Raed Arafat a semnat ordinul prin care încă șase localități din județul Ilfov intră în carantină începând de sâmbătă, ora 22.00. Este vorba despre Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Dobroești, Măgurele și Popești-Leordeni. În același timp, vor fi plasate în carantină alte șapte localități din județul Constanța, în acest caz măsura intrând în vigoare începând cu ora 20.00.

HotNews.roFoto: Hotnews

Amintim că Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna și Bragadiru sunt localitățile din județul Ilfov care se află deja în carantină. Fiecare dintre acestea are o rată a incidenței la mia de locuitori de peste 9. La nivel de județ, indicele este de 7,89.

”În urma analizei de risc, în baza Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență emisă la propunerea Direcției de Sănătate Publică a județului Ilfov, respectiv Constanța, ținând cont de evaluarea epidemiologică avizată de către Institutul Național de Sanănătate Publică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a emis în data de 21.11.2020, ordinul de carantinare zonală, timp de 14 zile, pentru Otopeni, Măgurele cu satele aparținătoare Alunișu, Dumitrana, Măgurele, Pruni și Vârteju, Corbeanca cu satele aparținătoare Ostratu, Petrești și Tamaș, Popești Leordeni, Dobroiești cu satele aparținătoare Dobroești și Fundeni, Mogoșoaia, din Județul Ilfov și Lumina, Costinești, Agigea, Mihail Kogălniceanu, Medgidia , Valu lui Traian, Techirghiol, din Județul Constanța”, este decizia semnată de Raed Arafat, conform Grupului de Comunicare Strategică.

Carantina pentru localitățile din județul Ilfov intră în vigoare în data de 21.11.2020, de la ora 22:00.

Carantina pentru localitățile din județul Constanța intră în vigoare în data de 21.11.2020, de la ora 20:00.

Circulația și staționarea în spațiile publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza Declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.