Primarul din Şimleu Silvaniei, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 2 decembrie 2020, 16:52 Actualitate | Esenţial


Septimiu Ţurcaş
Foto: Facebook/ Septimiu Cătălin Țurcaș
Primarul din oraşul Şimleu Silvaniei (județul Sălaj), Septimiu Ţurcaş, a fost condamnat, definitiv, la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, potrivit unei decizii a Curţii de Apel Cluj, care menţine sentinţa dată în primă instanţă de Tribunalul Maramureş, informează Agerpres.

Septimiu Ţurcaş fusese condamnat în primă instanţă, în luna iulie
, într-un dosar complex vizând semnarea de către primar a unor acte ilegale de proprietate pentru terenuri, dar şi avizarea plăţii de către Ţurcaş a unor lucrări pentru Primăria Şimleu Silvaniei, care în realitate nu au fost realizate.

Conform sentinţei pronunţate de Tribunalul Maramureş, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat la pedeapsa de trei ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, fiind totodată exonerat de acuzaţia de fals în înscrisuri, din acelaşi dosar. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi alţi 7 inculpaţi.

De asemenea, judecătorii au decis confiscarea sumelor de 155.974 lei, respectiv 25.183,50 lei şi 29.950,67 lei de la doi dintre inculpaţi.

Septimiu Ţurcaş a fost reales primar al Şimleului Silvaniei, în acest an, pentru a cincea oară consecutiv, candidând ca independent, susţinut de PNL, după condamnarea pe care o primise în primă instanţă.

Conform legii, el urmează să fie eliberat din funcţie prin ordin al prefectului.

Septimiu Ţurcaş este cuscrul procurorului şef al DNA, Crin Bologa.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1664 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Adica... (Miercuri, 2 decembrie 2020, 17:37)

    Mihail. [utilizator]

    ...n-a fost condamnat. Mare stiinta e si "dreptul" asta...
  • 0 (0 voturi)    
    Aha (Miercuri, 2 decembrie 2020, 18:08)

    consumator2 [utilizator]

    Parca “fara penali in functii”....?
  • +1 (1 vot)    
    acest primar (Joi, 3 decembrie 2020, 12:30)

    Scarface1000 [utilizator]

    daca nu era CUSCRUL sefului DNA Crin Bologa era la bulau!!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by