Votul pentru alegerile parlamentare a început în străinătate, prima secţie care s-a deschis fiind cea din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 20.00, ora României. Pentru alegerile parlamentare de duminică, în străinătate vor fi organizate 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de 2016, potrivit reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe.

primul vot a fost in sectia din AucklandFoto: Ambasada Romaniei in Noua Zeelanda Facebook

UPDATE La ora 22.00, ora României, se vor deschide și secțiile de votare organizate în Canberra, Melbourne și Sydney, urmate de secțiile de votare din Adelaide (20.30 ora României) și Brisbane (ora 23.00, ora României).

Prima zi a votării în străinătate va continua cu deschiderea secțiilor de votare organizate în Seoul și Tokyo (ora 24.00, ora României), Perth, Shanghai, Hong Kong, Beijing, Manila, Kuala Lumpur și Singapore (ora 1.00, ora României).

Având în vedere diferențele de fus orar, votarea în străinătate se desfășoară pe parcursul a 59 ore, secția Auckland fiind prima care se deschide, iar secțiile din vestul Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, Anaheim, Sacramento, San Francisco, Los Altos, Las Vegas, Portland și Seattle) și Canadei (Vancouver) fiind ultimele care se vor închide (luni, 7 decembrie, ora 7.00, ora României).

Pentru alegerile de duminică în străinătate vor fi deschise 748 de secţii de votare, cu 331 în plus faţă de alegerile parlamentare din 2016, când au fost organizate 417 secţii, scrie Agerpres. De exemplu, în Spania vor fi 140 de secţii, faţă de 53 în anul 2016, în Italia sunt, în prezent, 137 de secţii de votare, faţă de 73 în 2016, în Germania - 61 de secţii, faţă de 15, Marea Britanie - 50 de secţii de votare, faţă de 21, Franţa - 48 secţii, faţă de 16 şi SUA - 36 secţii, faţă de 31, în anul 2016.

Potrivit reprezentantului cu însărcinări speciale pentru procese electorale din cadrul MAE, din cauza retragerii acordului din partea unor autorităţi locale sau a unor proprietari de imobile, în condiţiile restricţiilor specifice pandemiei, 25 de secţii de votare au fost relocate la alte adrese, preponderent în aceleaşi localităţi, cu următoarele excepţii: Roselare (Belgia), relocată în Bruxelles, Ginosa (Italia), relocată în Bari, Alesund (Norvegia), relocată în Vatne.

Nu vor fi organizate secţii de votare în Malta, Nigeria, Coreea de Nord şi Venezuela.

În străinătate, alegerile parlamentare se vor desfăşura pe parcursul a două zile - sâmbătă şi duminică, iar pe teritoriul României - duminică, între orele 7,00 şi 21,00. ​

MAE a transmis Autorităţii Electorale Permanente, Ministerului de Interne şi Prefecturii Bucureşti necesarul de ştampile de vot, ştampile de control, buletine de vot, timbre autocolante pentru alegătorii din străinătate. Pe baza solicitărilor de la oficiile diplomatice şi oficiile consulare, au fost confecţionate şi expediate 2,6 milioane de buletine de vot pentru fiecare categorie - Senat şi Camera Deputaţilor, 6.400 de ştampile cu menţiunea 'Votat' şi 2,4 milioane timbre autocolante.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot vota la alegerile parlamentare din anul 2020 la oricare dintre cele 748 de secții organizate în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie 2020. Secțiile de votare sunt deschise între orele 7.00 și 21.00 (ore locale), cu posibilitatea prelungirii votării până cel mult la ora 23.59 în cazurile în care mai există alegători care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare sau se află la rând în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot.

De asemenea, MAE recomandă alegătorilor români din străinătate care doresc să își exercite dreptul de vot la secție utilizarea ambelor zile, 5 și 6 decembrie, pentru a vota, inclusiv pentru a evita posibilele aglomerări. Totodată, MAE recomandă insistent respectarea măsurilor de protecție sanitară aplicabile la secțiile de votare din străinătate și a măsurilor adoptate de autoritățile din statul de domiciliu/reședință în contextul pandemiei de COVID-19, inclusiv în contextul deplasării către/dinspre secția de votare. Măsurile care trebuie respectate de către alegători în timpul desfășurării votului la secțiile de votare din străinătate sunt: purtarea măștii de protecție în așa fel încât să acopere și nasul și gura; dezinfectarea mâinilor la intrarea și la ieșirea în localul de vot; păstrarea unei distanțe de cel puțin 1 metru față de ceilalți alegători și membrii secției de votare, inclusiv în timp ce se așteaptă la rând pentru a se intra în secția de votare; evitarea, la prezentarea actelor de identitate, preluarea ștampilei și a buletinelor de vot, manipularea acestora fără dezinfectarea mâinilor în prealabil; evitarea contactului direct cu ceilalți participanți la procesul electoral.

MAE reamintește că, în conformitate cu art. 83 din Legea nr. 208/2015, la secțiile de votare organizate în străinătate pot vota cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate.

Astfel, cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota pe baza unuia din următoarele acte: pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu, pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.

Cetățenii români cu reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot la secțiile din străinătate cu un document de identitate românesc (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic, pașaportul simplu temporar), însoțit de un document emis de autoritățile statului de reședință prin care se dovedește dreptul legal de ședere în străinătate pe o perioadă mai mare de 90 de zile - lista acestor documente poate fi consultată aici:

Lista documentelor care atestă reședința în străinătate în vederea exercităii dreptului de vot

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate își pot exercita dreptul de vot chiar dacă actele de identitate românești enumerate mai sus au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020. De asemenea, dacă documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine au expirat în perioada 1 martie - 6 decembrie 2020, acestea sunt considerate valabile pentru exercitarea dreptului de vot.

Aici pot fi consultate documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine care au expirat înainte de 1 martie 2020 și sunt considerate valabile, potrivit legislației statului respectiv.

Cetățenii români cu reședința în străinătate pot prezenta documentele doveditoare ale reședinței în străinătate emise de autoritățile străine atât în original, cât și în copie, precum și în format electronic.

MAE recomandă cetățenilor români să consulte informațiile disponibile pe site-ul www.mae.ro în secțiunea dedicată alegerilor parlamentare din acest an în care se regăsește și harta interactivă a secțiilor de votare. De asemenea, alegătorii români din străinătate au la dispoziție o linie telefonică pentru obținerea de informații utile privind organizarea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 5 și 6 decembrie 2020 în străinătate: 0040214312065. Linia telefonică, cu tarif normal, este disponibilă permanent în perioada 3 decembrie 2020, ora 08.00 – 7 decembrie 2020, ora 20.00.

În final, MAE reamintește că a pus la dispoziția alegătorilor români din străinătate Ghidul alegătorului român la secțiile de votare din străinătate, ce conține informații privind condițiile de exercitare a dreptului de vot la secție, documentele necesare votării, procedura de votare, orarul secțiilor de votare și măsurile specifice de siguranță sanitară adoptate în contextul pandemiei de COVID-19, precum și o rubrică de Întrebări frecvente, care oferă răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de cetățenii români din afara granițelor țării cu privire la exercitarea dreptului de vot la secție.

Citește și: