​REPORTAJ

De ce se acoperă toate oglinzile din casa mortului? Despre importanța monumentală a superstițiilor de înmormântare în România rurală

de Cătălin Hopulele     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 10:36 Actualitate | Esenţial


Femei de Maramureș, România rurală
Foto: Alamy / Profimedia
​La sfârșitul lui noiembrie am asistat la ultimele zile pe acest pământ ale lui nenea Petrea, un bătrân de 91 de ani dintr-un mic sat din județul Botoșani. M-au fascinat toate obiceiurile de înmormântare pregătite de familie: prosoapele mari și mici cumpărate din timp, pomul, cele 24 de monede pentru viața de apoi, oglinzile acoperite din casă, luminile ținute aprinse trei zile. Toate acestea au explicații bine definite, iar etnologul Mircea Păduraru m-a ajutat să le înțeleg.

Nenea Petrea e așezat în „camera de curat”, pe trei scaune, în sicriul maro lucios. Arată la fel ca de ziua lui, în iunie, când împlinea 91 de ani și l-am văzut ultima dată. Atunci era mai mândru, acum e liniștit. În iunie, încă se bucura că e singurul rămas în viață dintre frații și surorile pe care i-a avut. „Toți s-au dus, da eu am rămas”. Până joi, 26 noiembrie, de ziua de naștere a fiicei sale, când n-a mai rămas nici el.

Nenea Petrea a murit și, pentru mine, o dată cu el se duce și o lume pe care o voi regăsi doar în cărțile de etnografie. E o lume încărcată cu semnificație, orgolii, respect și reverență. Există încă printre noi, dar de obicei stă îngropată sub genericul „la țară”.

Nenea Petrea știa că o să moară


În Carasa, un mic sat din județul Botoșani, casele s-au pustiit pe rând. Școala e îngrijită, cu termopane noi, izolație exterioară proaspăt aplicată, de parcă ar suna din clipă în clipă clopoțelul și ar intra copiii direct în clase. Dar nu pandemia o ține închisă, ci faptul că pe ulițele din jur sunt mai multe case pustiite decât copii.

Nenea Petrea știa că o să moară. S-a și împăcat cu gândul, i-a spus asta familiei cu o zi înainte să se stingă în casa în care a trăit aproape toată viața, în patul mic de lângă sobă. Nu a suferit mult, cu două săptămâni înainte să-și dea ultima suflare încă mergea singur prin grădină și avea grijă de cei peste 100 de pomi plantați vara trecută în spatele casei, unde avea pe vremuri porumb. Și se mândrea cu cele două fructe, prima producție: un măr și o gutuie.

Dar cum a fost în putere și lucid, nenea Petrea s-a pregătit pentru moarte, fiindcă știa ce înseamnă o înmormântare pentru familie. S-a tot pregătit, de fapt, de 11 ani, de când i-a murit soția, Mina. A început să cumpere perne, pături și prosoape, a pus bani deoparte și când a simțit că nu le mai poate ține evidența, a lăsat totul familiei în grijă.

Un ultim drum pavat cu prosoape




Înmormântarea la țară e un epitaf lăsat lumii. În cele trei zile cât l-am privegheat au venit să-l vadă aproape toți oamenii din sat care-l știau. Să-l plângă. Să le povestească tuturor care voiau să asculte că ei urmează. Să-și aducă aminte. A fost o șezătoare, un foc de tabără stins sâmbătă, imediat după prânz, când preotul a pus pecetea pe mormânt.

Vineri dimineață, în prima zi după ce a murit nenea Petrea, cât se pregăteau punțile, am ales covorul care urma să fie pus pe năsălie și trei traverse care marchează drumul de la ieșirea din casă și la cele două răscruci spre cimitir. Calea pe care pleacă sufletul mortului spre locul de unde nu se mai întoarce.

S-au cumpărat, pregătit și aranjat atât de multe prosoape încât dacă le legăm unul de altul facem o funie să înconjurăm tot satul. Prosoape mari pentru lumânările preoților, a dascălului, pentru cele cinci podoabe aduse la biserică, purtate doar de bărbați din sat. Un prosop mare pentru sicriu, unul pentru sfeșnicul pe care chiar nenea Petrea l-a donat bisericii; două prosoape mari pentru pom (colaci, fructe și dulciuri, în două coșuri mari), patru pentru năsălie, purtate la braț de nepoții care l-au dus la biserică, în cimitir și care l-au coborât în groapă.

Prosoape mari pentru fiecare coroană și pentru mașina mortuară. Apoi prosoapele mai mici, „de față”, date la citirea punților spre cimitir tuturor celor care au fost la priveghi, membrilor din familie, dar și celor care au venit la înmormântare fără să-și fi luat rămas bun de la nenea Petrea la el acasă. Și, în final, prosoapele mici, „de mână”, cu zecile, date în biserică alături de o lumânare aprinsă celor care au stat la slujbă.

24 de monede, pentru vămuirea veșniciei



Prosoapele erau însoțite de sute de colaci, cutii de chibrituri, lumânări și câte un bănuț împăturit de 10 lei pentru toate podoabele cărate pe brațe. În toată casa am acoperit oglinzile, ca să nu se reflecte moartea în ele și să-l aleagă pe următorul care o să plece după nenea Petrea. Am spart o cană la scoaterea sicriului peste prag, să nu rămână sufletul blocat pe lumea noastră.

