Călătoriți înapoi în Pământul de Mijloc vara viitoare cu noi eseuri ale lui J.R.R. Tolkien, nepublicate până acum. Editura HarperCollins a confirmat că va fi publicată o nouă colecție de eseuri de JRR Tolkien într-o carte numită „The Nature of Middle-earth”. Subiectele care vor fi acoperite în aceste eseuri vor include imortalitatea și reîncarnarea elfilor, o prezentare mai aprofundată a geografiei regatului Gondor, puterile Valarilor, informații despre creaturile și ținuturile Númenor și chiar speciile Pământului de Mijloc care au fost capabile să crească o barbă!

Nerd AlertFoto: Hotnews

Cartea va fi editată Carl F. Hostetter, savantul Tolkien fiind ales personal de fiul autorului britanic, Christopher. Colecția de eseuri se anunță o adiție extraordinară pentru universul Tolkien și este posibil să apară în aceeași perioadă cu noul serial-prolog „Stăpânul inelelor”, confirmat de Amazon pentru anul viitor. „Natura Pământului de Mijloc” va fi lansată pe 24 iunie 2021, anunță Nerds and beyond.

Baby Yoda a ajuns în spațiu, dar nu alături de Mandalorian. Astronauții primei misiuni operaționale pentru NASA a echipajului SpaceX demonstrează că „aceasta este calea”. La câteva ore după lansarea de duminică (15 noiembrie) către Stația Spațială Internațională , astronauții Crew-1 și-au prezentat al cincilea membru al echipajului - o păpușă mică de pluș a „Copilului”.

„Și după cum puteți vedea în direct, acum ne-au dezvăluit indicatorul zero-G și arată ca un mic Baby Yoda!”, a relatat inginerul SpaceX, Jessica Anderson, descriind păpușa în timp ce comenta livestream-ul misiunii pe NASA TV. Jucăria, modelată după personajul din seria Disney Plus - Star Wars: „The Mandalorian”, s-a alăturat unei lungi tradiții a astronauților care aduc la bord jucării mici care să indice când nava spațială intră pe orbită. Jucăriile, care sunt în general ancorate de un perete, încep să plutească în jurul cabinei când se termină faza de lansare a zborului, indicând faptul că echipajul a intrat în zona de gravitație zero, relatează Live Science.

Brațul bionic din Metal Gear Solid a devenit realitate. Open Bionics și Konami au contribuit la crearea unui braț bionic inspirat de cel al lui Venom Snake din jocul Metal Gear Solid V pentru Daniel Melville, un gamer din Marea Britanie care s-a născut fără o mână.

Brațul bionic, realizat folosind tehnologia de imprimare 3D, este destinat persoanelor cărora brațul le-a fost amputat sub cot și este proiectat să coste mai puțin decât protezele tradiționale, fiind vândut cu 599 de lire sterline de Open Bionics, o companie din Bristol, Marea Britanie.

„Este incredibil. Este tot ce mi-am dorit vreodată de la un braț bionic”, a spus Melville, precizând că „sunt un gamer pasionat și iubesc Metal Gear Solid atât de mult, iar a avea de fapt brațul lui Snake în viața reală este pur și simplu o nebunie”, potrivit IGN.

O emisie radio care se repetă a fost detectată pentru prima dată în Calea Lactee. Prima „emisie radio rapidă” (fast radio burst - FRB) descoperită în Calea Lactee s-a repetat, noile emisii fiind detectate în timp ce se deplasează de la un magnetar - o stea neutronică cu un câmp magnetic puternic.

Explozia inițială de energie a fost detectată pentru prima dată în luna aprilie, astronomii identificând acum încă două provenite din aceeași sursă: magnetarul „SGR 1935+2154” aflat 32.616 ani-lumină distanță de Pământ. O echipă de cercetători care lucrează cu Telescopul Westerbrok din Olanda a captat semnalul care a venit sub forma a două rafale scurte, fiecare cu lungime de o milisecundă și aflate la o distanță de 1,4 secunde una de cealaltă. În plus, rafalele nu au fost emise cu aceeași forță, ceea ce sugerează că magnetarii pot avea mai multe procese capabile să producă emisii radio rapide.

