Bucureştiul va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene - prima structură a UE de pe teritoriul României, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că România a înregistrat astfel ”un succes diplomatic excepțional”. Centrul european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice (ECCC) va avea sediul la București, iar obiectivul acestei instituții, care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre, pentru ca blocul comunitar să fie mai bine pregătit în fața amenințărilor.- UPDATE Marian Murguleț, secretar de stat coordonator pentru tehnologia informației la nivelul întregii administrații publice centrale, a precizat pentru HotNews.ro că operaționalizarea Centrului este estimată pentru vara anului viitor, însă "orice element trebuie luat cu o oarecare rezervă în aceste prime ore de la decizia gazduirii în România". El a spus că urmează discuții cu reprezentanții CE pentru alegerea unuia dintre cele 3 sedii puse la dispoziție de către România.
........................
”Salut succesul diplomatic excepțional al României de a obține găzduirea Centrului European de Securitate Cibernetică la București. Este o oportunitate deosebită de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre UE, stimulând cercetarea și inovarea în domeniu”, a scris șeful statului pe Twitter.
”Succes excepţional pentru România: după demersuri diplomatice intense, inclusiv la nivel înalt, Bucureştiul va găzdui Centrul Cyber al UE - prima Agenţie UE de pe teritoriul României. Expertiza României în IT a fost recunoscută în UE. România va contribui la ecosistemul european de securitate cibernetică”, a scris ministrul pe Twitter.
Orașele candidate
Propunerea de regulament de instituire a Centrului european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice și a rețelei de centre naționale de coordonare (Centrul Cyber al UE) a fost lansată de Comisia Europeană în 2018, fiind discutat inclusiv pe durata Președinției române a Consiliului UE.
Statele membre au decis inițierea unei competiții deschise pentru stabilirea sediului acestui Centru, procedura de selecție fiind agreată de către toate statele membre. Conform acestei proceduri, statele interesate au depus, până la 6 noiembrie, dosarele de candidatură.
Astfel, s-au înscris în competiția pentru găzduirea Centrului Belgia (Bruxelles), Germania (Munchen), Lituania (Vilnius), Luxemburg (Luxemburg), Polonia (Varșovia), Spania (Leon) și România (București). Dosarele de candidatură au fost analizate ulterior de către Comisia Europeană care a publicat, la 2 decembrie, evaluarea sa cu privire la candidaturile depuse.
Procedura de selecție pentru stabilirea sediului viitorului Centru Cyber a fost organizată, la 9 decembrie, la Bruxelles, și finalizată în această dimineață (ora României). În urma votului statelor membre, s-a stabilit ca Centrul să fie localizat la București. Oferta României nu a inclus estimări referitoare la costurile de instalare.
Structură-cheie
Centrul Cyber va reprezenta o structură-cheie în contextul eforturilor de la nivel UE de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică. Centrul va avea un rol important în sprijinirea creării de legături între actorii publici și privați din domeniu, mediul academic și industria de profil din Uniune, asigurând, totodată, coordonarea între centrele naționale pentru securitate cibernetică din statele membre, spune Ministerul de Externe.
De asemenea, Centrul va acționa pentru stimularea cercetării și inovării tehnologice în vederea consolidării securității cibernetice în cadrul Uniunii. Astfel, Centrul va reprezenta principalul organism de gestionare a fondurilor europene dedicate cercetării în domeniul securității cibernetice disponibile prin cele două programe de finanțare ale UE cu relevanță pentru sector - Europa Digitală și Orizont Europa.
"Va gestiona fonduri de miliarde de euro pentru cercetare pe zona de cyber"Marian Murguleț, secretar de stat și Chief Information Officer al Guvernului, a declarat pentru
Euractiv că decizia reprezintă "atât o chestiune de echitate, dar și una de recunoaștere a parcursului european al României în domeniu”.
Potrivit acestuia, "România și-a dorit enorm aducerea Centrului la București și s-a prezentat cu un dosar de candidatură extrem de solid”: "Am fost prima țară care și-a manifestat interesul pentru găzduirea noului Centru și singura care nu aveam nicio agenție europeană.”
Potrivit lui Murguleț, deși nu este în mod formal o agenție europeană, ECCC "va gestiona fonduri de miliarde de euro pentru cercetare pe zona de cyber (în principal pentru criptare și securitatea rețelelor), odată cu crearea de locuri de muncă specializate. Vorbim de 30 de posturi pentru început și până la 70-80 ulterior.”
