Prezenţa la vot înregistrată până la ora 18.00, la nivel național, în alegerile parlamentare 2020 este de 27,92% (au votat 5.079.908 de alegători), potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

Alegeri 2021Foto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Dintre aceștia, 2.711.948 au fost în mediul urban, iar 2.367.960 în mediul rural.

În București, la ora 18.00 procentul ajunsese la 26,77%.

La alegerile parlamentare din 2016, la ora 18.00 prezența la era de 34,39% (34,77% în București). La localele din septembrie anul acesta, la aceeași oră, scorul era mult mai mare - 38,16% (29,00% în Capitală).

Acum, cea mai mare prezență la vot s-a consemnat, până la ora 18.00, în județele Mehedinți - 38,44%, Teleorman - 34,29%, Olt - 34,19%, Gorj - 33,34% și Giurgiu - 33,02%.

Cele mai mici procente s-au înregistrat în Vaslui - 21,33%, Ialomița - 23,39%, Iași - 23,72%, Maramureș - 25,00% și Tulcea - 25,04%.