România este vizată de o procedură de infringement din partea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea obligației de a comunica transpunerea normelor UE în legislația națională privind combaterea fraudelor cu fonduri europene.

Comisia EuropeanăFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Comisia Europeană a anunțat joi că a decis să trimită avize motivate Irlandei și României din cauza neîndeplinirii obligației de a comunica transpunerea normelor UE în legislația lor națională privind combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal. Statele membre trebuiau să informeze Comisia până în iulie 2019 cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei.

Aceste norme cresc nivelul de protecție a bugetului UE prin armonizarea definițiilor, a sancțiunilor și a perioadelor de limitare ale infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii. De asemenea, directiva pune bazele competenței materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal și va obține sancționarea acestor infracțiuni.

Comisia a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trimițând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei și României, în septembrie 2019. În urma avizelor motivate de astăzi, România și Irlanda au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Proiectul de lege privind modificarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi pentru dispunerea altor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2017/1371 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal a fost adoptat de Camera Deputaților, for decizional, în 17 noiembrie. Potrivit site-ului Camerei Deputaților, legea a fost trimisă președintelui la promulgare în 19 noiembrie., legea a fost trimisă președintelui la promulgare în 19 noiembrie.