Bolt lansează serviciul de livrare mâncare și în Cluj-Napoca după ce până acum era prezentă cu serviciile de ride-hailing și de micromobilitate – închirierea de trotinete electrice, anunță Mediafax.

Bolt FoodFoto: Hotnews

Compania a anunțat că livrarea va fi gratuită pe o rază de 4 kilometri de la locul comenzii, iar în următoarea perioadă vor fi aplicate oferte speciale.

Comenzile pot fi plasate la mai multe restaurante, lista urmând să fie actualizată în următoarele săptămâni și luni. De asemenea, zona de livrare va fi extinsă, în urma feedback-ului utilizatorilor și a comenzilor.

„Lansăm serviciul Bolt Food și în Cluj-Napoca, fiind astfel deja prezenți în două dintre cele mai importante orașe din țară în mai puțin de 6 luni de la lansarea produsului. Gestionăm acest serviciu cu ajutorul unei echipe tinere, dinamice și foarte dedicate, care s-a consolidat rapid în plină pandemie. Este prima lansare pe care o coordonez de când am preluat conducerea operațiunilor Bolt Food în România și a fost foarte important pentru noi și pentru mine personal să aducem în Cluj un serviciu eficient, rapid și simplu de folosit, atat pentru utilizatori, cât și pentru parteneri. Știm deja că livrarea de mâncare devine, treptat, un serviciu de necesitate în marile centre urbane, motiv pentru care vom continua strategia de expansiune în mai multe orașe pe parcursul anului 2021”, a declarat Andrei Manea, country manager Bolt Food România.

Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să descarce aplicația Bolt Food din App Store sau Google Play, unde poate vedea restaurantele disponibile și meniurile acestora.