Dosar ”10 august”. TB dezbate cererea DIICOT de redeschidere a anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei
Decizia de redeschidere a anchetei trebuie aprobată de un judecător, însă solicitarea DIICOT a trecut pe la mai multe instanţe.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, instanţa sesizată de DIICOT, a decis pe 10 august că nu are competenţa materială de a soluţiona cererea procurorilor şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.
Dosarul nu a ajuns însă direct la Tribunalul Bucureşti, fiind trimis la Instanţa supremă, pentru soluţionarea unei cereri formulate de colonelul Sebastian Cucoş privind sesizarea Curţii Constituţionale, care a fost respinsă de magistraţi.
Dacă decizia DIICOT va fi confirmată de un judecător, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române, maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române, şi comisarul-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.
Aceştia urmează să fie cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.
De asemenea, dosarul se va redeschide sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.
În ordonanţa de redeschidere a anchetei, Giorgiana Hosu explica faptul că procurorul Doru Stoica, cel care a clasat acuzaţiile la adresa şefilor Jandarmeriei, nu a readministrat probele strânse de Parchetul Militar în dosarul ''10 august'' şi nici nu a reaudiat suspecţii, victimele şi martorii. Mai mult, Giorgiana Hosu arăta că şefii Jandarmeriei nu au vrut să dea declaraţii atunci când au fost chemaţi la Parchetul Militar, însă ei trebuiau citaţi la DIICOT, după preluarea dosarului de la procurorii militari.
Totodată, nicio persoană vătămată şi niciun martor nu au fost citaţi la DIICOT, cu excepţia unor oficiali - Carmen Dan, Speranţa Cliseru, Aurelian Bădulescu şi Alin Ionel Mastan.
În plus, spunea Giorgiana Hosu, nu au fost readministrate probele strânse de Parchetul Militar şi nu au fost solicitate mai multe probe de natură tehnică, în condiţiile în care o parte din înregistrările video aflate la dosar nu au putut fi accesate.

Ce fac cetățenii din Sectorul 2 cu gunoiul menajer de la 1 martie, cu cine încheie contracte, cât plătesc / Primarul Radu Mihaiu: Licență teritorială la nivelul Sectorului 2 nu are niciun operator
1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Sa nu uitam ca in cea mai recenta varianta procurorii explicau ca a fost justificata actiunea Jandarmeriei, apoi s-a clasat. Deci tot noi suntem de vina.
Apropo, Iliescu e dupa gratii? Nope... deci ce asteptari sa am cu asta?
Daca in treizeci de ani nu s-a facut dreptate pentru cei o mie o suta de tineri ucisi la Revolutie, ce putem noi sa speram pt 10 August??
Acest lucru a fost evident in acea zi cand s-a anuntat scoaterea de sub urmarire a sefilor jandarmeriei si NICI un politician de la pnl nu a scos nici pis... nu mai vorbim de presedinte. Si-au dat seama apoi ca este groasa si ca pierd electoral si au inceput sa schiteze continuarea mascaradei cu termene pana in 2030 daca este posibil.
Intre timp Cucos si ceilalti isi mananca linistiti pensiile speciale sau de boala (ha!) din banii nostri.
In sediul guvernului erau depozitate lazi cu munitie de razboi, care urma sa fie folosita impotriva cui oare?!
A fost o crima impotriva romanilor, impotriva drepturilor si libertatilor democratice. A fost o incercare de lovitura de stat a "ciumei rosii" - era pregatita si declararea starii de urgenta. Toti cei implicati, trebuie sa respunda pentru asta! Fie ei ministrii, generali facuti la apelul de seara sau simplii executanti!