trăia în același soi de apartament mizerabil. Stătea la aceleși cozi. Mergea în același concedii sordide și se simțea cu adevărat important. Nu pentru că ar fi dus-o el bine, ci pentru că și ceilalți o duceau la fel de prost ca el. Sigur că și în comunism era o categorie extrem de subțire de activiști, de vârfuri ale administrației și aparatului de represiune ce o duceau foarte bine. Numai că ăștia trăiau foarte bine cu mare fereală. În general lumpenul de pe stradă nu era conștient de luxul lor.
Azi nostalgicul o duce de fapt mult mai bine ca-n comunism dar e înnebunit de faptul că mulți alții o duc mult mai bine ca el. Trăiesc în vile, au mașini de lux, sau merg în vacanțe exotice. Nostalgicul comunist ar fi gata să îndure orice privațiuni doar ca toți oamenii să trăiască iar în apartamente igrasioase să stea la cozi și să viseze la o Dacie răpciugoasă cu 30 de litri de benzină pe lună :)
Nostalgia nu e neapărat după comunism. N-am auzit de picior de „nostalgic” care să fi emigrat în China, Coreea de Nord, Transnitria, Belarus sau Cuba. Trăiesc cu toții bine merci parazitând capitalismul și nu s-ar da duși din capitalism. Ei nu tânjesc după un sistem politic. Ei tânjesc după capra vecinului care murea mereu în comunism în timp ce azi are o vitalitate ce-i face să-și piardă mințile...
intr-adevar capra vecinului este vioaie tare!
iar despre vrancianul din Mioritza am auzit un zvon precum ca i-a fost salvat destinul de justitie inainte sa ajunga aia si la judecata de apoi...
dar poate că mai e ceva: conştientizarea faptului că mare parte din reuşitele de succes ale capitalismului dâmboviţean, cu vile, iahturi şi rolls-uri sunt în mare parte din furtişaguri, nu din merit...
- ridicarea unei gasti de hoti, care domina atit viata economica, cat si cea politica, mass-media etc; o neo-nomenclatura mai dura si puternica decat cea veche; situata, clar, deasupra legilor;
- legi pentru hoti;
- mita generalizata, ca mod de viata;
- democratie formala;
- activitatea fostilor privilegiati si a odraslelor lor, care nu s-au adaptat la noie realitati.
- puterea unei gasti de politruci, mult mai puternici decit cei de acum : pentru o vorba sau un spic de griu infundai inchisoarea ;
- legi pentru politruci ; ce zicea sefu' aia se facea, fara comentarii ; nici o posibilitate de a te apara. a revendica Constitutia era o crima, la inchisoare cu tine ;
- pile, cunostinte, relatii pentru cel mai mic lucru ;
- "democratie populara", adica taci ca te ia dracu' !
- s-au adaptat foarte bine, nici o grija.
Parerea mea.
(Daca veti merge mai departe cu frina trasa, sa nu va mire extremismele ce se vor naste. In toate directiile.)
Sper ca noul guvern sa inteleaga situatia si sa corecteze tot ce se poate. Economico/financiar si juridic, in primul rind.
Eu le urez succes.
(Si nu mai intelegeti gresit postarile!)
poate ca era o stare generala FAKE in care domina dorinta de a supravietui a unei largi majoritati
Lucrurile s-au schimbat
Acum se poate mai mult si mai bine numai ca asta cere efort si timp - nimic nu este gratis si nu vine dintr-o data!
Se poate fara fake
Practic nu mai tine fake pentru ca relativ imediat, cu tehnologia din ziua de astazi, poti verifica
Piata, ceata si promisiunile difera.
Omul este acelasi peste tot.
Ce s-a pierdut este gloata. Aderenta. Dorinta, putinta sau nesatisfactia. Hai comunitate. Dar si asta e prea mult.
Aici, suntem singulari, sperand la Gold Rush. Cand asta esueaza, ramane natura umana.
Si o baba nebuna din 100 locatari va ingriji gradina din fata blocului.
