Un consilier de la Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Caraş-Severin a fost reţinut de DNA pentru luare de mită, după ce i-ar fi cerut 5.000 de euro unui fermier, adică jumătate din ultima tranşă de bani pe care acesta trebuia să o primească printr-un proiect cu fonduri europene. Consilierul a fost prins în flagrant când primea de la bărbat 15.000 de lei.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit DNA, procurorii de la Serviciul Teritorial Timișoara au decis reținerea lui Niagu Martin Ianăș, consilier la Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș-Severin, instituție care gestionează finanțările europene din agricultură.

Conform procurorilor, în perioada septembrie - 24 noiembrie, consilierul i-ar fi cerut unui agricultor (martor în cauză) 5.000 de euro, reprezentând jumătate din banii pe care acestal trebuia să îi primească drept ultimă tranșă de plată în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene prin măsura „Tânărul Fermier”. În schimbul banilor, funcționarul din instituția care gestionează fonduri europene s-ar fi angajat să deconteze ultima tranșă de 10.000 de euro și a lăsat să se înțeleagă că, în caz de refuz, va face demersuri ca instituția să considere că proiectul nu a fost implementat, ceea ce ar fi obligat agricultorul să restituie toți banii pe care îi primise anterior prin acest proiect. Ulterior, consilierul și-ar fi diminuat pretențiile la o treime din ultima tranșă, respectiv 3.350 de euro.

Miercuri, consilierul a fost prins în flagrant când primea de la bărbat 15.000 de lei. El urmează să fie dus la Tribunalul Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru luare de mită.