Am mers la câteva ore, chiar și în miezul nopții, în camera unde a murit, dar niciodată singuri. I-am legat mâinile și picioarele, dar le-am dezlegat înainte să-l coborâm în groapă. I-am pus în sicriu 24 de monede, 12 de-o parte, 12 de cealaltă, la fel am împărțit și 24 de lumânări. Să fie pentru vămuire și pentru drumul întunecat pe care nu-l știe nimeni.

I-am pus și o sticlă de jumătate de litru de apă. Nu știm de ce, pentru sete? L-am scos cu picioarele înainte din casă, așa l-am băgat și în biserică, așa l-am coborât și în groapă. Pe drum, am lăsat bani la fiecare fântână, pentru că ni s-a spus că sufletul cere apă și după moarte, dar și pentru că știam că lui nenea Petrea îi place să bea apă doar de la fântâna lui.

Pe lângă bani, groparilor le-am dat găleți și găini vii, într-un sac legat ușor la gură, pe care le-am cărat, cotcodăcind, în spatele coloanei mortuare. La capul lui nenea Petrea a ars mereu o candelă și am păzit, pe rând, toiagul: o lumânare împletită ca o cochilie de melc, care trebuie să ardă din ziua în care a murit până în ultima zi în care se tămâiază mormântul.

Toate luminile din casă au stat aprinse trei zile și trei nopți, iar sâmbătă a rămas un singur felinar luminat, la intrare, care răzbește frigului și astăzi. A fost obișnuit cu frigul și nenea Petrea. A fost 20 de ani factor poștal, a cântat la acordeon până când n-a putut să-l mai țină în brațe și ultimii ani din viață și i-a petrecut mergând din poartă-n poartă la foștii colegi.

„Hai Vasile, pe cerdac, e cald și frumos afară”, îi striga nenea Petrea acum cinci ani de la gard, dar Vasile era la pat și nu s-a mai ridicat niciodată de acolo. Bătea în fiecare zi un drum de aproape un kilometru, până „la asfalt”, spre centrul satului, și număra de fiecare dată cine mai trăia și cine nu. De două-trei ori pe săptămână, când îl vizita familia și îi mai aducea mâncare gătită, le spunea numele tuturor celor rămași în viață și zicea franc, fără regrete, ca o constatare. „Pe noi n-o să mai rămână cine să ne îngroape”.

De joi până sâmbătă nu a mai urcat nenea Petrea, dar a coborât satul la el să-l vadă. A răzbit singur drumul și Ion, la 92 de ani și jumătate, care a stat 15 minute să-și tragă sufletul înainte să bea un pahar cu suc. Cu masca trasă de rudele mortului mereu până peste nas, povestea oricui voia să-l asculte cum a făcut aproape trei ani de armată cu forța.

A făcut parte dintr-o rămășiță de cavalerie ce supraviețuise modernizării Armatei Române și păzea granițele țării până în 1950, când țara era, de fapt, consumată din interior. Era „la Titu”, repeta obsesiv, fără să explice mai bine unde. Știe doar că au tras în el și că într-o seară i-au furat toți caii și a avut o pușcă-mitralieră lipită de gât. „M-au ținut Dumnezeu și norocul”.

Lângă el a venit și Mărioara, soția lui Vasile - cu care cânta nenea Petrea. Jelea și povestea cum mergeau pe jos kilometri soțul ei și nenea Petrea cu instrumentele în spinare. Cum, acum cinci ani, când i-a fost rău lui Vasile, nenea Petrea venea la el la gard să-l strige, să-l cheme afară. Ileana strigă răgușit cu mâinile întinse spre sicriu. „Petrea, unde te-ai dus mă, Petrea, mă? că altă casă mai frumoasă ca a ta n-ai să găsești”, dar își răspunde singură. „Unde să te duci? Unde mergem toți. Unde nu este tristețe, nici întristare, nici suspin.”

Etnologul Mircea Păduraru: „Ființa umană rămâne fără replică în fața morții, iar ritualul oferă ordonare”



FOTO: Daniel Mihailescu/ AFP/ Profimedia

M-au fascinat toate aceste datini cu care m-am ciocnit în acea zi friguroasă de noiembrie. Am vrut să le aflu semnificația și am stat de vorbă cu Mircea Păduraru, specialist în etnologie și folclor, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Acesta mi-a explicat că majoritatea acestor ritualuri au o origine pre-creștină, dar și o importanță monumentală: oferă un sens și o încheiere familiilor care sunt afectate de o pierdere suferită.

Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, aceste ritualuri?

Mircea Păduraru: Sunt trepte spre lumea de dincolo, obstacole de trecut, ele sunt acompaniate de pomeni, de daruri, care au în centru un element textil care este foarte important, pânză, pânzeturi, broderii, prosoape, pături. Se pare că într-o vreme, în imaginarul omului din partea aceasta de lume, acest element textil, care trebuie să fie neapărat cel puțin de o mărime egală cu înălțimea defunctului, are rolul de a asigura trecerea lină spre lumea cealaltă.

Acea „lume cealaltă” nu e nicidecum raiul creștin, dar nici iadul: e un fel de tărâm în care e adunat restul neamului, strămoșii. Iar tot acest ritual facilitează trecerea peste obstacole înspre cealaltă lume, dar în același timp blochează posibila și chiar eventuala întoarcere a mortului ca strigoi, ca rit.

Probabil cel mai des întâlnit ritual ține de „punți” sau de „poduri”, care se țin în drum cortegiul funerar. Ce semnificație au acestea?

