Pavel Popescu, deputat și președinte PNL la Sectorul 4 din București, este infectat cu COVID-19. "Ultimele săptămâni au fost mai intense din prisma activității mele parlamentare și politice (emisiuni TV, întâlniri). Deși am încercat să respect cu sfințenie regulile de protecție, din păcate, virusul nu iartă.", a scris acesta pe contul său de Facebook. Deputatul spune că este asimptomatic, că nu ar fi avut contacți direcți și că va fi în izolare până în 23 decembrie.

Pavel PopescuFoto: Arhiva personala
  • "Dragi prieteni, am fost confirmat + cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Ultimele săptămâni au fost mai intense din prisma activității mele parlamentare și politice (emisiuni TV, întâlniri). Deși am încercat să respect cu sfințenie regulile de protecție, din păcate, virusul nu iartă. În urma expunerii din toată această perioadă, mi-am făcut preventiv câte un test rapid antigen (fabricat în România) și din păcate, chiar dacă sunt asimptomatic, rezultatul celui de ieri a fost unul pozitiv. Am repetat testul prin unul PCR, care mi-a reconfirmat infectarea. Între ultimul test negativ și cel pozitiv nu am avut contacți direcți pe definiția contactului direct. Voi fi in izolare până pe 23.12.
  • Purtați mască, spălați-vă pe maini, dezinfectați suprafețele, respectați regulile, ca să rămâneți sănătoși până vom putea beneficia cu toții de vaccin.
  • Am rămas plăcut impresionat de faptul că deși sunt rezident în București, cu domiciliul și medicul de familie în Timișoara, atât centrul privat de testare PCR, cabinetul medicului de familie cât și cele două DSP-uri prin voluntarii lor au comunicat impecabil pentru parcurgerea tuturor procedurilor. Dumnezeu să vă dea sănătate, tuturor!", a scris Pavel Popescu pe Facebook.