Poliția Argeș a anunțat că a deschis un dosar penal pentru rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, după un val de critici în spațiul public legat de folosirea unui leu, care pare să fie rănit, într-un videoclip al manelistului Dani Mocanu.

HotNews.roFoto: Hotnews

Poliția Argeș a transmis că face verificări și cu privire la condiţiile de deținere a animalului care apare în videoclip.

  • "Polițiștii s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări privind rele tratamente şi cruzimi împotriva animalelor, respectiv cu privire la condiţiile de deținere a animalului ce apare în materialul filmat. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform Legii 205 din 2004, privind protecţia animalelor, în care se desfăşoară cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
  • Verificările efectuate de poliţişti până în prezent au ca scop stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele s-au petrecut, respectiv identificarea și audierea tuturor persoanelor implicate, precum și verificarea asigurării condițiilor de asistență medicală, îngrijire și adăpost pentru animalul din filmare", a anunțat Poliția.

Dosarul penal in rem a fost deschis după un val de critici în spațiul public pe această temă, persoane care apără drepturile animalelor anunțând că au făcut sesizări la Poliție și la Garda de Mediu, mai ales în condițiile în care leul carae apare în videoclip pare să fie rănit la spate și la picioare.

Videoclipul lui Dani Mocanu a fost lansat în 15 noiembrie, iar până acum are peste 4,34 de vizualizări.

Reacția manelistului

Dani Mocanu a reacționat printr-un mesaj pe Facebook pentru oamenii care conduc România: "Sunt atâtea probleme cu adevărat grave în țara noastră (...) Mai nou acum ne-ați închis în casă și ați stopat toate fabricile rămanand tara fara locuri de muncă. Nu se ocupă nimeni de aceste probleme cu adevărat importante și v-ați găsit acum să vă interesați de leul din videoclipul meu. Vă asigur că leul trăiește mai bine decât voi toți și are tot ceea ce și-ar putea dori un animal și este perfect sănătos din toate punctele de vedere".

Manelistul are și un mesaj video către cei care l-au reclamat și cărora le-a transmis că este "foarte supărat" pe ei: "Bă, care dintre voi aveți lei acasă, de cunoașteți voi comportamentul unui leu (...), știți cum trebuie să controlezi un leu, să puteți arunca voi cu piatra că am chinuit leul?".

El mai susține că animalul a fost tratat "ca un bebeluş” și că a avut parte de machiaj pentru a părea cât mai fioros. Manelistul mai spune că nu se teme de poliţie și că nu îi e frică de nimic pe lumea asta.

Dani Mocanu mai are un dosar penal pentru proxenetism și trafic de persoane.

Ce prevede legea:

  • Art. 13 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor: Se interzice realizarea de materiale fotografice sau filmate cu animale sălbatice care nu se află libere în habitatul lor natural, cu excepția grădinilor zoologice.
  • Art. 11 alin. 1 din Legea nr. 205/2004, republicată, privind protecția animalelor,: Deținătorii de animale pot deține animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizați de direcția sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București.
  • Condițiile privind deținerea animalelor sălbatice se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ordin care nu există, astfel încât legal nu pot fi deținute animale sălbatice de către persoane fizice ori juridice, altele decât gradinile zoologice (Legea nr. 191/2002).