- „Pentru succesul campaniei de vaccinare anti-Covid 19, este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte, precum caracterul voluntar, gratuit și sigur al actului de vaccinare, a faptului că acesta este un drept, și nu o obligație.
- În legătură cu „caracterul sigur al actului de vaccinare”, cei care au autoritatea profesională și morală să recomande un vaccin absolut nou şi descoperit recent sunt exclusiv specialiștii din domeniul medical respectiv. În acest sens, Patriarhia Română salută vestea bună a apariției vaccinului care ar putea diminua și stopa actuala pandemie, însă Biserica nu se poate pronunța în probleme de ordin strict medical. Cu atât mai mult, în cazul unui vaccin recent care nu a mai fost folosit și despre care specialiștii în domeniu se pronunță ei înșiși în mod gradual sau diferit.
- Poziția Patriarhiei Române, care prețuiește știința medicală și multele beneficii ale acesteia, a fost și rămâne una favorabilă vaccinării, subliniind însă constant necesitatea esențială a respectării riguroase a principiilor de natură etică: consimţământul informat al persoanei, descrierea clară a beneficiilor şi a riscurilor, asumarea responsabilității concrete în cazul în care vaccinarea produce efecte adverse asupra sănătății persoanei vaccinate.
- În concluzie, vaccinarea trebuie să fie un act profilactic responsabil și în totală cunoștință de cauză recomandat şi acceptat pe baza unei informări clare şi complete, oferită de autoritățile competente și receptată corect de cetățeni. În acest mod, teama şi ezitarea vor fi învinse de încredere şi speranţă.”
Patriarhia Română, despre vaccinarea anti-COVID: „Este necesară informarea corectă a populației cu privire la unele aspecte”

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Serios? Si toate incalcarile directivelor, recomandarilor si indrumarilor legat de protectie? Alea bazate pe "stiinta medicala" pe care o "pretuiti"? D-aia au murit de covid atatia preoti iar altii s-au imbolnavit, nu? Ca au avut in vedere virusul si pericolul sau, nu ca au facut tot ce se putea ca sa ii reduca din criticitate. Sau cand veneau paranoicii ca masca trebuie descantata ca are antene 5G ale Antichristului Bill Gates sa inteleg ca voi le explicati ca nu e adevarat, nu?
Credeam ca singura stiinta e cazutul in jenuche si pupatul de poze si cadavre. Ah scuze, uitasem de donatiile din care va luati voi gipane. Absolut orice venit scutit de impozit. Si din toata bogatia voastra umila, dar "accidental bogata", e minunat cum explica enoriasilor despre viata simpla.
Dupa politica, a doua ipocrizie din lume este de la biserici si catedrale.
Nu e greu sa vezi narcisismul cand la invitatia de la DNA era cu coada de enoriasi si "mini-preotei-invatacei" in urma care ii tineau "fusta". Sau sa nu uitam ca si-a pus chipul cioplit pe clopotele imense care au costat o avere de la Catedrala Minciunii, loc unde lumea se roaga.
Parca era o regula undeva despre chip cioplit... poate imi aminteste un fan BOR unde si cu ce.
Ce cauta biserica sa-si dea cu parerea?
Sunt vreo țară asiatică și noi nu am aflat?
PS. Daca-i asa, sa fie primit !
increderea romanilor in progresele stiintei si de astepta
interventia Divinitatii singura capabila de a salva umanitatea de COVID.
Pai si atunci de unde si pâna unde prostia asta de comunicat de presa?