”Autorul a fost trimis acasă, se pare că pentru procuror nu e nicio problemă că l-a lovit pe polițist. Colegul este în drum spre INML pentru eliberarea unui certificat medico-legal, pe care-l va plăti tot el. Instituției nu îi pasă!”, se afirmă pe pagina de Facebook a Europol într-un update la postarea inițială, în care era făcut public incidentul și erau prezentate imagini cu acesta.
Un polițist a fost lovit violent, cu mașina, de un șofer care staționa neregulamentar în zona Gării de Nord din Capitală, a anunțat sâmbătă seară Europol,
„Polițist lovit violent de un șofer. Un autoturism staționat neregulamentar în zona Gării de Nord din București, pe modul "avarii", a fost atenționat de un polițist să se pună în mișcare. Șoferul nu a "suportat" critica și a devenit agresiv în exprimare. Iar în momentul în care polițistul a coborât din autospecială, pentru a-l legitima și a lua măsurile legale, șoferul a demarat în trombă lovindu-l violent pe colegul nostru”, relatează Sindicatul Europol.
Potrivit sursei citate, individul a fost prins la cinci străzi distanță de locul faptei și a fost pus în custodia poliției.
La Brasov, in Consiliul Local P$D si PNL s-au unit pe fata si au facut majoritate ca sa-i faca zile negre noului primar. La Timisoara se coace ceva similar sa-l scoata din joc pe neamtul care-i incurca. PNL=P$D=aceeasi mizerie. Oricum, un numar de voturi va pierde PNL din cauza acestui intamplari cu golanul protejat de putere. Mai pierde si pe alte parti din cauza altor intamplari, cred ca ar trebui sa inceapa sa se trezeasca !!!!
Raspunsul :
-Dreptul fiecaruia sa respecte legea !
Impreuna cu beizadeaua trebuie condamnat si procurorul de caz .
Numai asa se poate face ordine in tara asta .
Prin urmare, as recomanda respectarea legii si a spiritului ei, iar cele scrise de tine ma fac sa cred ca si tu esti de acord.
Nu de alta, dar sa stim si noi cu cine mai votam.
O fi de la PSD luat in PNL, sau vreo "conserva" lasata pe acolo, cine stie.
oneroase.Iar *Justiția*!?,care justiție!?.Ce ar zice
*procurorul* lui pește prăjit,dacă un tembel ca ăsta,
i-ar ucide un membru al familiei?
Cum El Prezidente, se poate accepta asa ceva cu o saptamina inainte de alegeri? Asta este statul de drept si partidul care va curata Romania - poate de oameni cinstiti.
Nimeni nici o reactie? Nu orban, nu ministrii, nu prezidentie? Macar din simt politic daca bunul simt nu exista - realizati ce inseamna asa o gogoasa fierbinte in mina opozitiei sau sinteti vorbiti?
Vad ca si posibilii aliati din viitorul guvern tac milc! E ceva baban acolo!
Halal autorități și justiție
Culegeți ce ați semănat!
Nu am văzut nici o petiție sindicalistă contra politizării poliției, fraternizării cu clanurile, corupțiri.