Astfel de explozii puternice de unde radio durează doar câteva milisecunde dar produc mai multă energie în acest interval foarte scurt de timp decât produce Soarele de-a lungul unui secol. Astrofizicienii încă nu ştiu ce produce acest tip de fenomene extrem de energetice, iar ipotezele variază de la coliziuni între găuri negre până la activitatea unor nave spaţiale extraterestre. Până acum, fiecare fenomen FRB detectat provenea din alte galaxii, aflate la sute de milioane de ani lumină.

Magnetarul studiat - „SGR 1935+2154” - este cea mai apropiată sursă de astfel de emisii radio detectată până în prezent, următoarea cea mai apropiată aflându-se la aproximativ 490 de milioane de ani lumină distanță.

Serialul Netflix „The Queen's Gambit” va accelera „boom-ul șahului”, spun marii maeștri ai acestuia. Popularitatea celui mai recent serial de succes Netflix l-a luat prin surprindere chiar și pe unul dintre bărbații din spatele seriei, Garry Kasparov. Situat în anii 1960, „Gambitul dameii” urmărește povestea copilului-minune fictiv Beth Harmon care ajunge un mare maestru în lumea șahului dominată de bărbați.

Căutările după „seturi de șah” au crescut cu 273% pe eBay în cele 10 zile de după lansarea „Gambitului damei”, potrivit Federației Internaționale de Șah (FIDE), ajungând la o căutare la fiecare șase secunde. Șahul se bucurase deja de un reviriment în ultimii ani, parțial datorită popularității campionului mondial Magnus Carlsen, iar introducerea lockdown-ului în numeroase țări în perioada primăverii a dus la o explozie a vânzărilor online.

Chiar dacă FIDE afirmă încă este prea curând după lansarea serialului (23 octombrie) pentru a aprecia dacă acesta va avea un impact pe termen lung asupra numărului de persoane care ajung să practice șahul, Kasparov - pe care Netflix l-a angajat drept consultant pentru a asigura autenticitatea serialului - spune că succesul „Gambitului damei” va crește și mai mult atracția la nivel mondial a jocului, relatează CNN.

Au fost anunțate nominalizările pentru Game Awards 2020. Lista completă a jocurilor nominalizate în cadrul Game Awards de anul acesta a fost în sfârșit dezvăluită iar procesul de votare a început. Spectacolul de acordare a premiilor va avea loc online în acest an din cauza pandemiei de COVID-19, fiind programat pe 10 decembrie. Uite nominalizările pentru unele din cele mai importante și populare categorii:

  • Jocul anului: Animal Crossing - New Horizons (Nintendo), Doom Eternal (id Software), Final Fantasy 7 Remake (Square Enix), Ghost of Tsushima (SIE Studios / Sucker Punch), Hades (Supergiant Games), The Last of Us Part 2 (SIE Studios / Naughty Dog)
  • Cel mai bun multiplayer: Animal Crossing - New Horizons (Nintendo), Among Us (InnerSloth), Call of Duty: Warzone (Infinity Ward), Fall Guys - Ultimate Knockout (Mediatonic Games), Valorant (Riot)

  • Cea mai bună poveste: 13 Sentinels: Aegis Rim (George Kamitani), Final Fantasy 7 Remake (Kazushige Nojima, Motomu Toriyama, Hiroki Iwaki, Sachie Hirano), Ghost of Tsushima (Ian Ryan, Liz Albl, Patrick Downs, Jordan Lemos), Hades (Greg Kasavin), The Last of Us Part 2 (Neil Druckmann, Halley Gross)

  • Cel mai bun joc de acțiune/aventură: Assassin’s Creed Valhalla (Ubisoft Montreal/Ubisoft), Ghost of Tsushima (Sucker Punch/SIE), Marvel's Spider-Man - Miles Morales (Insomniac Games/SIE), Ori and the Will of the Wisps (Moon Studios/Xbox Game Studios), Star Wars Jedi - Fallen Order (Respawn/EA), The Last of Us Part II (Naughty Dog/SIE)
  • Cel mai bun RPG: Final Fantasy 7 Remake (Square Enix), Genshin Impact (miHoYo), Persona 5 Royal, (Atlus, P Studios), Wasteland 3 (inXile Entertainment/Koch), Yakuza: Like a Dragon (Ryu Ga Gotoku Studio/Sega)

Poți vedea lista completă pe Games Radar sau direct pe site-ul Game Awards unde îți poți vota favoritul.

Citește și: