Meteorologii anunţă că până miercuri dimineaţă în sud-estul ţării vor fi precipitaţii, în special ploi, iar în unele zone se va forma polei, mai ales în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei. În Carpaţii de Curbură, cei Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge.

Ploaie in orasFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeași oră, în sud-estul ţării se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei.

În Carpaţii de Curbură, în Carpaţii Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5-10 centimetri, spun meteorologii.

Marți, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, în jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi temporar 55-65 de kilometri la oră. În noaptea de marţi spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului rafalele vor depăşi 80-90 kilometri la oră.

În următoarele zile, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de munte, unde cantităţile de apă vor fi însemnate, potrivit ANM.