Forțele de ordine au fost nevoite să intervină, miercuri seară, în Piața Victoriei din Timișoara, între votanții AUR și George Simion, liderul formațiunii politice, și revoluționari. După câteva zeci de minute, scandalul s-a mutat în fața Catedralei Mitropolitane, unde reprezentanții AUR au vrut să aprindă lumânări pe trepte, scrie tion.ro.

comemorare cu scandal la TimisoaraFoto: tion.ro

Liderul partidului AUR, George Simion, a venit la Timișoara miercuri să le mulțumească alegătorilor pentru voturile date în campania de la parlamentare. Simion a vorbit la microfon fără mască, moment în care mai mulți revoluționari care au venit, ca în fiecare an, să-și comemoreze eroii, au strigat către el să-și pună masca. S-a strigat de ambele părți, iar jandarmii au fost nevoiți să intervină și să-i roage pe participanți să păstreze distanța, potrivit tion.ro.

Din Piața Victoriei, acțiunea s-a mutat în fața Catedralei Mitropolitane. Liderii AUR au vrut să aprindă lumânări pe trepte, locul unde în urmă cu 31 de ani erau ucise persoane sub ploaia de gloanțe, însă au fost întâmpinați de revoluționari, care nu le-au permis. Totul s-a desfășurat sub atenția jandarmeriei, iar confilctul nu a degenerat. Reprezentanții AUR au aprins lumânările, în cele din urmă, în fața Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

  • "Ideea că la acest moment se așteaptă venirea la Timișoara a lui George Simion, șeful unui partid ultranaționalist, partid în care se regăsesc și doi ofițeri implicați în reprimarea Revoluției, ne obligă pe noi, timișorenii, să protestam împotriva acestei prezențe neavenite. Francisc Tobă, fost deputat PSD, a fost trimis în judecată în dosarul Revoluției de la Sibiu. Dosarul rămăsese în lucru la Parchetul militar, când Francisc Toba a căutat la Adrian Năstase sprijin politic.
  • Înainte de a veni la Timișoara, George Simion, ca șef de partid și ca cel care a întocmit listele de candidați, ar trebui să se dezică de astfel de personaje și să le ceară demisia imediată din Parlament, pentru că altfel nu vom crede niciodată în buna sa credință atunci când se va alătura marșului recunoștinței, la Timișoara. Fără demisiile celor doi, George Simion nu se poate alătura comemorărilor Revoluției din Timișoara”, au transmis miercuri reprezentanții Societății Timișoara.

CITEȘTE ȘI:DOCUMENTAR 31 de ani de la Revoluție: 16 decembrie 1989, începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu