Coaliția pentru Dezvoltarea României propune un mod practic prin care poate fi îmbunătățită colaborarea dintre viitorul Guvern și sectorul privat, prin înființarea unui Minister pentru Mediul de Afaceri, se arată într-un comunicat transmis marți de reprezentanții Coaliției. Asta cu toate că în același comunicat CDR solicită o structură simplificată a Statului: mai puține ministere, mai puține agenții și deconcentrate, mai puține instituții.

Dragos AnastasiuFoto: Agerpres

CDR transmite disponibilitatea de consultare pe marginea formării viitorului Guvern și adresează partidelor politice reprezentate în Parlamentul nou ales și Guvernului în formare, 10 priorități de care România are nevoie pentru redresare economică.

Vezi aici prioritățile Coalitiei pentru Dezvoltarea României pentru 2020-2021.

  • Creșterea calității dialogului și a transparenței între cetățeni și administrație, și între mediul de afaceri și administrație, prin simplificarea legislației și digitalizare, care să elimine cât de mult se poate interacțiunea fizică dintre contribuabili și administrație.
  • Pe plan fiscal este nevoie de stabilitate, digitalizare, consolidare și operaționalizarea facilităților fiscale pentru cercetare și dezvoltare.
  • În planul investițiilor, CDR susține încurajarea, îmbinarea și armonizarea dintre investițiile publice și private, mai ales în sectoare cheie - educație, sănătate, infrastructură - și proiectarea unui cadru legal care să permită investiții de anvergură, investiții strategice, transformative pentru economia digitală și verde de mâine a României.
  • Reforma administrației centrale și locale, de care România are nevoie ca să ușureze aparatul administrativ și să elibereze în economie forță de muncă.
  • Structura statului trebuie să fie simplificată: mai puține ministere, mai puține agenții și deconcentrate, mai puține instituții, iar cele care rămân trebuie digitalizate și perfomanța personalului îmbunătățită considerabil.
  • Concentrarea alocării fondurilor de 80 miliarde euro spre acțiuni de remediere a consecințelor crizei pandemice, cu efect multiplicator imediat.
  • În privința fondurilor europene, CDR consideră necesar ca România să aloce un procent mai mare către dezvoltarea economică, către investiții cu efect direct în economia reală și către proiecte private, acestea putând genera lichiditate mai rapid.
  • Prioritizarea infrastructurii de transport, domeniu pentru care CDR cere rezolvarea cauzelor majore ale blocajelor, respectiv contestațiile abuzive pe care legea achizițiilor publice le-a permis, licitarea pe loturi mari cu mulți subcontractanți și exproprierile de interes public întârziate.
  • Pentru piața muncii, în contextul prelungirii crizei generate de pandemie, CDR consideră că este necesară continuarea măsurilor de sprijin pentru mediul de afaceri (șomaj tehnic, kurzarbeit, sprijin pentru relansarea activității).
  • Reforma educației care nu se poate face doar pe hârtie, ci necesită schimbarea de atitudine, de perspectivă și de mentalități și recunoașterea școlilor particulare ca parte integrată și recunoscută a sistemului național de învățământ. CDR susține sincronizarea educației cu nevoile mediului de afaceri, pe toate palierele. Avem nevoie de promovarea educației vocaționale, duale și tehnologice, dar și de educație superioară adaptată.
  • Reforma în sănătate prin asumarea investițiilor în sănătate drept o prioritate la nivel național, creșterea finanțării sistemului de sănătate, deblocarea accesului la medicamente și tehnologii, îmbunătățirea infrastructurii și a forței de muncă, digitalizare și prevenție.

În prima jumătate din 2021, CDR va fi coordonată de Camera de Comerț și Industrie Română-Germană (AHK), prin președintele ei, Dragoș Anastasiu. Coordonarea va fi preluată de la Dragoș Petrescu, vicepreședintele Romanian Business Leaders (RBL), care a asigurat coordonarea în iulie-decembrie 2020.