Decizia de înființare a acestui centru a fost luată de Comisie în 2018, el urmând să primească finanțare din partea programelor Digital Europe și Horizon Europe. Obiectivul acestei instituții, care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre, pentru ca blocul comunitar să fie mai bine pregătit în fața amenințărilor. Mandatul ECCC va fi diferit de cel al agenției europene pentru securitate cibernetică, ENISA, dar confuzii for exista, probabil, în special la începutul co-existenței celor două. ENISA are birouri în Heraklion (Creta) și Atena.
”Am fost primul stat membru care şi-a exprimat interesul de a găzdui noul centru. Suntem singurul stat din această competiţie care nu găzduieşte nicio agenţie sau organism al UE”, a declarat reprezentantul României Alexandru Nazare luni, la reuniunea Consiliului telecomunicaţii. România se află pe locul al treilea în statisticile UE privind numărul femeilor angajate în domeniul IT&C, iar 24 % din absolvenţii din acest domeniu din România sunt femei, a fost un alt argument.
Argumentele pentru candidatura Bucureștiului
În dosarul său de candidatură, România a prezentat Bucureștiul ca fiind complet pregătit pentru a găzdui Centrul, mai scrie
Euractiv. Printre argumentele prezentate au fost:
- o clădire pregătită pentru a găzdui sediul (de altfel au fost propuse trei clădiri, două în centru și una în nordul orașului, gata să fie puse la dispoziție: Vila Rosetti (între Piața Romană și Piața Victoriei, Șoseaua Nordului 94W și Calea Victoriei 109).
- instituții pregătite să sprijine stabilirea sediului la București (CERT-RO, STS, Primăria București, SPP). CERT-RO (Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică) a creat un „Cyber VIP protection program” pentru viitorul staff al centrului.
- Bucureștiul era una dintre puținele capitale europene care încă nu găzduia sediul unei agenții comunitare.
- viteza peste medie a conexiunilor broadband din București.
- scutirea de diverse impozite și taxe a Centrului și a angajaților acestuia (TVA, venituri, importuri).
Secretarul de stat Marian Murguleț se așteaptă ca, în urma acestei desemnări, Bucureștiul să devină un punct de întâlnire pentru decidenții UE în domeniul cibernetic, iar mediul local de business în domeniul securității cibernetice să înregistreze o creștere.
Romania a reusit sa adune suficienti aliati pt a trece peste candidaturi ale unor orase din tari mai influente in Comisia UE si in Coreper (Belgia, Spania, Luxemburg).
Centrul de la Bucuresti va avea practic un statut de "agentie UE", cu fonduri de cateva miliarde si zeci de locuri de munca create pt Romania.
Merita apreciat orice astfel de succes al Romaniei, de obicei presa ne inunda cu stiri negative, scandaluri si masochism national.
Cum sa zici despre angajatii din zeci de tari europene ca sunt lgbt comunity, fiind aceleasi persoane care vegheaza acum ca vaccinul aprobabt sa fie conform standardelor de cea mai inalta calitate. Sau da acum mi-a picat fisa AUR nu suporta nici medicamentele, astia ar trebui sa fie interzisi in spitale, preotii sa dea cu semnatura ca nu vor sa se spitalizeze si mai scapam din presiunea pusa pe sistemul de sanatate cu ceteva zeci de mii de barbosi si sute de mii de pupatori de oase.
Luxemburg a are o suprafata f mica, daca nu esti atent ai parasit tara in 15 minute si ei au oferit uniunii europene terenuri si infrastructura gratis acum acolo muncesc mii de oameni care ajuta la economia tarii.
Deci da mii de locuri de munca ajuta la crearea altori locuri de munca, la randu sau poate atrage si jucatori in domeniul respectivi care pentru o mai buna colaborare isi infiinteaza HQ. Iar mai multi bani la buget ajuta si pe omu de rand ca nu se mai duce sa isi faca nevoile in curte atunci cand economia prospera si are canalizare in sat. ASTA tre sa intelegi tu! Pe tine te intereseaza ce iti intra in buzunar, si din pacate nu esti singuru!
Prietene daca nu intelegi diferenta nu o mai da in balarii. Toti spun ca Romania va gazdui CCEU tu confunzi si zici batman batman.
https://en.wikipedia.org/wiki/European_Union_Agency_for_Cybersecurity
Daca nu intelegi diferenta... nu o mai da in balarii ! :)))
Te certi singur? eu am zis ca e Centrul de Securitate Cibernetică al Uniunii Eurropene, in titlu scrie acelasi lucru tu zici fals romania nu gazduieste AGENTIA...