Cred că este cel mai important dintre ritualurile românești și se face cu migală pentru că se credea - chiar foarte puternic - că dacă ceva nu e în regulă, dacă e un mic detaliu care scapă, sufletul defunctului nu se poate integra în lumea de dincolo. De aceea cei vii făceau toate câte se cuveneau ca sufletul să se ducă liniștit, să îi fie bine, dar să ne fie și nouă bine: să nu se întoarcă ca strigoi.

Imaginarul popular spune că dacă sufletul se întoarce astfel e răzbunător, plin de intenții rele. Credința este că morții se mai „întorc acasă” doar cu prilejul sărbătorilor pentru morți - moșii, sărbătorile religioase importante, când le era permis să se întoarcă și fără „gesturi contondente”.

Întoarcerea morților de sărbători este o chestiune care ține de mai multe culturi.

Toată zona aceasta, tot acest spațiu est-european, chiar spre Grecia și Bulgaria, este plină cu astfel de obiceiuri care se aseamănă și au rădăcini foarte vechi. Legat de ideea de punți, este interesantă încercarea Bisericii de a creștina această practică. A fost o încercare, chiar insistentă, a Bisericii de a atribui înțelesuri rezonabile pentru gândirea creștină, de aceea la aceste opriri se citesc rugăciuni, sunt cântări bisericești, când este clar că vorbim de tradiții și obiceiuri pre-creștine.

„Toți cei care primesc daruri sunt intermediari la îndemână prin care mortul beneficiază de aceleași lucruri pe lumea cealaltă”



La opririle cortegiului pentru „punți” sau la fântâni se dau și bani copiilor sau se aruncă în calea oamenilor. Sunt pentru vămuirea de după moarte?

Da, toate vizează aceeași funcție de a-i fi de folos mortului. Toți cei care primesc tot felul de daruri, cele alimentare, de apă, de natură textilă, sunt intermediari la îndemână pe această lume prin care mortul beneficiază de aceleași lucruri pe lumea cealaltă. Se credea că are nevoie inclusiv de bani pentru lumea cealaltă, este o credință extrem de veche și se bazează pe funcția banilor de a răscumpăra o instanță cenzurantă.

S-au făcut săpături în morminte foarte vechi și s-au găsit monede, puse adesea în locul ochilor sau în mâna dreaptă, aveau funcția aceasta de a plăti o trecere.

Sunt legende vechi pe care le găsim și în mitologia greacă, cu luntrașul Charon care trece sufletele celor morți peste râul Styx.

Desigur, dar una este să știi că sunt legende și alta este să vezi că supraviețuiesc într-o anumită formă și astăzi. Eu sunt născut în anii ’80 și am fost când eram copil la înmormântări unde se aruncau un pumn de bani la răscruci, alergam să le luăm. La astfel de momente observăm că se preferau monedele, nu bancnotele.

Este aceeași idee că toți cei vii sunt intermediari, instanțe la îndemână, prin care ne adresăm de fapt defunctului, care pe cealaltă lume beneficiază de ceea ce oferim noi în lumea aceasta. Defunct în jurul căruia apare o mitologie întreagă a apei: vasul lăsat plin la fereastră, o cană la capul sicriului la priveghere, o sticlă pusă în coșciug.

Mortul este descris mereu în acest imaginar popular ca fiind însetat. Apa e importantă, este făcută o analogie a omului care călătorește foarte departe și sigur este foarte însetat. Au fost cercetători care, analizând poezia de cult și altele scrieri, au reușit să realizeze o topografie a „lumii de dincolo”, despre cum este ea codificată în aceste scrieri. Texte care au valoare de indicații: ce să faci, peste ce o să dai, că e un deșert, că treci o apă mare etc., o rețea de detalii care descriu un spațiu despre care se poate vorbi în termeni reali, dar care există în imaginarul creat de secole.

„În imaginarul popular, sufletul are formă de pasăre”



Casă abandonată Paraiești, Romania. FOTO: Daniel Mihăilescu/AFP/Profimedia

Care este simbolistica colacilor: puși pe podoabe, pe cruci, pe năsălie, pe acea masă, și care au tot felul de forme - rotunzi, S-uri, de păsări, de infinit?

Este foarte multă creativitate folclorică în formele colacilor: se preferă forma rotundă, cea care arată ca un soare sau cea de floare. Este și o sugestie de apărare, dar pe de altă parte literatura științifică vorbește despre o expresie a grâului, a pâinii, care trece de sugestia euharistică și a celei de apărare.

În elementul pâinii sau a tuturor copturilor există în spate imaginea grâului. Așa sugerează o bună parte a bibliografiei despre temă - copturile, pâinea și alte astfel de elemente stau foarte aproape de imaginea grâului, care, zdrobit fiind, revine la viață într-o formă. Știm parabola cu grâul care, murind, se „deșteaptă la o viață mai intensă”, iar orice bob de grâu care moare dă înapoi un spic care are apoi la rândul său peste 60 de boabe.

Este implicată sugestia post-existenței, chiar mai bogată decât prima existență, și revenirea la viață într-o altă lume. Iar această revenire la viață păstrează similarități în formele de colaci: păsările, spre exemplu, duc cu gândul la suflet. În imaginarul popular, sufletul e imaginat având formă de pasăre, inclusiv în unele fresce din mănăstiri îngerul care vine la capătul muribundului ia formă de pasăre.

Dar punctul central este pomul în care se înfig fructe și dulciuri.

