Bărbat cercetat penal după ce a postat un videoclip în care își chinuie pisica

de Redactia     HotNews.ro
Joi, 10 decembrie 2020, 12:29 Actualitate | Esenţial


Pisica
Foto: pixabay.com
​Un bărbat din municipiul Câmpulung Muscel, care a postat online filmări în care îşi chinuie pisica, este cercetat pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor, relatează Agerpres.

"În seara zilei de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi cu privire la postarea unui bărbat, în mediul online, a unor înregistrări despre modul în care îşi tratează pisica. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung, ocazie cu care au verificat şi îndeplinirea obligaţiilor privind bunăstarea animalului, prevăzute de legislaţia specifică protecţiei animalelor", se arată într-un comunicat transmis, joi, de IPJ Argeş.

Conform sursei citate, verificările continuă în acest caz, fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecţia animalelor. Cercetările sunt efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Muscel.

Poliţiştii le reamintesc deţinătorilor de animale că este interzis să le aplice rele tratamente şi cruzimi. "Prin rău tratament se înţelege comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile", precizează reprezentanţii IPJ Argeş.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1954 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Pacat...! (Joi, 10 decembrie 2020, 12:59)

    contedeluna [utilizator]

    Singurul sentiment fata de acest "om" este mila. Va veni un moment in care, la finalul vietii, poate va realiza cat de inutila a fost trecerea lui pe acest pamant...
  • 0 (0 voturi)    
    incepem si noi (Joi, 10 decembrie 2020, 13:10)

    liviu_ [utilizator]

    sa ne mai civilizam.

    bine macar ca nu mai ignora politia astfel de cazuri (ma rog... cel putin nu pe toate)


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by