Bărbatul care a ucis doi soţi într-un parc din oraşul Făget, judeţul Timiş, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Timișoara la 31 de ani şi 4 luni de închisoare, iar magistrații i-au redus din pedeapsă perioada petrecută în arest preventiv, astfel că mai are de executat 30 de ani de închisoare. În iulie 2019, bărbatul a atacat doi soţi care făceau mişcare la aparatele de fitness montate într-un parc din Făget. Pe bărbat l-a ucis pe loc, iar pe femeie a abandonat-o într-o baltă de sânge, iar aceasta a decedat apoi la spital. Ulterior, el a încercat să pătrundă cu forţa într-un bar și a atacat alţi oameni întâlniți pe drum.
Curtea de Apel Timișoara a menținut astfel pedeapsa dispusă de Tribunalul Timiş.
Ionel Boldea a fost condamnat pentru mai multe infracţiuni, printre care omor calificat, tentativă de omor, lovire şi alte violenţe, ultraj, conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe.
Curtea de Apel Timişoara a constatat "încetarea de drept a măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Boldea Ionel şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv”, se arată în sentinţa Curţii de Apel Timişoara, scrie News.ro. Decizia este definitivă.
În dimineaţa zilei de 3 iulie 2019, doi soţi făceau mişcare la aparatele de fitness montate într-un parc din Făget, când Ionel Boldea i-a atacat. Pe bărbat l-a ucis pe loc, iar pe femeie a abandonat-o într-o baltă de sânge, iar aceasta a decedat la spital, ulterior.
Bărbatul s-a urcat mai apoi pe o bicicletă şi a mers până în localitatea Temereşti, unde a încercat să pătrundă cu forţa într-un bar. Înainte de acest moment a atacat alţi oameni, aflaţi într-un tractor, apoi o bătrână ce i-a ieşit în cale şi pe care a lovit-o cu propriul baston.
Boldea a încercat să se refugieze într-o locuinţă din Temereşti unde i-a cerut gazdei să-l lase să folosească baia susţinând că a căzut cu bicicleta. S-a baricadat în baia locuinţei, unde poliţiştii l-au înconjurat. A încercat să scape, a fugit în curtea casei, unde s-a urcat în maşina proprietarului şi a demarat prin porţile închise, aceasta în timp ce poliţiştii trăgeau asupra lui focuri de armă. A reuşit să scape, a abandonat autoturismul într-un şanţ şi a fugit în pădurea din apropiere. Câteva ore mai târziu, noaptea, poliţiştii l-au capturat într-o altă maşină pe care o furase şi cu care se îndrepta spre satul natal Bichigi.
Ionel Boldea a fost atunci arestat preventiv, iar în decembrie 2019 el a fost trimis în judecată, la Tribunalul Timiş. În septembrie, Ionel Boldea a fost condamnat de Tribunalul Timiş la 31 de ani şi 4 luni de închisoare cu executare, decizia fiind atacată cu apel.
Ca sa nu mai vorbesc despre modul in care se considera ca pentru 2 vieti curmate asasinul merita doar 31 de ani.
Prin alte parti primea inchisoare pe viata sau poate pedeapsa cu moartea.
Vezi Predoi ca ai facut praf justiția!
Si mai vrei iar ministru!
In America era pe viața!
Si mai dai o amnistie si scapacriminalul!
Rusine Justitia!