O bună parte dintre aceste copturi se leagă ca un pom funebru, este o sugestie a vieții care e foarte importantă la înmormântare, dar și la nuntă. Pomul ar fi în esență o expresie a vieții care continuă, tot ritualul funerar nu se sfârșește în vid fiindcă omul, în general, nu poate concepe ideea de terminus.

Mereu este ceva dincolo, iar de acest ceva se agață tot felul de reprezentări, de forme, este foarte multă creativitate implicată aici, pomul cuprinde copturi, dulciuri, mere, lumânări, toate sunt expresie a acestei creativități.

Iar în final cortegiul funerar ajunge la biserică, are loc ritualul religios, iar la urmă groparii primesc găleți și găini. Care este rolul acestora?

Găleata trimite clar la apă și la acea sete a mortului care trebuie adăpată. Găina este însă un animal „psihopomp”, un ghid al sufletelor pe lumea cealaltă și un ajutor. Se crede că dacă sunt spini, mărăcini sau ierburi mari care ar incomoda mersul pe lumea cealaltă, găina ar putea să ajute sufletul fiindcă ea ciupește, zgârâie, desțelenește drumul.

Este o expresie a naivității populare, evident, este o gândire superstițioasă. Dar nu sunt de acord cu cei care spun că este o gândire prelogică. Este totuși un lucru care vine din gândirea omului, este o bază logică obținută prin omologie, similitudine formală. Este o modalitate de a institui legături în lume, o situație de a explica că momentul morții este compensat cu o mulțime de sugestii și de forme.

Oamenii fac gesturi foarte concrete, ce se face într-un ritual funerar îi vizează pe cei rămași în viață, provoacă la solidaritate umană, oferă o ordonare într-un fel. Nu au dreptate cei care spun - de ce facem atâtea obiceiuri, nu au niciun sens, pun povară pe o familie deja amărâtă. Dar cei care spun asta nu înțeleg miza ordonatoare a ritualului, ființa umană rămâne fără replică în fața morții, e o chestie absurdă care înlătură orice capacitate de răspuns.

Ritualul, în schimb, oferă o sugestie de ordonare, o secvențialitate de gesturi care dacă se fac în regulă oferă satisfacții imaginare. Fiecare pas îndeplinit echivalează cu o mini-satisfacție, a fost bine, s-a făcut și asta, am făcut tot ce trebuia.

Cred că implicarea firmelor de pompe funebre înlătură rolul de catharsis. Fiindcă, pe vremuri, familia se întâlnea la casa defunctului, participa împreună la tot, inclusiv la toaleta funerară, iar contactul cu mortul, experiența fizică, este o chestiune foarte importantă, deși răscolitoare. Îi pregătește pe toți pentru moarte, chiar dacă e oribil să te gândești în termenii aceștia, dar avea un rol pedagogic în societate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















41721 vizualizari

  • +14 (22 voturi)    
    excelent articol (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 10:51)

    hanu [utilizator]

    de aia cu oglinzile imi aduc aminte, in copilarie ma ... pe mine de frica :)
    • +2 (4 voturi)    
      eu stia altceva despre oglinda (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 18:20)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui hanu

      ca se acopera ca sufletul sa nu se reincarce in persoana care se uita in oglinda.

      Eu nu am respectat aceasta traditie la moartea singurei bunici pe care am prins-o in viata pentru simplul motiv ca nu am stiut. SI m-a durut rau de tot ca am pierdut-o si de aceea am plecat, ca sa ma ascund, in singura camera unde era si o oglinda spre care m-am si uitat... Nu stiu daca traditia a fost urmata pana la capat, dar stiu cu siguranta ca multi din familia mamei imi spuneau, cu mult inainte, ca ma aseman la fire si la port cu parintii tatalui - adica bunicu si bunica pe care i-am mai prins in viata - si ceea ce este perfect adevarat.

      Traditiile sunt fara explicatii logice - fac parte din obiceiurile locului.

      le accepti sau le incalci, cu stiinta sau fara de stiinta
    • +2 (2 voturi)    
      Si eu... (Duminică, 20 decembrie 2020, 9:23)

      Libanu [utilizator] i-a raspuns lui hanu

      Imi aduc aminte si de aia cu legatul mainilor si picioarelor... Sau de pazitul mortului ca nu cumva sa intre o pisica in camera mortului si sa treaca pe linga sau pe sub sicriu, ca devenea strigoi..Spartul canii la plecarea spre cimitir, luminarea in forma de spirala, sau salba de banuti care in zona noastra se punea pe fruntea mortului, ca sa poata plati cele 9 vami prin care avea de trecut pina pe lumea cealalta..
  • +10 (16 voturi)    
    Interesant! (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 11:03)

    dd68 [utilizator]

    F interesant articolul...mai ales ptr cei mai tineri...
  • +14 (18 voturi)    
    Felicitari (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 11:21)

    GPink [utilizator]

    Vă mulțumesc pentru articol. Apreciez curiozitatea și descinderea în tradițiile poporului nostru. Marin Sorescu, în unul din volumele ”La lilieci” face o descriere completă într-o poezie a întregului ritual de la moarte și pînă la pomenirea de 7 ani (nu am cartea la îndemână, îmi cer scuze). Totuși e extraordinară această putere de perpetuare a credinței din epoca precreștină și până la apariția caselor electrificate. Și uniformitatea lor: Din Moldova în Oltenia, și categoric internațional. Africa (vezi Chinua Achebe), America Latină cu un extraordinar cult și rit al morților (Mexic în special) și Asia de SE insulară/ catolică. Deși lucrurile astea pentru mulți par vechituri/ruginituri sunt de fapt esența fibrei noastre umane și cărămizile pe care s-a clădit lumea de azi. Bravo
    • +5 (5 voturi)    
      poezia (Duminică, 20 decembrie 2020, 8:16)

      vax-albina [utilizator] i-a raspuns lui GPink

      lui Marin Sorescu se cheamă ”Statul”. O găsiți de gugăliți.
  • -2 (12 voturi)    
    Antropologie (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 12:14)

