Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, s-a întâlnit luni cu reprezentanţii pieţelor, discutând despre necesitatea respectării cu stricteţe a măsurilor anti-COVID, în sensul ca, dacă un comerciant nu respectă normele de protecţie igienico-sanitare, să îi fie sistată relaţia contractuală cu Administraţia Pieţelor, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al Prefecturii București, Mariana Stancu-Ţipişcă.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Nu s-a decis nimic în sensul adoptării de noi măsuri, s-a reiterat necesitatea respectării cu stricteţe a normelor deja existente şi evident că s-a menţionat că se vor intensifica controalele pentru a vedea dacă sunt respectate întru totul regulile igienico-sanitare. (...) Există norme, ideea e să fie respectate atât de cetăţeni, de către administratorii pieţelor, cât şi de către comercianţi, cu menţinerea unei atitudini intransigente, în sensul ca, dacă un comerciant nu respectă normele de protecţie igienico-sanitare, să-i fie sistată relaţia contractuală cu Administraţia Pieţelor", a spus Mariana Stancu-Ţipişcă.

Ea a menţionat că s-a discutat și despre necesitatea menţinerii unei distanțe de minimum doi metri între oricare două persoane, fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a pieţei, și despre separarea traseelor în interiorul pieţelor - unul dedicat intrării şi unul dedicat ieşirii, astfel încât să se evite aglomeraţia. "S-a pus foarte mult accent pe acel triaj observaţional de care vorbeşte Ordinul comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului Sănătăţii", a adăugat Mariana Stancu-Ţipişcă.