Pacienți dezbrăcați pe holuri, mizerie de nedescris și un cadavru într-un sac de plastic în pat. Sunt imagini șocante surprinse în staționarul 3 al Spitalului Județean din Reșița unde sunt tratați pacienți COVID-19. Ministerul Sănătății a anunțat că în urma apariției imaginilor Nelu Tătaru a cerut Inspecției Sanitare de Stat (ISS) să facă un control la spital, pentru a verifica condițiile în care se acordă asistența medicală, respectarea circuitelor și a protocoalelor medicale în vigoare.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fotografiile au fost făcute în Staționarul 3, o clădire veche de peste 60 de ani și a cărei stare de degradare nu permite amenajarea circuitelor în limita standardelor actuale, a confirmat managerul spitalului Alina Stancovici, citată de resita.ro.

Potrivit acesteia, aici sunt pacienți pozitivi, din toate categoriile de vârstă și patologii asociate (cu insuficiență renală, insuficiență cardiacă, afecțiuni neurologice, inclusiv afecțiuni psihice) care nu pot fi transferați în secții adecvate afecțiunii deoarece acestea sunt non-covid.

„Imaginile surprinse demonstrează neputința unui sistem medical, de această dată fiind rândul spitalului reșițean, dar trebuie să recunoaștem că situația se regăsește și la alte spitale din țară, fapt care trebuie să dea de gândit tuturor pentru că sănătatea este o componentă de bază a sistemului și fără o investiție majoră în resursa umană și logistică din sistemul sanitar vom surprinde mereu realitatea amară cu care ne confruntăm fie din postura de manager, de medic, asistent sau infirmier, ori din aceea de pacient sau aparținător al acestuia”, a mai spus Alina Stancovici, managerul SJUR.

Mai multe imagini AICI

Ministerul Sănătății anunță control la spital și la DSP

Ministerul Sănătății a anunțat că în urma apariției imaginilor Nelu Tătaru a cerut reprezentanților Inspecției Sanitare de Stat (ISS) să facă un control la Spitalul Județean de Urgență Reșita, pentru a verifica condițiile în care se acordă asistența medicală, respectarea circuitelor și a protocoalelor medicale în vigoare.

Ministerul Sănătății a mai anunțat, într-un comunicat de presă, că va începe un control și la Direcția de Sănătate Publică Caraș Severin pentru a verifica modul în care reprezentanții acestei instituții și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în acest caz.

Conform sursei citate, conducerea Ministerului Sănătăţii a luat legătura cu reprezentanții Consiliului Judeţean Caraș Severin, instituție în subordinea căruia se află Spitalul Judeţean de Urgență Reșița "pentru dispunerea măsurilor necesare pentru remedierea de urgență a deficiențelor".