    Namaste! [utilizator]

    justificatoare...
    • +1 (11 voturi)    
      Japonia e un exemplu de urmat (Duminică, 20 decembrie 2020, 13:26)

      animatron [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

      Acea tara are o modernitate net superioara majoritatii tarilor europene dar extrem de respectuoasa si mandra de traditiile ei medievale si ancestrale (inclusiv pentru cultul stramosilor si religia nationala shinto).

      In lumea occidentala s-a ajuns la o destructurare violenta a unui soclu de traditii si credinte care construisera o identitate nascatoare a celor mai prestigioase culturi umane, a celei mai avansate civilizatii de pe planeta, imitata de toata omenirea.

      Ideologia marxista care a cangrenat medii intelectuale apusene a creat o falsa impresie celor mai putin informati, ca "modernitate" inseamna a distruge, a calca in picioare, a incuraja la genocid cultural, a face "tabula rasa" din trecut, din traditie, din identitate.

      In mod intentionat, cu rautate si agresivitate, se confunda "credinta", "religie, "biserica", "traditie", toate sunt puse laolalta si apoi se cere exterminarea lor pe motiv ca ar fi incompatibile cu "modernitatea" asa cum e interpretata aceasta de o minoritate aroganta si dispretuitoare.

      Tentativa asta stupida si sadica de a crea "omul nou" si o "lume unita" prin daramarea a tot ce a fost creat dupa alte tipare a mai fost incercata de national-comunism in Rusia si de national-socialism in Germania.

      S-a terminat cu razboaie cumplite, cu genocid, cu lagare si gulaguri, cu zeci de milioane de morti si cu un mare esec la sfarsit.

      Exista un nou pericol acum, de acelasi gen "revolutionar" si extremist, care incearca din nou sa interzica, sa excluda, sa distruga traditii si sa "anuleze" istorii.

      Au aparut deja tensiuni imense in societatile apusene, impinse continuu spre extreme, civilizatia de tip european, ca e in Europa, America sau la antipozi, se clatina si trece prin crize sistemice cu repetitie.

      Putem crea modernitate fara sa uitam traditii si credinte, pastrand respect pentru vietile traite diferit de parinti, bunici si strabuni, asumand cu placere si folos o identitate istorica colectiva milenara.
  • +3 (13 voturi)    
    Da, obiceiurile la inmormantari sunt sfinte (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 12:45)

    bancher [utilizator]

    Si la bunicii mei, la tara in Oltenia, tot asa este. Ai, nu ai bani, trebuie sa faci pomana si sa indeplinesti tot ritualul.
  • -9 (39 voturi)    
    emancipare forțată (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 12:53)

    Sorrows [utilizator]

    E nevoie ca rumânii să fie scoși din feudalism, chiar forțat, dacă e nevoie. Cu orice preț trebuie să scăpăm de mizeriile astea inutile. Cu orice preț.
    • +7 (21 voturi)    
      De ce? (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 15:46)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Sorrows

      Ce legatura au toate astea cu feudalismul si cu ce va deranjeaza,de fapt, pe dvs.?
      Iar acel "cu orice pret" repetat suna dramatic, eroic chiar, dar de fapt sunt doar vorbe goale. Ce anume pret ati fi de pilda dvs. dispus sa platiti ca sa le scoateti rumânilor din cap mizeriile astea inutile?
      • -11 (17 voturi)    
        orice preț (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 17:37)

        Sorrows [utilizator] i-a raspuns lui Prostu' satului

        De exemplu, prețul revoltei sociale în fața interzicerii acestor obiceiuri. Cine încalcă interdicția să plătească amenzi covârșitoare. Cine încalcă interdicția în mod repetat să primească amendă penală sau muncă în folosul comunității. În zece ani ar fi uitate.
        • +12 (14 voturi)    
          Nu asta va intrebasem, dar... (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 19:15)

          Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Sorrows

          ... am inteles. Ati fi dispus ca altii sa plateasca un pret aspru daca nu traiesc asa cum vreti dvs. Cat curaj aveti, cat altruism, cat sacrificiu al altora puteti indura... sunt impresionat.
          E ca la anumiti revolutionari de profesie, hai la lupta cea mare, sa luptam pana la ultima suflare, da' du-te tu si lupta si pentru mine, eu sunt putin ocupat.
          Va mai intrebasem si cu ce ve deranjeaza aceste obiceiuri, dar nu va mai osteniti cu raspunsul, n-ar avea niciun rost.
        • +6 (8 voturi)    
          Aceste obiceiuri nu sunt obligatorii (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 22:04)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui Sorrows

          din punct de vedere legal. Legea nu spune ca trebuie sa faci pomana, sa aduci preot, sa acoperi oglinzile, sa aprinzi lumina, sa nu fii tu cel care duce in spate sicriul rudelor la groapa.
          Dar, moral, obiceiurile sunt asa de puternice, ca trebuie sa le respecti.
          • 0 (0 voturi)    
            ???? (Miercuri, 15 decembrie 2021, 20:12)

            vladislav1212 [utilizator] i-a raspuns lui bancher

            " sa nu fii tu cel care duce in spate sicriul rudelor la groapa."

