Actorul George Clooney a intrat într-o dispută cu premierul Ungariei Viktor Orban, după ce a criticat mai mulți lideri politici pentru ”ura și furia„ pe care au cultivat-o peste tot în lume, nominalizând în context guvernul de la Budapesta și pe președintele brazilian Jair Bolsonaro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Într-un interviu pentru GQ publicat săptămâna trecută, Clooney a vorbit despre filmările la noua producție la care lucrează, ”The Midnight Sky” (Cerul de la miezul nopții). Este vorba despre un SF în care interpretează rolul omului de știință într-o lume post-apocaliptică.

”Nu eram atunci în toiul unei pandemii, când au început filmările, dar existau deja alte elemente, știți, câtă ură și furie experimentăm cu toții, într-un fel sau altul, în acest moment al istoriei, peste tot în lume. Uitați-vă la Bolsonaro în Brazilia sau la Orban în Ungaria, sau priviți în jurul vostru: multă furie și multă ură”, a spus Clooney, care este căsătorit cu avocatul pentru drepturile omului Amal Clooney.

Actorul spune că acțiunea filmului se petrece în 2049, dar dacă dai timpul înainte cu 30 de ani, realitatea ar putea arăta exact așa ca-n filmul post-apocaliptic, în cazul în care ura este lăsată să macine societatea.

Un actor bun, dar nu e oracol politic

Guvernul Orban a reacționat, potrivit Reuters, calificând drept stupide comentariile lui Clooney.

”George Clooney este un actor bun care merită respect, dar nimeni nu ar trebui să îl trateze ca pe un oracol politic global”, a comentat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe Tamas Menczer, la un post de televiziune pro-guvernamental, relatează politico.eu. ”Sunt oameni care-i șoptesc la ureche”, a mai comentat acesta.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Ors Farkas l-a acuzat pe actor că este mesagerul lui George Soros, eterna țintă a lui Viktor Orban, mai ales în privința politicii pro-migrație.

Clooney a reacționat și el, printr-o declarație de presă spunând că ”mașinăria de propagandă a lui Orban minte, pur și simplu”. Actorul a mai precizat că l-a întâlnit pe Soros o singură dată și că i-ar fi rușine dacă nu ar lua atitudine public împotriva autoritarismului.

Clooney a mai spus că își amintește că a vizitat Ungaria la începutul anilor 2000 și a simțit că este un exemplu strălucit al unui succes democratic, după prăbușirea Uniunii Sovietice. ”Abia aștept ca Ungaria să redevină țara care a fost”, a mai comentat el.