”Problema cu faptul că îmbătrânești, Bar, este că, pe dinăuntru, rămâi aceeași persoană. Ești prizonier în mașinăria asta care începe să se dezintegreze, dar tot tu ești. Înțelegi?”. ”Atunci nu înțelegeam, acum pricep”, povestește Barack Obama, amintindu-și una dintre conversațiile sale cu bunica sa și momentul despărțirii de aceasta cu doar câteva zile înainte de alegerea sa ca președinte al SUA. Fostul lider de la Casa Albă rememorează momentul victoriei sale din 2008, în cartea The Promised Land, într-o notă personală, cu accent pe atmosferă și reacțiile emoționale din ziua decisivă.
The Guardian a publicat fragmente din cartea sa de memorii care vorbesc despre acele zile în care America a scris istorie, așa cum avea să spună chiar rivalul său republican John McCain, în convorbirea telefonică prin care își recunoștea înfrângerea în alegerile prezidențiale și îl felicita pentru reușita de a fi fost ales.
”Mai mult decât orice altceva legat de campania electorală, veștile din Hawaii erau cele care mă frământau în acele zile tot mai scurte de octombrie. Sora mea Maya mă sunase să-mi spună că medicii nu cred că bunica Toot mai rezistă mult. I-au dat cel mult o săptămână. Era imobilizată pe un pat de spital închiriat și amplasat în livingul apartamentului ei, fiind îngrijită de o asistentă. (...) Deși o luase prin surprindere pe sora mea cu un acces brusc de luciditate, cu o seară în urmă, cerându-i vești despre campania electorală, un pahar cu vin și o țigară, acum era mai mult sau mai puțin conștientă”, povestește Obama.
Despărțirea
Așa se face că, înainte cu doar 12 zile de data alegerilor, a plecat într-o călătorie de 36 de ore, până în Honolulu, pentru a-și lua rămas bun de la bunica sa. Prilej să rememoreze momente ale relației sale cu bunica și o conversație pe care a avut-o în liceu.
“Chestia cu îmbătrânitul, Bar, este că pe dinăuntru ești același om”, mi-a spus Toot. Îmi amintesc bine ochii ei care mă studiau prin lentilele bifocale ale ochelarilor ca și cum voia să se asigure că o ascult cu atenție. Ești prizonier în această mașinărie care începe să se deintegreze. Dar tot tu ești. Înțelegi? Acum înțeleg ce voia să spună”, povestește Obama.
Bunica sa nu a mai apucat ziua victoriei și a plecat chiar în ajunul zilei alegerilor, la distanță de aproape o săptămână, în ultima zi de campanie electorală. Obama povestește că a invocat memoria ei la o reuniune electorală, vorbind despre ”eroii tăcuți ai Americii”, care nu ajung niciodată pe prima pagină a ziarelor, ci își văd de viața lor, muncind zi de zi și având grijă de familiile lor.
Despre ziua alegerilor, Obama își amintește că, după ce au votat, soția sa Michelle și fetele au mers la coafor, în timp ce el și-a petrecut după-amiază acasă, editând cele două variante de discurs: discursul victoriei și cel al înfrângerii. Pe măsură ce orele treceau, un indicator al rezultatelor a fost faptul că numărul agenților de securitate din fața casei a început să crească semnificativ.
”Este un pic prea mult pentru mine”
Vestea cea mare i-a prins împreună cu familia, prieteni și membri ai staff-ului. Obama rememorează deja cunoscuta scenă în care stă pe canapea alături de soacra sa și o ține de mână.
”Ești OK?” am întrebat-o. Marian a dat din umeri, în timp ce privea fix televizorul.
”Toată chestia asta este un pic prea mult pentru mine”.
“Știu”, am răspuns și am luat-o de mâna. Am stat așa, în tăcere câteva minute, până ce chipul meu a apărut brusc pe ecranul televizorului, iar ABC News a anunțat că aveam să fiu cel de-al 44 lea președinte al Statelor Unite.
Umbra lui Lincoln
Obama mai spune că în afara telefonului primit de la John McCain, amintirea acelei nopți este încețoșată.
”Mă tem că amintirile mele din acea noapte, ca de altfel și ale multor lucruri care s-au întâmplat în cei 12 ani ce au urmat, sunt umbrite de imaginile pe care le-am văzut, înregistrările video cu familia mea urcând pe scenă, fotografii ale mulțimii, lumini și fundalul magnific. Cu toate că sunt foarte frumoase, ele nu redau întotdeauna experiența trăită”.
Obama spune că, de fapt, amintirea sa preferată este o fotografie pe care a primit-o cadou mulți ani mai târziu și este făcută la Memorialul Lincoln din Chicago, unde un mic grup de oameni s-au adunat pentru a asculta discursul victoriei, la o stație radio. ”Arată câțiva oameni, adunați pe trepte, cu chipurile umbrite de întuneric, iar în spatele lor figura uriașă, luminoasă, chipul colțos din marmură și ochii puțin triști. Ascultă radioul, mi se spune, contemplând în liniște la ceea ce suntem ca popor și la ceea ce numim democrație”.
2
5