            La ce te-ai referit aici? Nu am auzit niciodata de acesta traditie sau obicei.

            Poti dezvolta?
    • +8 (12 voturi)    
      Un dobitoc (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 18:45)

      lumira [utilizator] i-a raspuns lui Sorrows

      Care se crede educat. Vai de capul tau!
    • +1 (5 voturi)    
      corect, (Luni, 21 decembrie 2020, 8:07)

      Coresponedntu [utilizator] i-a raspuns lui Sorrows

      eu ti-am dat plus. dar ai primit la minusuri de la incuiati. La fel voi primi si eu pentru ca adevarul doare. Superstitiile sunt foarte frecvente in exteriorul arcului Carpatilor , unde, din pacate, sec XVIII, secolul Luminilor nu a existat, romanii fiind tinuti in intuneric si exploatati de fanarioti. Izvoarele europene ale vremii pomenesc inca din evul mediu despre credinta valahilor in superstitii, blesteme, afuriseli, vrajitorie, minuni. Multe sunt valabile si astazi in modernism, la romanii contemporani. La fel ca si credinta oarba , care sugruma initiativa, propaga fatalismul de genul "daca da Domnul", etc. Lipsa de actiune in zonele inapoiate ale Romaniei se vede in proasta gospodarire a oamenilor si comunitatilor. Un material diplomatic interesant al celui de al treilea Reich. foarte actual de altfel, propunea pentru emanciparea sudului si estului Romaniei , propagarea modelului ardelean de dezvoltare in exteriorul Carpatilor. Din pacate, acest model nu a reusit decat partial in cei 30 de ani de tranzitie corupta si de obscurantism religios. Iar uneori fenomenul a fost chiar invers, merele rele stricand merele bune. E foarte mult de lucrat si EDUCATIA va avea un cuvant greu de spus pentru reducerea decalajelor fata de Europa Centala si de Vest. Cefele late, sprancenele unite , cocalarismul bizantin inca opun rezistenta.
  • +6 (6 voturi)    
    „Bănuț“... (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 14:32)

    Observator roman [utilizator]

    ...de 10 lei??
    • +4 (4 voturi)    
      eh... (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 18:21)

      ..13 [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      se intelege ca de 10 bani...
    • +10 (10 voturi)    
      In text se precizeaza ca (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 21:05)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      e vorba de o bancnota impaturita. Ce e insa surprinzator in articol este faptul ca nu se face nici o referire la cea mai veche cultura cunoscuta cu un cult al mortilor foarte dezvoltat : Egiptul antic. Ritualurile sint aceleasi la toate popoarele, cu variatii foarte mici. Si au radacini foarte vechi. Cartile mortilor (egipteana, tibetana, mayasa) sint aproape identice in pasii si caile /portile ce le are de trecut cel decedat in lumea de dincolo. Si rostul celor ramasi in viata de a-l ajuta prin ritualuri.
      • +3 (3 voturi)    
        Ok, dar (Duminică, 20 decembrie 2020, 21:47)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui Kecske

        nu uitati de indieni, chinezi, polinezieni, australieni, amerindieni, civilizatii foarte diferite!
  • -8 (18 voturi)    
    frumos reportaj (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 14:36)

    di livio [utilizator]

    cam așa e...dăcît că presa ar trebui să fie fascinată de școlilie închise de la țară, închise absolut d-amboulea de niște guvernanți penibili, sekuristo-fikusziști...400.000 de copii fără acces la net, al doilea an școlar făcut praf de arafato-tătarii fikusziști, România ieducată, jo napot kivanok...sute de mii de copii cu viețile distruse de politruci inapabili, ăsta ar trebui să fie singuru subiect în presă...zi de zi și ceas de ceas...în nici un caz numărătoarea de covrigi
  • +7 (25 voturi)    
    sorry, sorros (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 15:05)

    IoanFaraDeBan [utilizator]

    din pacate - pentru tine - nu pari sa intelegi. poate esti prea tanar sau poate numai lejer imbacsit.

    din fericire insa - pentru rumani - "mizeriile astea inutile" sunt parte intrinseca si definitorie a sufletului lor mic -de ruman.

    nu ne mai amintim de toti cei care au incercat de- a lungul secolelor sa- i scape cu orice pret pe rumani de obiceiul lor "feudal" de- a le place sa ramana rumani.

    dar ne amintim cu placere de rarele momente cand rumanii fortati prea mult si-au zis domol in barba: "ok mfkr, I' ma get medieval on ur ass".

