Brăila: Dosar penal de corupere a alegătorilor: un bărbat ar fi plătit și transportat persoane în altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare
„Poliţiştii au fost sesizaţi de către primarul unei localităţi de pe raza judeţului Brăila cu privire la faptul că un bărbat ar transporta persoane într-o altă localitate pentru a vota pe listele suplimentare, oferindu-le bani în acest sens. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere a alegătorilor”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Brăila, citat de Agerpres.
De la începutul procesului electoral, în judeţul Brăila au fost înregistrate zece sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, dintre care una nu se confirmă, şapte sunt în curs de verificare, iar pentru două au fost întocmite dosare penale.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Întreb pentru un prieten!