Scandal la Spitalul Județean de Urgență Ploiești: Rudele unui pacient au aruncat cu pietre în ambulanță

de Redactia     HotNews.ro
Luni, 30 noiembrie 2020, 8:02 Actualitate | Esenţial


Politia
Foto: Facebook
Un scandal a fost provocat, duminică seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti de către rude ale unui pacient de 54 de ani, situaţia fiind aplanată prin intervenţia jandarmilor şi a trupelor speciale care au întocmit dosar penal pentru că o persoană a avariat o ambulanţă cu o piatră aruncată.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, citat de Agerpres, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că mai multe persoane s-ar manifesta zgomotos în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, iar una dintre acestea a aruncat cu o piatră într-una dintre ambulanţele din curtea unităţii medicale.

"Poliţiştii, împreună cu jandarmi şi reprezentaţi din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că mai multe persoane, fiind aparţinători ai unui bărbat de 54 de ani, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, tulbură liniştea şi ordinea publică. De asemenea, un tânăr ar fi aruncat cu o piatră în momentul manifestărilor şi ar fi lovit una dintre ambulanţele parcate în curtea spitalului", precizează sursa citată.

În urma evenimentului au fost aplicate 5 sancţiuni la Legea 61/1991 şi 10 sancţiuni la Legea 55/2020 în valoare de 15.000 de lei, în cauză fiind întocmit şi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi luarea măsurilor legale în consecinţă.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2881 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Mda (Luni, 30 noiembrie 2020, 9:03)

    TheFaime [utilizator]

    Mai are rost sa intre despre ce etnie vorbim?
    • +1 (1 vot)    
      uhm (Luni, 30 noiembrie 2020, 20:27)

      tudor74 [utilizator] i-a raspuns lui TheFaime

      Romani? Adica cetateni romani, pui de daci, mean de haiduci?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by