    ...or was it Pulp Fiction :)

    atunci cand vom scapa de mizeriile astea inutile, vom fi scapat de fapt de rumani, pricepi?
  • +13 (15 voturi)    
    dA (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 15:53)

    Babilou [utilizator]

    Interesanta prezentare, Insa un ultima perioada aceste obiceiuri au evoluat, a aparut si o nota de kitsch. Pentru a cunoste traditiile ancestrale, asa cum s-au pastrat ele sute, poate mii e ani, e interesanta cartea lui Vulcanescu, "Mitologia Romana". Dovada ca la roman crestinismul e doar forma exterioara, in esenta lui romanul e cu credinte, obiceiuri mult mai vechi.
  • +8 (12 voturi)    
    despre neajunsul de a te fi nascut (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 18:27)

    BernierC [utilizator]

    "ființa umană rămâne fără replică în fața morții, e o chestie absurdă care înlătură orice capacitate de răspuns." - afirma elocvent dl etnolog M Paduraru...Singura certitudine a vietii este moartea, finitudinea tuturor fiintelor; aspect ce transcende constiinta de sine, depaseste puterea de intelegere a mintii ce refuza absurdul finalului - descompunerea, neantul, vidul, nefiinta. Toate ritualurile/obiceiurile adaugate mortii nu fac decat sa cosmetizeze fata hada a finalului indezirabil si socant. "Sa fii cat muntii de voinic/ Ori cat un pumn sa fii de mic/ Cararea mea si tuturor/ e tot nimic!" - G Cosbuc, Moartea lui Fulger
  • 0 (14 voturi)    
    mortul trebuie sa stea la la casa funerara (Sâmbătă, 19 decembrie 2020, 22:55)

    Coco Whistle [utilizator]

    morga sau la cimitir, nu in casele oamenilor.nu este igienic, nu mai traim in anul 100 saua 1100.
    • +4 (12 voturi)    
      Nici nu stiti... (Duminică, 20 decembrie 2020, 1:33)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui Coco Whistle

      ... cat de igienic e mortul, injectat bine cu formol, fata de tastatura dvs., ca sa nu mai vorbim de altele de prin casele moderne si vai, oh, atat de aseptice...
  • +3 (9 voturi)    
    du-te si te culca... (Duminică, 20 decembrie 2020, 6:44)

    tofu [utilizator]

    adica mortul sa stea la morga si tu pe Facebook, jelind si bagand poze? Asta crezi ca e modernitatea? Vai de capul tau. Poate o sa ai parte de ce iti doresti, tu la morga si nepotii pe GTA.
  • -4 (12 voturi)    
    Pol de tampeala (Duminică, 20 decembrie 2020, 10:47)

    produsulinternbrut [utilizator]

    Sa nu uit: Moldova, mai ales nordul ei, cu palcul ala de biserici, cred ca merita numele de "Polul tampelii".

    Cred ca cei mai retrograzi si neadertalieni oameni sunt in zona aia de tara.

    A sa ca...a se slabi, va rog eu frumos.

    Bataia "traditionala" cu ciomege spune la fel de multe despre vietuitoarele de pe acolo, ca si "traditiile" povestite in articol.
    • +2 (4 voturi)    
      lasa ca sunt traditii mult mai rele pe lumea (Duminică, 20 decembrie 2020, 19:06)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui produsulinternbrut

      asta decat baitaia cu ciomege de la noi. Stii, spre exemplu, ca adoloescentii danezi masacreaza zeci de balene in nordul Danemarcei, intr-un ritual de a deveni barbati??
      • +2 (2 voturi)    
        deadbrain (Duminică, 20 decembrie 2020, 20:42)

        BlueX [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        si care-i logica maestre ???
        daca altii fac o tampenie... lasa ca si ai nostri au voie sa faca..una mai mica... lol .... rumesgus la capota ? .. explicabil dupa argumentatie
        • +2 (2 voturi)    
          Logica este ca traditiile sunt in firea (Luni, 21 decembrie 2020, 13:27)

          bancher [utilizator] i-a raspuns lui BlueX

          omului. Vin din trecut, de dinainte de Evul Mediu, din epoca precrestina, leaga omul de trecut, de asta nu renunta nimeni la ele. Nu vezi ca nici macar Ceausescu nu le-a interzis??
    • 0 (4 voturi)    
      Mdeah... (Duminică, 20 decembrie 2020, 23:52)

      Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui produsulinternbrut

      ... daca aveau si soldovenii aia inspiratia sa-si numeasca traditia uikido, sau J-1, cadeati in extaz...
      Altfel, sigur, sunteti liber sa credeti absolut orice vreti. Nasol e ca si altii au dreptul sa creada altfel - dar numai daca le dati dvs. voie, se-ntelege.
  • 0 (10 voturi)    
    ABORIGENII ? (Duminică, 20 decembrie 2020, 13:37)

    BlueX [utilizator]

    daca imi aduc bine aminte din ce am mai citit.... cand au vazut prima data o poza, triburile de indieni aborigeni si alte CIVILIZATII INAPOIATE au facut urat de tot .. spunand ca repectiva persoana care a facut poza le-a furat sufletul si l-a inchis inauntru acolo in poza....
    Exact asta e si nivelul acestor superstitii - de epoca de piatra - in general religia si biserica si superstitiile isi au radacinile in antichitate , intr-o cultura inapoiata... macar cu zeii era frumos .. credeau ca zeii se supara si trimit fulgere - ca un zeu pastoreste cerul si stelele... era o poveste mai frumoasa si mai credibila decat toata religia din ziua de azi si toate superstitiile
  • +4 (6 voturi)    
    Articolul asta m-a facut sa plang (Duminică, 20 decembrie 2020, 14:51)

    fat.cat [utilizator]

    Peste cateva saptamani se implineste un an de cand mi-a murit mama. Si la noi in sat, in Salaj, se respecta toate aceste datini (cu mici variatii) legate de drumul fara intoarcere. Mie mi se par dincolo de religie. E greu sa treci prin ele, dar trebuie sa-ti faci datoria fata de cel care a plecat. Pe mine nu m-au consolat, dar pe maica mea ar fi ajutat-o. Au ajutat-o cand au murit ai ei. Cand a murit tata. N-o sa le uit in veci. Ii invidiez pe credinciosi.
    • +3 (3 voturi)    
      Condoleante (Duminică, 20 decembrie 2020, 19:08)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui fat.cat

      pentru mama si tatal tau. E greu sa iti pierzi parintii, simti ca ramai fara radacini.
  • 0 (4 voturi)    
    Si canibalismul a fost o traditie funerara, (Duminică, 20 decembrie 2020, 21:51)

