FOTO Peste 1,2 milioane de euro, 800.000 de lei, mașini de lux ridicate de DNA de la gruparea care elibera fraudulos permise auto / Sunt implicați funcţionari, poliţişti, instructuri auto şi angajaţi ai RAR / Cât "costau" traseul și proba teoretică

de I.H.     HotNews.ro
Joi, 26 noiembrie 2020, 18:16 Actualitate | Esenţial


bani ridicati la perchezitii
Foto: DNA
Anchetatorii au ridicat în urma perchezițiilor făcute joi 1.225.000 de euro, 790.000 lei, bijuterii și zeci de ceasuri, dar și opt mașini de lux. Conform DNA, în perioada 2018 - 2020, la Serviciul Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava ar fi funcționat o grupare în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptați instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.). Membrii rețelei au luat mită atât pentru a elibera fraudulos permise auto, cât și pentru înmatricularea autoturismelor. Pentru proba practică (traseul), mita era între 300-1500 de euro, iar pentru examinarea teoretică - între 3.000 și 6.000 de euro.



Potrivit DNA, în urma perchezițiilor făcute joi de către procurorii de la Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro:
  • 1.225.000 euro;
  • 790.000 lei;
  • 12.000 dolari;
  • 1.500 lire sterline;
  • 37 ceasuri de lux;
  • 21 brățări, 18 lanțuri și 4 pandantive de aur;
  • 8 autoturisme de lux.

O parte din bani au fost găsiți în valize, genți, chiar și într-un lighean, conform imaginilor publicate de DNA.

În aceste dosare sunt vizați și mai mulți funcționari publici, între care și polițiști, dar și alte persoane, infracțiunile fiind luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor.




Cum funcționa gruparea

În perioada 2018 - 2020, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român (R.A.R.).

Gruparea ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor, conform DNA.

1. Modul de funcționare a acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1.500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică.

Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare sau anterior, numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate.

Ulterior, un angajat al serviciului permise - S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina.

După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul. În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice.

Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

2. În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

Practic, aceștia, în timp, și-au făcut chiar un “renume” în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).

Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore, mai spune DNA.

Surse judiciare declarau pentru HotNews.ro că au fost făcute percheziții la Serviciul Județean Anticorupție Suceava, la Serviciul Permise Suceva, la un atelier unde erau confecționate plăcuțe cu numere de înmatriculare, precum și la reprezentanțele RAR din București și din Suceava, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău într-un dosar de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat.

CITEȘTE ȘI: DNA acuză Ministerul de Interne că a făcut publice detalii privind ancheta de la Serviciul Permise Suceava neavând la bază date oficiale, ci doar pe presupuse surse judiciare








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















13034 vizualizari

  • +17 (21 voturi)    
    cand vad (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:24)

    piticu_enigmatic [utilizator]

    unu mai prost ca mine imi creste inima. Bai nene cata minte sa ai sa crezi ca scapi cu mizerii de-astea? Astia au crescut fara tv fara seriale fara filme politiste? Nu se uita la tv? Astea sunt gainarii de-alea de om cu o clasa mai mult ca trenu. Vai mama lor fac breasla de cofetarie.
    • +12 (12 voturi)    
      Si uite-asa... (Joi, 26 noiembrie 2020, 22:34)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      asa contribuie statul Roman, prin organele sale corupte, sa omoare propriii cetateni! Din cauza unor specimene care trebuie sa dea spaga 6.000 de euro ca sunt atat de prosti incat nu sunt in stare sa invete regulile de circulatie! Astia te omoara pe trecere!
    • -4 (8 voturi)    
      La cum au actionat, ca tractoristii (Vineri, 27 noiembrie 2020, 0:21)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      E clar ca au avut acoperire de SUS!!! Crezi ca se va merge pana la CAP? Neahhh. Partidele trebuie sa mearga inainte si mare e foamea de bani acolo! Scapa ieftin, cu suspendare!
    • +3 (3 voturi)    
      si nu era unu ..erau mai multi. (Vineri, 27 noiembrie 2020, 10:29)

      eGerula [utilizator] i-a raspuns lui piticu_enigmatic

      Nu s-a gasit unu sa-i trezeasca pe ceilalti?! Mai mult, treaba e recenta (2018-2020) cand se stie ca organele sunt puse pe treaba, nu e ca-n anii '90 cand toti faceau o spaga la munca.
      Ceva e puterd acolo la Suceava pe mosia lui Flutur. Nu m-ar mira sa aiba spate 'asigurat' politic.
  • +13 (13 voturi)    
    Frumos! (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:24)

    Urangutanu [utilizator]

    Ce simplu este in Romania sa iti iei Porsche, Lamborghini sau o casa cu vedere la mare :)
    Fac evident un misto "cinic".
  • +13 (17 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:26)

    [anonim]

  • +21 (21 voturi)    
    Sunt curios câte condamnări (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:28)

    mr_mojo [utilizator]

    cu suspendare se vor da aici.
    Nu vom sti niciodată câți oameni vor muri din cauza acestor șpăgi.
    De aia zic: fapta funcționarului public de a lua șpagă, face trafic de influență, înlesni orice activitate pentru bani ar trebui să fie sancționată cu închisoare fără suspendare și cu excluderea pe viață din serviciul public.
    Plus interzicerea dreptului de a vota, că după ce se strâng mai mulți își fac partid.
  • +26 (26 voturi)    
    of,of (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:36)

    bancheru83 [utilizator]

    greu e sa fi bugetar in ro!!!sa dai permise unor analfabeti care fac live uri in timp ce conduc si produc accidente mortale,te face pe tine complice la omor!!
    • +5 (5 voturi)    
      Doar ca (Joi, 26 noiembrie 2020, 22:37)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui bancheru83

      acei complici nu sunt condamnati corespunzator!
  • +22 (22 voturi)    
    acesti insi sunt niste criminali (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:39)

    panduru [utilizator]

    ne mai miram ca RO este pe locul 1 in Europa la nr de morti in accidente auto...
  • +14 (18 voturi)    
    Cum sub anii... (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:39)

    AdevaratulProfet [utilizator]

    ...de domnie pesedista(2012-219), a fost raiul infractorilor(sa ne amintim doar de Tudorel Toader), evident ca aceste retele infractionale au prosperat. Cel mai probabil au avut si protectie politica, iar aceatsa protectie politica nu putea venii decat de la PSD!!!
  • -12 (18 voturi)    
    E bine dar e actiune electorala (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:46)

    cinevatus [utilizator]

    De ce tocmai acum? Simplu: VIN ALEGERILE!