Dupa deces, organizatiile statului - nu par deloc eficiente in a mentine spatiul. Ce pacat.
Reduc totul la 1 exemplu, termoficare Bucuresti, decembrie 2020.
Situatie critica cunoscuta si in comunism si in capitalism, unde se ia cate o decizie.
Las libere cele 2 - in optiune, in cost, in cost, in calitate.
Notez omul, in capitalism:
- nu ar accepta non furnizarea serviciului platit (nu sub parametri)
- nu ar face nimic pentru ce nu este platit (majoritatea)
Ce sistem ar duce la rezultatul optim?
In democratie, nimeni nu te mobilizeaza la nimic. Faci ce vrei, daca vrei. Pentru tine, in primul rind. Masele se simt frustrate. Chiar insultate. Considera ca e anarhie si nimic nu-si mai are rostul.
De asta partidele demagogice, care capaciteaza electoratul, au succes. E exploatata o latura neglijata de adevaratii democrati.
Nu spun ca era bine inainte. Nu ma intelegeti gresit. Dar "poporul" s-a trezit de azi pe maiine fara obiectiv, fara importanta. Iar politicienii ii aduleaza doar in campani electorale. (Cam la fel cu batrinii ce ies la pensie. Nimeni nu mai are nevoie de tine, nu mai ai privilegii, nu mai ai acces peste tot etc. Multi au un soc, pe care nu-l depasesc.) E o carenta de ordin psihic, care trebuie analizata si careia trebuie sa-i gasim o rezolvare democrata.
Cauzele nostalgiei trebuiesc decoertate in totalitate. Nu ascundem gunoiul sub pres, ca face infectie. Si apoi cautam o solutie generala sau cate o solutie pentru fiecare problema. Dar nimic nu merge, daca diagnosticul nu e corect.
Numai de bine!
(Democratia este superioara si pentru ca lasa dreptul la cuvint fiecaruia. Daca taiem acest drept, ce democratie mai avem? Chiar ca nostalgia nu-si mai are rostul... Tot acolo suntem, ce regretam?)
Modul de a face propaganda este diferit. Si masele simt asta.
Mai mediteaza, poate vei vedea si adevarul meu. Trebuie sa gasim o solutie. Nu ma lua cu alde Meghan Markle, ca si indiferenta trebuie pedepsita, caci incurajeaza etc. (Seamana cu bancu ala: cei care asculta si spun bancuri politice, linia a treia la taiat stuf; cei care doar asculta, linia a doua; cei care nici nu spun, nici nu asculta, linia intii; pentru ca nu-i intereseaza politica partidului.)
Eu nu am vazut -in democratie- un partid care sa ceara poporului (tot poporului) sa fie strins unit in jurul conducatorului.. Tu ai vazut? Si sa opuna poporul restului lumii. Tu ai vazut?
La nivel de psihologie colectiva, asta inseamna ca poporul a fost abandonat de politic. Chiar daca democratia se face prin popor, pentru popor.
Comunismul capaciteaza psihic toti oamenii, la locul de munca, in adunari etc. Democratia nu. Este o problema personala, de bun simt. Chestia asta trebuie studiata de psihologi si chiar psihiatri. Poate da raspunsuri interesante. Nu doar pentru noi.
Dar ma rog, daca nu acceptati ideea, ramine ca-n tren. Fiecare cu opinia lui.
Si continuam discutia despre capra.(Sau dezarmare....)
Daca nici macar la nivel teoretic nu cadem de acord asupra unei probleme, ce poate zice populimea? Care nu prea stie carte. E drept ca unii au diplome, dar cata stiinta reflecta diplomele astea? Cumparate... nu prea fac mult, in practica.
In fine. Sa lasam disputele teoretice, caci vine Craciunul.
Sarbatori fericite!
Poate ar trebuie recunoscuta problema si analizata mai atent.
Na, ca nu ma opresc. GATA.
Sarbatori fericite!
parizer si musar la chefurile cu studente, in caminele lasate in bezna.
tineretea si entuziasmul. nimic nu le bate.