    Namaste! [utilizator]

    un obicei ancestral al lui Sapiens!
    • -1 (1 vot)    
      era mai mult una culinara, (Luni, 21 decembrie 2020, 10:10)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui Namaste!

      din moment ce puneau tot felul de mirodenii in ciorba.
      Obiceiurile de la inmormantari nu pot fi comparate cu canibalismul din simplu motiv ca la ele nu moare nimeni .
      • 0 (0 voturi)    
        traditie culinara?! (Sâmbătă, 26 decembrie 2020, 18:17)

        Namaste! [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        Sapiens credea ca stramosii ramaneau in cei vii, ingurgitati de tot tribul; misionarii catolici au cazut prada canibalilor in multe regiuni, inca in secolul trecut...
        Un alt obicei ancestral in regiunea muntilor Anzi era de a lasa cadavrele stramosilor ofranda vulturilor, condorilor, (o actiune destul de ecologica!), vulturii curatind bine osemintele care, dupa aceea erau impachetate si pastrate respectuos...
  • +1 (5 voturi)    
    Ultimul paragraf e esenta (Duminică, 20 decembrie 2020, 23:25)

    The Special One [utilizator]

    Si consecinta directa atunci cand moartea nu e parte din familie e ca devine si mai abstracta, si frica de moarte e si mai mare. Nici unul din colegii mei de varsta mea de aici in vest nu a vazut un mort. Probabil la fel va fi si pt copii mei.

    Iar consecintele se vad. De ex in martie media de varsta a celor care au murit de covid in Elvetia a fost de 80 ani. Si cu toate astea am oprit lumea in loc, sacrificand tineri si generatii intregi care vor fi lipsite de educatie. Am o presimtire ca daca batranul din articol ar fi avut de ales intre el sa moara si ce e acum ar fi ales prima varianta.

    P.S Asa ca nu stiu cine is mai primitivi, cei de dinainte cu "obiceiuri inapoiate" dar cu mult mai mult curaj in fata mortii sau noi astia moderni ....

    Ce e mai evolutiv???
    • +1 (3 voturi)    
      Sa crezi tu ca batranul din articol (Luni, 21 decembrie 2020, 10:12)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui The Special One

      ar fi ales sa moara in dauna carantinei..
      Zau, ai luat-o prin papusoi rau de tot: nimeni nu vrea sa moara, nici macar octogenarii.
      • +1 (3 voturi)    
        Nu... (Marţi, 22 decembrie 2020, 1:45)

        Prostu' satului [utilizator] i-a raspuns lui bancher

        ... n-a luat-o prin papusoi. Am inteles ce-a vrut sa spuna, ati luat-o dvs. prea ad litteram.
        Nimeni nu VREA sa moara (unii vor, au boli terminale, dureri, dar sunt putini), dar toti suntem constienti ca oricum o sa se intample, indiferent ca vrem sau nu.
        Discutia e asa cu Covid - noi, societatile "civilizate", am vandut in mod CERT un an din vietile copiilor nostri contra unui castig ipotetic, de un an in plus pentru vietile unora dintre cei mai in varsta membri ai societatii. Asa mostra de egoism feroce, mai rar.
        Si suntem foarte pregatiti, ca @Sorrows mai sus, sa mai vindem inca unul, si inca unul, si inca unul... doar ca sa ne fie noua mai bine. Poate. Nu exista limite la sacrificiile pe care suntem dispusi sa le faca altii pentru noi. Vieti de copii vs vieti de bosorogi. ORIBIL, HIDOS, MONSTRUOS.
        Dau un exemplu pe care l-am mai dat aici (si mi-am luat "cuvenitele" injuraturi).
        Datorita Covid, nepotul meu a pierdut un an de educatie, implicit un an de viata. Nu e probabilitate, e cert. L-a pierdut (si cine stie daca n-o sa mai piarda si altii) pentru ca, chipurile, pe societate o f..e grija de viata mea, a bunicului.
        Treaba e ca sacrificiul nepotului e cert, pe cand beneficiul e absolut incert. Mortalitatea datorata Covid creste cu varsta, dar nu e nici pe departe certa. Nici macar nea Petrea din articol (care era nonagenar, btw) nu e deloc sigur ca ar fi murit daca facea Covid. Dimpotriva, din 7-8 octogenari care fac Covid, doar unul moare. Nu e condamnare la moarte, e o boala printre multe altele.
        Asa ca o intrebare cinstita pt nea Petrea ar fi fost - Mosule, ai 91 de ani. A aparut gripa asta noua, rea. Daca o iei, 20% mori. O transmit mai ales astia mici, stranepotii, o iau de pe la scoala. Vrei sa risti sa te imbolnavesti, sau inchidem scolile?
        Sunt convins ca nea Petrea ar fi raspuns cu aceleasi injuraturi grele ca si mine daca ne-ar fi intrebat cineva ce vrem. Dar n-a intrebat nimeni. Stiu ei mai bine ce ne trebuie noua.
        Asta cred ca spunea The Special 1.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by