    Mafia padurarilor de la SV cand va fi eliminata? La urmoarele alegeri? Se stie clar, vedeti activistul de mediu Daniel Bodnar, ca politia romana protejeaza mafia padurilor.
  • +13 (15 voturi)    
    ... (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:47)

    mihai_mi [utilizator]

    Modelul aplicat la Pitesti este aplicat in toata tara - probabil fara exceptie!
  • -11 (19 voturi)    
    Brava (Joi, 26 noiembrie 2020, 18:54)

    Mazeta [utilizator]

    Alt dosar răsunăfâsăitor marca DNA ... la timp pentru primele de sărbători.
    • +8 (12 voturi)    
      Ti-ai luat (Joi, 26 noiembrie 2020, 19:18)

      dealucaragiale [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Permisul de la ei?
    • -6 (10 voturi)    
      E la fix (Joi, 26 noiembrie 2020, 19:28)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Abate atentia de la problemele cu adevarat urgente si foarte grave. Stiti voi care sunt alea.
      Cum, nu stiti?
      Sunt alea despre care nu se vorbeste deloc in media oficiala, dar reusesc sa-si faca loc in social-media (cat-de-cat).
      In rest, succese la vot!
  • +17 (17 voturi)    
    TRIST (Joi, 26 noiembrie 2020, 19:26)

    BlueX [utilizator]

    stau si ma gandesc ... proba teoretica 3.000-6.000 euro .. banuiesc ca e in functie de cat de analfabet e ... si apoi mai da 1.00euro trasel.. ca tot beton e...
    deci .. de citit nu ...reguli rutiere prin urmare... sa dea domnu sa nu fim pe drum cu prioritate cand el vine de pe cedeaza...

    si acu vine frumusetea

    analfabetii si neindemanaticii astia circula pe strazi - ma poate omora pe mine...pe tine

    si atunci cei care dau astfel de permise ... pot fi incadrati la tentativa de omor prin imprudenta ?
    • +12 (12 voturi)    
      mii de euro (Joi, 26 noiembrie 2020, 20:07)

      D.M.A.Gogu [utilizator] i-a raspuns lui BlueX

      De banii astia faceai scoala de soferi pe bune, ba chiar si impreuna cu cativa prieteni. In plus, mai si invatai sa conduci. Dar, deh, asa cred unii ca sunt soferi innascuti, ce sa mai piarda vremea cu scolile.

      Parca si recent realesul Piedone tot asa a obtinut permisul de conducere, nu? Daca intra la puscarie la timp poate nu mai treceau atatia zeci de oameni printr-o suferinta crancena.

      Toti acesti gloriosi care dribleaza legile mai bine decat o faceau pe terenul de fotbal Hagi sau Dobrin, ajung sa-i ia pe ceilalti de fraieri, daca nu chiar sa ii si conduca. Ma refer nu doar la soferi, ci si la o categorie mai larga, gen dr. Ponta, Oprea, ori mult-sfintitul constantean... daca li se oferea dreptul sa se reflecteze asupra propriilor fapte intr-un binemeritat loc mai racoros societatea era mult mai curata.
      • +3 (3 voturi)    
        La plural! (Vineri, 27 noiembrie 2020, 9:59)

        Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui D.M.A.Gogu

        Recent realesul Piedone nu si-a "obtinut tot asa permisul de conducere", ci PERMISELE, deoarece intr-o singura zi a dat si a luat examenele pentru TOATE categoriile de permise, de la A la E!!!
        • 0 (0 voturi)    
          !?! (Vineri, 27 noiembrie 2020, 13:48)

          D.M.A.Gogu [utilizator] i-a raspuns lui Jegul Cristian Ioan

          Nu stiam... e si mai penibil. Cred ca a obtinut discount de angrosist, trebuia sa ceara si brevet de pilot ori de navigator. Ma intreb, mai conduce in baza acelor permise sau a reusit, intre timp, sa ia un permis pe bune?
  • +10 (10 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 26 noiembrie 2020, 19:28)

    [anonim]

  • +14 (14 voturi)    
    Știți (Joi, 26 noiembrie 2020, 19:54)

    tddrg [utilizator]

    De ce nu le place polițiștilor de la Suceava trecerea la ora de iarnă? Pentru că trebuie să dea ceasurile înapoi...
  • +9 (9 voturi)    
    Stai (Joi, 26 noiembrie 2020, 22:08)

    tddrg [utilizator]

    Să înțeleg: Polițiștii ăștia corupți (sintagma pare deja un pleonasm în România) până la prăsele, sunt ăia care îi amendează pe șoferi pentru condus neregulamentar? Pe bune? Pensii speciale au? Că merită sigur!
  • +1 (1 vot)    
    Eu cred ca asa ceva se intampla... (Vineri, 27 noiembrie 2020, 10:13)

    Olyx [utilizator]

    la fiecare serviciu de eliberare permise din tara asta. Poate la un nivel mai redus...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by