Preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu, transmite un mesaj în care își exprimă revolta că o parte dintre români îşi arată patriotismul doar de Ziua Naţională a României, când "ipocrizia devine obligatorie", după ce "364 de zile ne ruşinăm că suntem români".

HotNews.roFoto: Hotnews

Mesajul postat pe Facebook de preşedintele Tribunalului Timiş, Adriana Stoicescu:

  • "După ce 364 de zile scuipăm pe steag şi pe ţară…
  • După ce 364 de zile ne urâm visceral şi ne dăm în cap pentru o vorbă sau un gând…
  • După ce 364 de zile ne ruşinăm că suntem români…
  • Vine ziua în care ipocrizia devine obligatorie.
  • Aşa cum ne prefacem că suntem buni o zi pe an, aşa ne înghesuim să ne prefacem că ne iubim unii pe alţii şi că o iubim pe ea….
  • Celor care cred că România merită şi poate fi salvată doar de noi, în toate celelalte 364 de zile…
  • La mulţi ani!".