Practic tu spui ...nimic. :)))
Oricum, ramane tweet'ul lui Aurescu marturie :)))
Stirile astea zilnice mai spun ca romania are 40% analfabeti functionali dar tu retii ca un roman a castigat olimpiada la matematica. De parca si restu societatii este la acelas nivel, nu intelegi ca acel copil a muncit de 10 ori mai mult decat altii din alte tari ca aia se duc for fun, in timp ce noi ne ducem sa castigam. Nu intelegi ca un copil in europa occidentala se duce de palcere la scoala, cazul finlandei unde pana in clasa a 5-a nu se dau note. Noi ii punem sa recite ca papagalii in loc sa ii ajutam sa isi dezvolte creierul. SI la sfarsit avem impresia ca suntem buricu pamantului. Nu prietene, hackeri exista cu sutele de mii sau milioanele, doar ca tu nu stii de ei.
40% analfabeti?! Foarte bine. Orice societate are nevoie si de cei ce cara mortar pe schele, si de gunoriei si prim-monstri PSD. Scuze, ministri vreau sa zic.Tot ce am zis e ca romanii sunt buni hachers. Unii sunt atat de buni ca dupa ce le-au scotocit database-urile americane, aia le-au dat un free flight din Romania direct la Guantanamo. Totul e OK. Cand lumea rade, e semn de progres.
Nu se refera la niste birouri si metrou sau tren la aeroport. E vorba de multe alte facilitati pentru familiile de expati ce inca nu exista in Romania.
Nu mai vorbim de gradul de tara, ce pentru majoritatea ar fi de neacceptat. sau ar accepta in necunostinta de cauza iar intr-o scurta perioada ar ceda si pleca. Bucuresti este un oras ...in curs de civilizare.
Varsovia care gazduieste o agentie mare si care ofera 100 de ori mai multe conditii decat Bucuresti are dificultati in a atrage personal.
Momentan insa cu AUR in parlament si PSD inca cel mai mare partid...greu de rezut ca lucrurile se schimba in urmatorii ani, mai ales ca 70% dintre conationali nu au dat doi banuti pe alegeri si pe viitor.
Pentru cât este de curat și de sigur, Bucureștiul este un oraș ieftin.
Am identificat 3 componente care definesc calitatea vieții într-un oraș:
- siguranța
- curățenia (inclusiv poluarea)
- și prețul
Locuințele în București sunt foarte ieftine, și pentru cumpărat și pentru închiriat. Din cauza instabilității, ROI la închiriere este unul dintre cele mai mari din lume (sau era înainte de CV), dar asta e o altă poveste.
În București tot ce poți să pățești este să fii buzunărit. Chiar și spargerile de locuințe au devenit relativ rare, în ultimii 20 ani.
Comparați asta cu alte capitale europene (nu mai vb de US) și veți vedea că Bucureștiul are un avantaj.
Bucureștiul este un oraș relativ murdar, comparat cu alte orașe din Europa, dar dacă îl compari cu alte orașe la fel de ieftine care _nu_ sunt în Europa (Kuala Lumpur, Manila, Lagos, Jakarta, Mexico City, Johannesburg etc) este foarte curat! Și mult mai sigur.
Deci, totul are un preț. Realitatea extrem de neplăcută este că bucureștenii sunt săraci și NU își permit o securitate și o curățenie de calitate. O să-mi sară lumea în cap când spun asta.
Dar dacă vă spun că într-un oraș curat și foarte sigur o garsonieră se închiriază (în medie) cu 1000€/lună, un apartament de 2 camere (50mp) costă (în medie) 400.000€ de cumpărat, în
poate vă mai răcoriți un pic și începeți să înțelegeți ce vreau să spun.
Curățenia costă. Și o să spuneți că se fură, că e corupție bla bla bla. Ok.
Dar curățenia tot costă de x10 ori, de x100 ori cât se plătește în București.
Curățenia înseamnă o infrastructură pe care Bucureștiul nu o are. Nu o are pt că nu își permite să ceară de la construcțiile noi norme ca la carte. Dacă ar face-o, construcțiile noi ar costa x5 - x10.
Este o ocazie sa ne demonstram capacitatile pe plan international, sau sa ne dam cu stangul in dreptul in dulcele stil romanesc...
visez... stiu
"succes excepțional" este că, raportat la numărul de locuitori și la GDP, România găzduiește cele mai puține agenții europene, adică 0 (a se citi ZERO).
Aceasta fiind prima.
Și asta în condițiile brexit-ului, când a existat șansa unui "succes excepțional" de a reloca agenții importante din UK.
"succes excepțional"...
E ca și cum un repetent ia un 5.
Da, este un "succes excepțional"