​Toate persoanele care intră în Grecia cu mașina, pe la Promachonas, sunt testate rapid pentru COVID-19, accesul fiind permis celor care au rezultat negativ. Totodată, se menţine obligaţia de a prezenta, la intrarea în Grecia, un test Real Time - PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte, cu rezultat negativ, conform Ministerului Afacerilor Externe.

Test rapid Covid-19Foto: Piroschka van de Wouw / AFP / Profimedia

MAE precizează că autorităţile elene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Astfel, începând din 20 noiembrie toate persoanele care intră în Grecia, pe cale rutieră, prin punctul de frontieră Promachonas, vor fi testate rapid pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, rezultatul fiind comunicat imediat. Accesul pe teritoriul Greciei va fi permis numai persoanelor care vor obţine un rezultat negativ la testarea rapidă.

Sunt exceptaţi de la măsura testării rapide transportatorii de marfă.

MAE subliniază că această nouă măsură are un caracter suplimentar, menţinându-se obligativitatea prezentării unui test PCR negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea În Grecia.

Totodată, persoanele care intră în Grecia au obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena - 00302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic - 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă - 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic - 00306946049076.